Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Brăila au depistat în ultima perioadă numeroase nereguli privind modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a suplimentelor alimentare. Au fost verificaţi zece operatori economici care vând astfel de produse, iar amenzile contravenţionale aplicate în urma acestor controale se ridică la 21.400 lei (214 milioane de lei vechi).
Inspectorii au constatat că unele suplimente alimentare nu au înscrise pe ambalaj avertismentele prevăzute, respectiv "a nu se lăsa la îndemâna copiilor mici", "a nu se depăşi doza zilnică recomandată" sau "suplimentele alimentare nu înlocuiesc un regim alimentar variat şi echilibrat". Menţiunile privind procentul din doza zilnică recomandată de vitamine şi minerale erau calculate incorect faţă de recomandările din actele normative în vigoare. Au fost depistate elemente de identificare incomplete privind adresa distribuitorului, procentul din ingredientele care apar în denumirea produsului, numele categoriei ingredientului utilizat, elemente de identificare netraduse în limba română sau greu lizibile. De asemenea, au fost găsite la comercializare suplimente alimentare sub formă de oferte şi pachete promoţionale, fără să existe produsul singular sau de referinţă, consumatorii neavând posibilitatea de a proba afirmaţiile făcute prin publicitatea efectuată. În fine, unii comercianţi nu afişau preţul produselor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.