Amenzile curg, dar gunoaiele tot apar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzile curg, dar gunoaiele tot apar

În ciuda amenzilor aplicate de poliţiştii locali, brăilenii continuă să arunce deşeuri de tot felul pe domeniul public. Agenţii locali au prins, în ultima săptămână, nu mai puţin de 17 indivizi care încercau să scape de gunoiul din propria locuinţă, aruncându-l la colţul străzii, în parcuri, pe spaţiile verzi sau oriunde le venea mai la îndemână. Sancţiunile aplicate pentru aceste obiceiuri necivilizate se ridică la un total de 4.125 lei. În general, fiecărui contravenient i s-a dat o amendă de 250 lei, fie că a fost prins aruncând gunoiul cu sacoşa, fie cu găleata sau cu sacul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro