Contribuabilii brăileni au preferat şi în acest an să vină la ghişeele Finanţelor Publice locale să depună în format de hârtie declaraţia anuală de venit aferentă lui 2015.
După cum ne-a comunicat Administraţia Judeţeană Brăila a Finanţelor Publice, până la termenul limită din 25 mai, au fost depuse la registratura instituţiei din municipiu 6.433 de astfel de formulare, în timp ce la nivelul serviciului Ianca au fost înregistrate 284 declaraţii, încă 244 la serviciul din Însurăţei şi 198 de declaraţii la cel din Făurei. În total, în întreg judeţul au fost depuse în formatul tradiţional, pe hârtie, 7.159 de declaraţii anuale de venit.
După cum au explicat surse din cadrul Fiscului brăilean, urmează zilele următoare să ajungă la instituţie şi să fie centralizate şi formularele fiscale trimise prin poştă, context în care este de aşteptat ca numărul final să fie mult mai mare, mai ales că în această perioadă sunt procesate şi declaraţiile depuse online, prin accesarea Serviciului Privat Virtual la adresa https://pfinternet.anaf.ro. De asemenea, alternativ, utilizând un certificat digital, au fost şi cazuri în care formalităţile s-au făcut prin intermediul site-ului www.eguvernare.ro, secţiunea Depunere declaraţii.
Reamintim că obligaţia de a completa şi depune această declaraţie o au persoanele fizice care realizează în România, individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi jocuri de noroc.
Nedepunerea acestei declaraţii până la termenul final, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.