Amenajarea de locuri de parcare în cartiere, amânată pentru anul viitor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenajarea de locuri de parcare în cartiere, amânată pentru anul viitor

Lipsa locurilor de parcare persistă în cartierele de blocuri brăilene, în ciuda investiţiilor făcute anii trecuţi de Primărie în reabilitarea unor astfel de spaţii. Sute de noi locuri de parcare au apărut, în urmă cu doi-trei ani, în Obor, Hipodrom sau Viziru. Acestea nu acoperă, însă, nici pe departe necesităţile oraşului, iar situaţia este din ce în ce mai gravă, în contextul în care numărul maşinilor creşte, iar investiţiile în parcări noi au fost stopate. Anul acesta, de exemplu, Primăria nu a mai reabilitat sau extins nicio parcare de cartier. Edilul-şef Aurel Simionescu justifică acest aspect prin capacitatea redusă de intervenţie a firmei de construcţii cu care Primăria a avut contractul multianual de întreţinere a străzilor şi domeniului public. "Cum n-au putut acţiona la timp pentru astuparea gropilor, aşa n-au putut face nici parcări. Au avut o capacitate de lucru redusă, aceasta este explicaţia, nu a fost o problemă legată de fondurile alocate de Primărie", ne-a declarat Simionescu. Acesta se referă, evident, la firma gălăţeană "Tancrad" SRL, cea care a deţinut, până în toamna acestui an, contractul multianual pentru asfaltări în municipiu. După cum v-am mai informat, "Tancrad" a mai "prins" în 2015 două contracte mari: covor asfaltic pe Şos. Buzăului şi Şos. Vizirului, plus asfaltarea mai multor străzi din cartierul Radu Negru. În acest context, posibilitatea detaşării unor echipe pentru reparaţii prin plombări sau, după cum se vede, pentru extinderea locurilor de parcare, a fost mult diminuată.
Dincolo de explicaţiile oferite de Primărie, brăilenii s-au săturat să solicite în van amenajarea de parcări lângă blocurile unde locuiesc. De exemplu, un locatar de pe Aleea Culturii, din cartierul Viziru, spune că a trimis nenumărate sesizări către municipalitate, în care solicită ca un teren viran dintre blocurile 10 şi 16 de pe strada respectivă, să fie asfaltat, în aşa fel încât acolo să poată fi ţinute în condiţii decente maşinile riveranilor. "Ni s-a răspuns că nu se poate face parcare deoarece terenul figurează ca spaţiu verde. Am observat şi noi cât de verde este..." a scris brăileanul, ironic, pe un site de socializare, unde a postat câteva poze din care reiese că ceea ce Primăria numeşte "spaţiu verde" este, de fapt, doar un petec de pământ neamenajat în niciun fel, care, pe timp ploios, se umple de bălţi şi noroi. În plus, după cum remarcă autorul postării, terenul respectiv este ocupat de o mulţime de garaje de beton, în loc să fie amenajat corespunzător, pentru a putea găzdui cât mai multe autoturisme ale locatarilor zonei.
Primarul Aurel Simionescu spune că a luat notă de nemulţumirea locatarului de pe Aleea Culturii, dar şi a altor brăileni care au formulat sesizări pe această temă. "Avem multe semnale referitoare la situaţia din cartiere. Problema e că unii locatari vor parcări, alţii vor ca terenurile în cauză să fie amenajate ca spaţii verzi sau ca spaţii de joacă. În prezent, colegii din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei fac o analiză în teren. Se identifică toate aceste spaţii care sunt neamenajate de ani de zile şi, în baza unor discuţii cu asociaţiile de proprietari, se va stabili unde se vor face parcări, unde locuri de joacă, unde spaţii verzi, alei etc. În perioada următoare se vor face aceste analize, aşa încât să avem un proiect concret până la primăvară, ca să ne putem apuca de treabă. Amenajările se vor face în baza unui program întins pe durata a doi-trei ani", ne-a declarat primarul Simionescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro