Din cioburi de sticlă colorată alcătuieşte chipuri de sfinţi şi îngeri, pe care atingerea magică a luminii le preface în opere de artă. În această parte de ţară, doar el mai ştie să facă aşa ceva, folosind tehnicile străvechi ale meşterilor vitralieri. Ar vrea să mai înveţe şi pe alţii, dar nu are pe cine, fiindcă tinerii renunţă repede după ce văd despre ce este vorba. "Plumbul şi praful de sticlă, asta îi sperie. Dar uite că eu am ajuns la aproape 60 de ani şi sunt bine sănătos. Dacă treci peste prejudecăţi şi foloseşti mici trucuri care să te apere de probleme, ai surpriza să constaţi că e o meserie frumoasă. Şi bănoasă", ne-a spus Dănuţ Ichim, din comuna Şuţeşti, meşter vitralier cu peste 35 de ani de experienţă în domeniu.
Lui îi datorăm cele mai multe dintre vitraliile ce înnobilează bisericile din Brăila, dar şi pe cele care înfrumuseţează clădiri de referinţă din municipiu, cum ar fi recent restauratul sediu al fostei cofetării "Select" devenit, mai nou, restaurantul "Carol".
A învăţat arta realizării vitraliilor dintr-o întâmplare, pe la mijlocul anilor 70, atunci când meseria sa de bază era tipograf, mai exact "constructor de utilaj poligrafic". Era un tânăr angajat al Întreprinderii de Mecanică Poligrafică Bucureşti când, prin intermediul unei cunoştinţe, a fost abordat de artistul plastic Dan Broscuţeanu, care l-a solicitat ca, în timpul liber, să îl ajute la realizarea unor cuptoare pentru topirea sticlei. Împreună cu un coleg tipograf a preluat lucrarea şi, după câteva săptămâni, cuptoarele erau gata. După ce s-a convins că ştie meserie, artistul Dan Broscuţeanu i-a propus să facă parte dintr-o echipă specială. "Măi băieţi, ce ar fi dacă am învăţa noi cum se fac vitraliile?", i-a întrebat Broscuţeanu, pe el, pe colegul său tipograf, şi pe încă vreo trei tineri colaboratori, ucenici de-ai săi în domeniul artelor plastice. "Printre ei se afla şi Ştefan Mocanu, pe atunci student la Facultatea de Arte, care între timp a ajuns un maestru vitralier de renume, în Paris", îşi aminteşte Dănuţ Ichim.
La început, a lucrat în echipa profesorului Broscuţeanu pe latura tehnică. "El avea în atelier un aparat de confecţionat fâşiile de plumb în profil H, în care se montează bucăţile de sticlă din vitralii, însă acela era destul de greoi, lucra în vreo trei timpi. I-am făcut unul mult mai simplu de operat, în care băgai bara de plumb pe o parte şi scoteai profilul H pe partea cealaltă", ne-a povestit Dănuţ Ichim.
Cu timpul, stând pe lângă artiştii care lucrau la vitralii, a început să prindă meseria. Echipa alcătuită de artistul Dan Broscuţeanu redescoperea din mers arta realizării de vitralii, pentru că nu mai aveau meşteri de la care să înveţe ce şi cum trebuie făcut. "Broscuţeanu a asigurat partea de documentare. A făcut rost de cărţi, albume şi aşa ne-am pus la punct. Prima lucrare de anvergură a fost la Biserica Italiană, din spatele hotelului Intercontinental din Bucureşti. Pe urmă, căpătând experienţă, am fost solicitaţi - de fapt Dan Broscuţeanu a fost solicitat, fiindcă atunci doar dacă erai membru al Uniunii Artiştilor Plastici primeai lucrări -, să facem vitralii la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Broscuţeanu a primit comanda, dar treaba am făcut-o noi, cei din echipă. A ieşit ceva absolut deosebit, păcat că, în timpul luptelor de la Revoluţie, clădirea bibliotecii a fost incendiată, iar acele vitralii s-au pierdut definitiv", ne-a spus meşterul brăilean.
