Tot cu ocazia zilei patronului spiritual al oraşului, oficialităţile brăilene au vizitat bătrânii de la căminele "Lacu Sărat", "Petru şi Pavel" şi "Sfântul Nicolae". Acţiunile filantropice au continuat cu programul "În căutarea celor trişti şi singuri", Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Primăria Municipiului împărţind parohiilor din oraş şi din judeţ cadouri constând în alimente de primă necesitate, dulciuri şi îmbrăcăminte pentru persoanele aflate în dificultate.
Cadouri pentru pensionari de Sf. Nicolae* UJP Brăila a reuşit să ofere un ajutor bănesc celor mai sărmani dintre vârstnicii oraşului
Uniunea Judeţeană a Pensionarilor (UJP) Brăila a dorit să facă în acest an o bucurie membrilor săi, cu ocazia sărbătorii de Sf. Nicolae. Cu sprijinul unui sponsor ce a dorit să-şi păstreze anonimatul, conducerea UJP Brăila a reuşit să ofere un ajutor bănesc celor mai sărmani dintre vârstnicii oraşului. Plicurile cu bani au fost înmânate unui număr de cinci beneficiari cu pensii mai mici de 350 de lei, de către preşedintele UJP Brăila, Tinca Rusu Preda, care le-a adresat urări de sănătate şi sărbători fericite. Distribuirea acestor ajutoare s-a făcut cu aprobarea Consiliului Director al UJP, în baza unor anchete sociale făcute la domiciliul pensionarilor nevoiaşi.
Concomitent cu acţiunea filantropică, la sediul UJP Brăila a avut loc şi o întâlnire a câtorva membri, printre care s-a aflat şi un sărbătorit de Sf. Nicolae, căruia cei prezenţi i-au cântat "La mulţi ani!". "Pentru Crăciun vom pregăti, împreună cu Primăria, cu care avem o colaborare foarte bună, circa 500 de pachete pentru persoanele cu venituri mici", a precizat Tinca Rusu Preda.