Amenzi de un miliard pentru produse lactate expirate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de un miliard pentru produse lactate expirate

"Atragem atenţia consumatorilor să urmărească termenul de valabilitate atunci când achiziţionează produse pe bază de lapte. E important ca marfa să fie luată din magazine care respectă condiţiile de depozitare precizate de producători, adică temperaturi cuprinse între 1 şi 4 grade Celsius. În cazul iaurturilor sau smântânei, dacă se observă o bombare a capacului, înseamnă că produsul nu mai este bun de consum şi trebuie evitată achiziţionarea acestuia", ne-a declarat Dumitru Marta, inspectorul şef adjunct al OJPC Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro