La vârsta de şase ani a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică. După cinci ani în care a învăţat ce înseamnă boala, durerea, lupta pentru viaţă şi limita supravieţuirii, Carmen Amalia Donose este din nou pe patul de spital. Medicii de la Institutul Clinic Fundeni trebuie să reia tot tratamentul pe care fetiţa l-a urmat cu stoicism atâta timp, altfel totul a fost în zadar: şi suferinţa copilei care a petrecut aproape jumătate din viaţa ei luptând cu boala cumplită, şi sacrificiul părinţilor, care şi-au ipotecat casa pentru a împrumuta banii necesari tratamentelor. Povestea cutremurătoare a Amaliei Donose, din Ianca, a fost publicată prima dată de cotidianul "Obiectiv Vocea Brăilei" în 2005, şi nu a rămas atunci fără ecou în sufletul cititorilor, care au răspuns apelului umanitar şi au contribuit pentru a-i da fetiţei o şansă la viaţă. Acum, Carmen are nevoie de o nouă şansă!
La limita supravieţuirii
Pe patul de spital, Carmen Amalia Donose visează să poată merge la şcoală împreună cu copiii de vârsta ei. Să nu mai fie obligată să stea nemişcată ore în şir la perfuzii sau să facă luni de zile citostaticele din cauza cărora îi cade părul. Dar nu poate, încă. Boala cu care a fost diagnosticată în 2004, leucemie acută limfoblastică, a recidivat anul trecut. Spitalul a devenit pentru Carmen a doua casă, unde este vegheată permanent de mama ei, care îi este şi asistent personal. De la începutul anului 2010, fata a reluat tratamentul cu citostatice la Institutul Clinic Fundeni. "Tot anul 2010, din februarie, imediat după recădere, a stat numai în spital. Acum, mai stă două săptămâni acasă, maxim trei, apoi pleacă înapoi, fără să ştim dinainte pentru cât timp. Fetiţa poate să stea la Bucureşti o lună, o lună şi jumătate sau două săptămâni, în funcţie de cum răspunde la tratament şi de rezultatul analizelor. Este mai complicat la ea, pentru că are rh-ul negativ, grupa 01. Tratamentul nu se poate aplica dacă nu are analize satisfăcătoare", ne-a explicat tatăl, Florin Donose, pompier la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Garda de Intervenţie Ianca. În scurtele pauze cât stă acasă, Carmen este vizitată de învăţătoare, pentru a face lecţii. Din cauza bolii, fetiţa nu a putut frecventa şcoala, astfel încât părinţii au solicitat învăţământ la domiciliu. Însă cea mai mare parte din timp, Carmen este nevoită să şi-o petreacă la spital. Suferinţele îndurate au maturizat-o înainte de vreme. Fetiţa înţelege acum ce se întâmplă cu ea, dar şi cu ceilalţi copii internaţi la Fundeni. "Acolo unul ţipă, unul plânge de durere, fiecare cu starea lui. Nu sunt condiţii în spitalele din România să stăm într-o cameră şi să ne vedem de suferinţa noastră", ne-a spus tatăl.
Familia Donose a reuşit, prin eforturi uriaşe, să facă rost de banii necesari pentru continuarea chimioterapiei. Împovăraţi de datorii, părinţii fetei au ajuns, după câteva luni, în situaţia de a nu mai putea susţine financiar tratamentul. Iar întreruperea acestuia înseamnă pentru Carmen pierderea unei şanse la viaţă. Gândul că nu-şi mai poate ajuta fiica l-a adus în pragul disperării pe tatăl ei. "Prin toamna anului trecut eram disperat, nu mai aveam bani să continuăm tratamentul. Deja întârziasem vreo două luni faţă de programarea făcută de dr. Tudor Neamţu, cel care a tratat-o de la început. Am zis că nu am bani, prima dată m-a înţeles, dar a doua oară mi-a spus: «Ştii ce se întâmplă dacă nu vii acum? Am muncit degeaba!», dându-mi de înţeles că totul ar putea fi pierdut", ne-a relatat Florin Donose.
