Alexandru Popa garantează: Brăila nu va suferi pentru că organizația pe care o conduce l-a votat pe Orban | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alexandru Popa garantează: Brăila nu va suferi pentru că organizația pe care o conduce l-a votat pe Orban

* asta a declarat în această seară președintele PNL Brăila, Alexandru Popa, după rezultatul votului de la Congresul ce a avut loc la Romexpo în București, în cadrul căruia premierul Florin Cîțu a fost ales ca lider al partidului * deputatul garantează că deși filiala Brăila l-a susținut pe Ludovic Orban, județul nostru nu va avea de suferit * Cîțu a fost ales cu 2.877 de voturi (60,2%), în timp ce Orban a luat doar 1.898 voturi (39,7%)

 

 

Liberalii l-au ales pe premierul Florin Cîțu drept lider pentru următorii patru ani în cadrul Congresului Național ce s-a desfășurat, astăzi (sâmbătă) la Romexpo din București. Contactat imediat după aflarea rezultatului, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, nu s-a arătat deloc descurajat, în ciuda faptului că atât el cât și organizația pe care o conduce l-a sprijinit și votat pe contracandidatul lui Cîțu, Ludovic Orban. Întrebat dacă nu există riscul ca Județul Brăila să aibă de suferit vreo răzbunare din partea noului președinte al PNL, care este și prim-ministrul României, Popa nu doar că a exclus acest scenariu, ba chiar a ținut să precizeze că garantează că nu se va întâmpla așa ceva.

”Ce pot să spun. A fost un vot. Noi respectăm votul colegilor. Mergem înainte. Încercăm de luni să implementăm proiectul de guvernare. Brăila nu are ce repercursiuni să aibă. Asta v-o garantez! Noi l-am susținut pe Ludovic Orban. Este adevărat. Aceasta a fost opțiunea noastră. Eu am fost printre puținii președinți care și-au respectat cuvântul, de la început până la sfârșit. Noi ne-am ținut cuvântul din prima până în ultima clipă. Nu ne-am abătut de la ce am promis. Dar nu vor fi repercursiuni!”, a declarat Popa.

Așa cum a informat sursa citatâă cu o altă ocazie, PNL Brăila a avut 67 de delegați la Congres.

Duminică liberalii își vor alege și noul for de conducere. Popa a confirmat că va candida pentru o funcție în Biroul Executiv al PNL la nivel national.

Potrivit presei centrale, în cadrul Congresului Național al PNL, pentru alegerea președintelui partidului au fost 4.854 de voturi valabile. Florin Cîțu a obținut 2.877 de voturi (60,2%), în timp ce contracandidatul său, Ludovic Orban, doar 1.898 (39,7%). De asemenea, 72 de voturi au fost nule.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro