Nici nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng că se asfaltează mai multe străzi din oraşul Brăila, că aşa stil de lucru zău că nu mi-a mai fost dat să văd! Să plantezi mai mulţi muncitori şi utilaje în cartiere, să dezveleşti carosabilul şi să scoţi bordurile în mai multe locuri deodată, fără să finalizezi nimic concret, mi se pare prea mult. Îmi pare că cineva se joacă de-a Bau-Bau şi întinde capcane prin oraş. Şi poate o să spuneţi că n-am dreptate, dar na... este părerea mea. Să te trezeşti zilnic sub un nor uriaş de praf, într-un oraş blocat de şantiere deschise şi neterminate, mi se pare un tribut mult prea mare pentru cei 75 de km de covor asfaltic promişi de municipalitate în toamna anului trecut, când a semnat contractul de lucrări cu Tancrad. E ca şi când am intra într-o Casă a Groazei, într-un Orăşel al Copiilor, şi, mergem ce mergem până când ne loveşte o vrăjitoare cu mătura-n cap, şi mai plătim şi pentru asta. Numai că, în realitate, nu rămâi doar cu sperietura, ci mai şi doare. Este bine că se face ceva, nu mă înţelegeţi greşit, dar mai contează şi CUM faci acel ceva. Nu transformi un oraş întreg într-un mare şantier, în care se mai lucrează şi haotic, cu muncitori care uită să blocheze accesul pe străzile aflate în lucru pentru ca, mai apoi, să te întoarcă din mijlocul drumului, pe sens unic, fără să te lase nici să tragi pe dreapta, nici să-ţi continui drumul. Asta e de-a dreptul anapoda, dacă nu chiar ridicol. Cam aşa au decurs lucrurile şi zilele trecute, în centrul istoric al oraşului Brăila, când se lucra în paralel pe 4 străzi: Campiniu, Ana Aslan, M. Sebastian şi Hepites. La fel de ridicol mi se pare şi că primarul oraşului se laudă prematur de reuşita asfaltării a două cartiere din oraş, respectiv Obor şi Hipodrom, despre care spune că “nu au mai văzut asfalt nou de 35 de ani”. De parcă suportă aceste reparaţii din propriul buzunar şi nu al contribuabililor. Lăsând la o parte meritul pe care şi-l asumă, cu vârf şi îndesat pentru atribuţii care îi revin ca primar, nu înţeleg de unde atâta grabă, aşa deodată cu asfaltările în oraş. Să fie de vină alegerile? Mă refer la localele de la anul. Ce-i drept, în primăvara anului trecut, mi-a fost dat să văd cum s-a turnat, ca prin minune, un covor asfaltic pe Calea Călăraşilor, de la Colegiul Murgoci până la Tribunal, de am zis că am nimerit în alt oraş. Acum, cât va dăinui acea lucrare, rămâne de văzut, cert este că dacă se vrea, se poate, chiar dacă atunci a fost vorba despre un alt constructor.
Revenind la situaţia de acum, bine ar fi să se ia în calcul şi disconfortul creat de acest val de lucrări începute tam-nesam în tot oraşul, de parcă cineva vrea să ne sperie cu ceva, acum, aşa... de Halloween, să nu zic de alegerile prezidenţiale... Că altfel nu-mi explic logica acestor reparaţii pe repede înainte, cum de altfel nu înţeleg nici de ce într-un oraş european se astupă piatra cubică cu asfalt, aşa cum s-a întâmplat în cartierul Lacu Dulce, pe străzile Cazasului şi Deltei. Fireşte că angajaţii firmei de construcţii contractate de Primărie n-au făcut asta de capul lor, ci cu binecuvântarea inginerilor de la Direcţia Tehnică, care spuneau că este doar o reparaţie “provizorie” executată în regim de urgenţă. Păi, la drept vorbind, nici nu avea cum să fie mai mult de atât. Mai mult decât o reparaţie “provizorie”! Problema este că noi, brăilenii, suntem deja imuni la astfel de lucrări provizorii şi nu ne mai sperie nici Bau-Bau. Ceea ce se începe azi, nu se termină mâine, dar nici poimâine, şi nici răspoimâine, până când reparaţiile la reparaţii fac deja parte din peisajul Brăilei şi mai-mai să credem că aşa e normal şi să ne mulţumim cu “bine că se face”. Dar ce ar fi oare dacă nu ar mai pomeni nimeni de lucrările provizorii şi ar vorbi, în schimb, despre garanţii la lucrări de 10 ani, să zicem? Ce-ar fi? Că dacă ne uităm la câţi bani se scurg în conturile constructorilor, garanţia de 10 ani chiar s-ar impune.