Dănuţ Ichim a lucrat câţiva ani cu profesorul Broscuţeanu, despre care spune că are în portofoliu, printre altele, şi realizare picturii bisericii "Sf. Nicolae" din Brăila. Când priceperea sa a început să fie recunoscută în branşă, a început să fie solicitat şi de alţi artişti plastici de renume, cum ar fi Ioan Cadar, Lucian Butucariu sau Dorin Dănilă. A lucrat cu aceştia până după Revoluţie, când nu a mai fost obligatoriu să fii membru al Uniuni Artiştilor Plastici pentru a putea primi comenzi. Odată cu liberalizarea pieţei, Ichim şi-a deschis propriul atelier şi nu a dus lipsă de clienţi. În urmă cu câţiva ani, s-a reîntors acasă, în comuna natală, Şuţeşti, unde şi-a cumpărat o casă şi şi-a pus pe picioare un mic atelier. Comenzile curg în continuare, iar Dănuţ Ichim le face faţă fără probleme, chiar dacă nu reuşeşte să îşi găsească ucenici pe care să îi înveţe meserie, pentru a le preda ştafeta. Nici cei doi copii ai săi, o fată şi un băiat, nu îi calcă pe urme, amândoi înscriindu-se la facultăţi ce nu au nicio legătură cu artele plastice.
Ştiinţa sticlei colorate
Despre meseria în sine, Dănuţ Ichim vorbeşte cu siguranţa meşterului care este deplin stăpân pe cunoştinţele şi aptitudinile dobândite de-a lungul a zeci de ani de experienţă. Ne-a explicat pe scurt cum se fac vitraliile, arătându-ne benzile de plumb trase în profil H, de care se prind bucăţile de sticlă colorată. Cum se colorează sticla este o artă în sine, pe care foarte puţini o stăpânesc. Tehnica stă într-un stat de culoare pe bază de apă, pe care se trasează cu pensula luminile şi umbrele ce vor defini, mai târziu, opera în întregul său. Culoarea finală se fixează cu un strat de email, ce fuzionează cu sticla într-un cuptor special, la temperaturi situate între 630 şi 650 grade Celsius. "Unii folosesc cuptoare automatizate, pe care le setezi să dea o anumită temperatură, apoi aştepţi să îţi facă treaba. Eu folosesc un cuptor clasic, realizat de mine, bazându-mă pe ceea ce văd cu ochii mei pentru a scoate nuanţa pe care o vreau. Cum? Deschid uşiţa cuptorului şi privesc înăuntru. Când văd ceea ce vreau eu, opresc arderea şi scot sticla", ne-a explicat Dănuţ Ichim. Evident, acesta foloseşte şi sticle gata colorate. Totul, însă, în funcţie de felul cum trebuie să arate vitraliul. Sticla colorată din fabrică tinde spre perfecţiune, având un spectru uniform pe toată suprafaţa, cea ieşită din cuptorul meşterului vitralier e mai nuanţată, având pe alocuri culoarea "în valuri". Or tocmai această imperfecţiune îi poate da vitraliului un plus la valoarea estetică.
Lumina, ingredientul magic
Multe aspecte concură la realizarea unui vitraliu cu adevărat frumos. Ingredientul final este, însă, lumina. "Vitraliul trăieşte prin lumină!", filozofează Dănuţ Ichim, iar pentru a ne demonstra asta ne arată un vitraliu rezemat de peretele atelierului. Îl înfăţişează pe Iisus şi, în penumbră, pare un desen lipsit de vlagă. Totul se schimbă, însă, când meşterul îl aşază în dreptul uşii, iar razele soarelui îl învăluie, radiind prin bucăţile de sticlă de diverse culori, măiestrit îmbinate.
