Veţi spune că de fapt ştim pe cine votăm. Ştim ce partide se luptă în campania electorală. Sunt candidaţi cu nume şi prenume, le vedem feţele pe afişele electorale, ştim din ce partide sunt fiecare. Le citim şi ascultăm declaraţiile prin presă, le ştim CV-urile (dacă vrem să le răsfoim). Teoretic, ştim pe cine vom pune ştampila.
Şi totuşi, la alegerile din 11 decembrie nu votăm doar componenţa Parlamentului. Da, în mod direct votăm doar deputaţi şi senatori ai partidelor. Dar, indirect, votăm un guvern. Guvernul e cel care administrează şi gestionează ţara, în realitate. Parlamentul uneori are doar darul de a strica lucrurile şi de a enerva lumea. Sau de a face cadouri electorale. Guvernul, însă, este cel care ţine frâiele statului.
De aceea, mi-ar fi plăcut să ştim cam pe cine vor partidele să pună în guvern. La ce oameni, la ce miniştri s-au gândit formaţiunile politice care ne vor votul? Opţiunile pentru premier le-am cam înţeles: PNL şi USR îl vor pe Dacian Cioloş, PMP-ul lui Băsescu îl vrea pe Băsescu, iar ALDE al lui Tăriceanu îl vrea pe Tăriceanu. PSD-ul a rămas fără o nominalizare clară, deşi e destul de clar că Dragnea se vrea la Palatul Victoria.
Dar, în afară de premier, ar fi fost ideal să ştim, de exemplu, pe cine vor partidele să pună ministru al Justiţiei. Ar fi fost interesant de văzut ce oameni se pregătesc în umbră pentru un portofoliu atât de important pentru viitorul luptei anticorupţie.
Sau mi-ar fi plăcut să ştim cine ar putea fi ministru al Transporturilor – acest domeniu aproape vital pentru dezvoltarea României, dar atât de neglijat în ultimii 26 de ani de toate partidele politice (o uşoară excepţie fiind Anca Boagiu, în urma căreia încă mai sunt de inaugurat autostrăzi începute în mandatul său). Ori cine ar putea ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii – un domeniu mereu aflat în moarte clinică. Sau cine ar putea fi titular la Învăţământ ori la Finanţe. Să fi ştiut toţi aceşti posibili viitori miniştri înainte de 11 decembrie poate că altfel am fi privit alegerile parlamentare. Poate alta ar fi prezenţa la vot, poate altele ar fi rezultatele, poate altul ar fi Parlamentul. Poate altfel ar arăta România.
În schimb, votăm liste, votăm partide, votăm sigle, votăm nu pentru unii, cât împotriva altora. De fapt, cel mai bine de 26 de ani scurşi de la momentul decembrie 1989 ne arată un singur şi mare lucru: votăm prost.
