Parchezi ca un bou, traversezi ca un idiot, conduci ca un disperat, te-mbulzeşti ca un nesimţit. Care pe care. Aşa se răzbeşte prin Brăila, fie că eşti şofer, călător într-un mijloc de transport în comun sau pieton. Haosul ne defineşte. De la modul cum parcăm sau ne comportăm în trafic, de la modul în care traversăm sau ne deplasăm pe trotuare şi până la îmbulzeala şi înghionteala cărora trebuie să le facem faţă în tramvai sau autobuz, totul seamănă cu o luptă pentru supravieţuire din care răzbeşte doar cel mai puternic sau mai tupeist. Şi asta pentru că, nici instinctul de autoconservare, nici frica de amenzi, nici teama că ai putea răni pe cineva nu reuşesc să suplinească lipsa de RESPECT.
Da, respectul faţă de cel de lângă tine este un mare minus la Brăila. Dar, am mai spus şi o repet, nicio ţară, niciun oraş din lumea asta, spre care privim cu jind atunci când vorbim de bunul simţ, nu s-a civilizat de la sine. Că n-or fi nici italienii, nici spaniolii, nici germanii mai cu sânge-albastru decât noi. Nici vorbă, sunt la fel de pestriţi, doar că la ei, încă de la cele mai fragede vârste, se “predă” respectul, iar de-a lungul vieţii sunt constrânşi prin amenzi. La noi, la clasa a II-a copiii învaţă deja să lucreze suma lui Gauss. N-au timp să asimileze toleranţa ori simţul civic. Iar acasă...
Lipsa de educaţie, da, e o problemă la Brăila. O întâlnim deopotrivă, şi la copii, şi la adulţi sau vârstnici. Dar, aşa cum spuneam, civilizaţia se mai şi impune. Dacă de-acasă n-ai căpătat cei 7 ani, dacă la şcoală n-ai fost învăţat, mai târziu, ca adult, societatea te poate constrânge. Iar aici apare adevărata problemă pentru Brăila. De ce? Pentru că-i tare greu să ceri, când dai atât de puţin în schimb. Ca să impui, să constrângi, să descurajezi, trebuie să asiguri un minim de condiţii şi confort. Şi... ce ne oferă autorităţile din Brăila astfel încât atunci când încălcăm legi, încălcăm coduri, să se justifice nişte eventuale mega sancţiuni?!
Şosele pline de gropi, străzi murdare, trotuare înguste, pline de capcane, sufocate de maşini, locuri de parcare la mai puţin de un sfert din necesar, un transport în comun de ev mediu, o semaforizare complet alandala, treceri de pietoni cu vizibilitate zero. Pe scurt, o lipsă totală de respect faţă de cetăţean, nepăsare din care se hrăneşte această junglă urbană în care uneori ne afundăm cu bună ştiinţă, dar alteori chiar suntem obligaţi. Căci, mă gândesc, într-un oraş curat, cu străzi reparate, neocupate pe o parte şi pe alta de maşini staţionate, cu locuri de parcare din belşug, cu trotuare largi, cu un sistem de transport modern, cu coşuri din 10 în 10 metri, cred că e mai greu să fii nesimţit.
Aşa, când vii seara de la muncă, rupt de oboseală şi 15 minute dai ture cu maşina şi tot nu găseşti un loc OK în care să o lasi, la un moment dat, parchezi? Parchezi, chiar şi ca un bou, în buza zebrei sau direct pe trotuar, deşi eşti conştient că astfel deranjezi un pieton, un trecător.
Când dimineaţa pleci cu o oră mai devreme de acasă, şi trec două, trei, cinci autobuze, în care nu ai cum să urci, dar mai sunt 10 -15 minute şi întârzii la şcoală, la serviciu, la următorul uiţi tot ce-ai învăţat despre buna cuviinţă? Uiţi. Şi te-mbulzeşti, şi dai din coate ca un nesimţit ... chiar trebuie să ajungi.
Când eşti coborât pe trecerea de pietoni de două, trei, cinci minute şi vin, şi tot vin maşini şi nici măcar un şofer nu se sichiseşte să-ţi dea prioritate, ba mai vezi şi tramvaiul venind în staţie, dai buzna? Dai, chit că se vor găsi destui să comenteze că traversezi ca un idiot.
Când ai în faţă un autobuz Braicar care scoate fum şi praf prin toate încheieturile, şi care merge ca dricul pe mijlocul şoselei, nici pe-o bandă, nici pe alta, iar la un moment, exasperat, prinzi o zonă mai liberă şi-l depăşeşti, mă rog, pe dreapta, o faci? O faci, cu riscul că ţi se va spune: conduci ca un disperat.
Da, sunt multe cazuri flagrante de tupeu, nesimţire, inconştienţă ori prostie. Sunt şi gesturi şi comportamente de neexplicat. Dar, totuşi, chiar suntem noi, brăilenii, în esenţă, atât de nesimţiţi?! Sau pur şi simplu jungla în care trăim a transformat dreapta măsură într-un termen egoist şi nuanţat...