Dănuţ Ichim spune că, de-a lungul timpului, a realizat sute, poate mii de vitralii cu chipuri de sfinţi, care împodobesc în prezent biserici din Bucureşti, Brăila şi alte oraşe din ţară. El a făcut, însă, şi vitralii cu forme geometrice, îmbinând în culori vii bucăţi de sticlă tăiată în romb, pătrat sau cerc, care formează un ansamblu perfect aliniat, deosebit de plăcut privirii. Despre vitraliile geometrice spune că sunt cel mai greu de făcut. Totul trebuie calculat cu precizie de micron, fiindcă cea mai mică abatere de la cotă strică armonia desenului final. De altfel, acest tip de vitralii este şi cel mai scump. Evident, l-am întrebat pe meşter cât costă un vitraliu. Ne-a răspuns în termeni generali, spunând că preţurile se încadrează între 300 şi 1.000 de euro pe metrul pătrat, în funcţie de complexitatea lucrării.
În ceea ce priveşte clienţii, cel mai mult a lucrat pentru biserici, însă nici comenzile private nu sunt puţine. Tipul de muşterii s-a schimbat mult de la începuturile meseriei, până în prezent. "În anii 80, primeam comenzi de la stewardese, medici, activişti de partid sau securişti, că ăştia erau oamenii cu bani atunci. După revoluţie, patronii au fost cei care îşi permiteau să îşi decoreze locuinţele cu vitralii, apoi au început să vină comenzi şi din partea ţiganilor bogaţi, care voiau neapărat un strat de aur pe plumbul de legătură din vitralii. În ultima vreme, constat cu plăcere că primesc comenzi şi de la oameni cu educaţie şi bun gust, care îşi permit să restaureze clădiri de patrimoniu", ne-a spus Dănuţ Ichim.
Vitraliile nu sunt singurele opere de artă care ies din mâinile meşterului din Şuţeşti. El face, tot din bucăţi de sticlă colorată prinse în bandă de plumb, abajururi foarte frumoase pentru lămpi de iluminat. E mult de muncă la ele, dar se bucură că, recent, a reuşit să vândă câteva într-un magazin specializat în astfel de obiecte, cu tradiţie de 200 de ani, din Paris. "Abajururile realizate după metodele clasice sunt foarte apreciate de cunoscători. Au apărut pe piaţă şi modele din China, pentru care s-au folosit la legătură fâşii de cupru, în loc de bandă de plumb. Costă câteva zeci de euro, dar nu au nici pe departe calitatea celor făcute după vechea metodă. La fel ca şi la vitralii: sunt, mai nou, unele făcute din sticlă vopsită cu pensula, fără a fi arsă în cuptor. Acelea sunt frumoase la început, dar după câţiva ani încep să se şteargă, sub acţiunea razelor ultraviolete. Cel mai bun test este să verifici dacă se curăţă culoarea. Dacă zgârii cu ceva şi vezi că se ia vopseaua, înseamnă că e făcătură, nu e vitraliu adevărat!", ne-a explicat Dănuţ Ichim.
Vasta sa experienţă în domeniu îl ajută pe acesta să vină cu inovaţii. În micul său atelier din Şuţeşti realizează în prezent un mozaic cu totul diferit de cele clasice. Astfel, în loc să încastreze bucăţelele de sticlă colorată în mortar, el le lipeşte cu un adeziv special pe bucăţi de geam securizat, în genul celui folosit pentru parbrizele auto. "Avantajul este la cutremur. La un mozaic clasic, mortarul se crapă şi piesele se dezlipesc, în cazul geamului securizat poate fi cutremurul cât de mare, că suportul pe care stau piesele nu cedează. Eventual se fisurează, însă continuă să susţină foarte bine mozaicul, care nu e afectat cu nimic", ne-a explicat Dănuţ Ichim, iar pentru a ne demonstra practic că are dreptate, a trântit de podeaua atelierului o fâşie de geam securizat, pe care erau lipite piesele unui mozaic. Geamul s-a fisurat, însă ansamblul de sticle colorate a rămas neatins.
În prezent, Dănuţ Ichim lucrează în premieră la primele trei astfel de mozaicuri ce ar urma să împodobească pereţii exteriori ai bisericii din comuna sa natală, Şuţeşti.