Carmen a mai făcut cure de citostatice, din 2004 până în 2006, apoi a mers la Bucureşti, din două în două luni, la control. Medicii i-au dat speranţa că, dacă boala nu recidivează în următorii cinci ani, poate avea mari şanse de vindecare. Însă la exact cinci ani de la diagnosticare, Amalia Donose a ajuns iar la limita supravieţuirii.
Casa ipotecată pentru viaţa fetei
Cheltuielile pentru tratamentul cu citostatice şi pentru transportul la Bucureşti, dar şi pentru îngrijirea specială a fetiţei depăşesc lunar suma de 25 milioane lei, cu mult peste posibilităţile familiei Donose, care mai are o fiică în vârstă de 10 ani. Tatăl a făcut mai multe împrumuturi la bănci, ba chiar la un moment dat a ipotecat şi casa, pentru a salva viaţa fiicei sale. Pentru că nu a mai putut plăti ratele la timp, s-a trezit într-o bună zi cu executorul la uşă, somându-l că-i va lua casa dacă nu va plăti datoria către bancă. "Până acum am făcut la rate la bănci, de nu mai ştiu de mine. Am ipotecă la casă, iar acum banca mă presează, vrea să-mi ia casa. Am fost la bancă să mai prelungim pe 10-15 ani, să fie rata mai mică, dar nu am avut cu cine să discut, n-au vrut să înţeleagă situaţia disperată în care mă aflam. Au trecut trei luni şi m-au pasat la o firmă de recuperare, care mi-a trimis o hârtie. Într-o zi m-am trezit cu executorul să dau banii în două zile, că altfel îmi ia casa. I-am dat în judecată, am apelat la un avocat, la care am mers cu chitanţe să-i explic că am mai plătit din rate, când am putut. Am câştigat procesul la Făurei, dar au făcut recurs, avem în iunie termen", a povestit Florin Donose. Despre problemele familiei, tatăl lui Carmen vorbeşte cu discreţie, ca şi când nu ar vrea să împovăreze pe alţii. Însă povara de a-şi vedea copilul în suferinţă este prea mare de purtat, chiar şi pentru un om călit cum este pompierul de la ISU. În urmă cu cinci ani, a primit ajutor din partea colegilor şi a conducerii inspectoratului, care a deschis un cont umanitar, iar cazul a fost mediatizat de cotidianul "Obiectiv Vocea Brăilei". Articolele publicate atunci nu au rămas fără ecou în sufletul cititorilor, care au răspuns apelului umanitar şi au contribuit pentru a-i da fetiţei o şansă la viaţă. Acum, Carmen are iarăşi nevoie de ajutor. Impresionaţi de povestea ei cutremurătoare, elevii şi profesorii de la Şcoala din Ianca au organizat în anul 2010, de Sf. Nicolae, un spectacol pentru Carmen, la care s-a făcut o colectă de bani. Tatăl fetei spune că a mai fost ajutat recent de Asociaţia Umanitară "Viitorul Speranţei" din Brăila, care a reuşit să strângă fonduri cu sprijinul Parohiei din comuna Stăncuţa şi a Asociaţiei Umanitare "Fiii Brăilei". Însă sumele de care are nevoie copila pentru a continua tratamentul sunt mult mai mari.
Campanie umanitară pentru Amalia
Haideţi, împreună, să îi redăm speranţa!
Nimănui nu-i place să întindă mâna, dar această mână e întinsă pentru speranţă! Cine doreşte să o ajute pe Carmen în lupta cu boala cumplită de care suferă, leucemie acută limfoblastică, o poate face donând o sumă cât de mică la orice sucursală a BRD Societe General, în conturile deschise pe numele Donose Ionica: RON RO34BRDE090SV18610460900; EURO RO78BRDE090SV28606400900.
În plus, echipa cotidianului "Obiectiv - Vocea Brailei" a decis ca, începând de astăzi, să relanseze campania de strângere de fonduri pentru Amalia. Aşadar, în afara celor două conturi, puteţi face donaţii, zilnic, de luni până vineri, şi la sediul ziarului nostru, între orele 9.30 şi 16.30. Un redactor va fi la dispoziţia dumneavoastră. Puteţi dona orice sumă, numele şi suma donată fiind publicate în ediţia din ziua următoare.