• consilierii municipali au mai făcut, recent, un pas privind realizarea creșei ce se dorește edificată în curtea Colegiului Tehnic ”C. D. Nenițescu” (fostul liceu de chimie) de pe Șoseaua Buzăului nr. 15 • este vorba despre un proiect realizat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, iar membrii CLM au aprobat în ședința din august predarea amplasamentului • ideea a demarat în 2022, însă de atunci proiectul a suferit câteva modificări tehnice, pentru ca viitoarea creșă să se încadreze în terenul disponibil • primarul Marian Dragomir a explicat că în prezent municipiul beneficiază de trei creșe funcționale, a mai fost construită o alta pe fonduri europene ce urmează să fie dotată, iar Ministerul Dezvoltării este avansat cu realizarea altei creșe în zona Școlii 9, în zona străzilor Mihail Kogălniceanu cu Cezar Petrescu
Municipalitatea pregătește terenul pentru realizarea unei creșe în curtea Colegiului Tehnic ”C. D. Nenițescu” (fostul liceu de Chimie), printr-un proiect guvernamental. Ideea este mai veche, demersurile au început în 2022, însă recent, consilierii municipali au mai făcut un pas către materializarea acestui proiect. Pe scurt, în ședința ordinară a CLM Brăila din luna august, a fost aprobată predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării proiectului tip de construire creșă mică pe Șos. Buzăului, nr. 15, lot 1. Un obiectiv pe care ministerul îl derulează prin Compania Națională de Investiții (CNI) SA. Primăria a mai aprobat în trecut un proiect prin care a dat undă verde acestui demers, discutându-se să fie construită în zona respectivă o creșă de 40 de locuri. De atunci, s-au schimbat puțin datele problemei, proiectul necesitând să fie adaptat mai bine la realitatea din teren, astfel că viitoarea creșă ar putea să fie puțin mai mică decât se dorea inițial, după cum au explicat autoritățile.
Revenind la acest proiect de hotărâre al CLM Brăila, terenul ce aparține domeniului public, este în suprafață de 4.459 mp și se va preda prin proces verbal, liber de orice sarcini în vederea și pe perioada realizării de către CNI a obiectivului de investiții.
Tot cu această ocazie s-a aprobat și angajamentul municipalității că va demola orice construcții s-ar afla pe respectivul amplasament, care nu fac obiectul predării, lucru care trebuie realizat anterior încheierii protocolului de predare-primire. Mai mult, terenul se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare, inclusiv suplimentarea cu un perete de compartimentare rezistent la foc 3 ore și cu înălțimea de 2,2 m. Un perete ce va fi construit exclusiv pe cheltuiala unității administrativ-teritoriale Municipiul Brăila anterior recepției la terminarea lucrărilor.
Consilierii au mai fost de acord și cu asigurarea finanțării de către Primărie a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Totodată, municipalitatea s-a obligat să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului. Mai mult, trebuie să mențină creșa și să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15 ani.
”Obiectivul general al proiectului, în cadrul dezvoltării durabile a municipiului, este construirea unor spații specifice educaționale învățământului antepreșcolar. În momentul de față, municipiul Brăila nu dispune de suficiente unități de tip creșă, dar prognozele evoluției indică pentru viitor o creștere a numărului de copii. Prin implementarea acestei investiții se vor oferi oportunități de îngrijire, dezvoltare și învățare în egală măsură tuturor copiilor, indiferent de sex, rasă, religie, mediu cultural de proveniență sau statut socio-economic al copiilor de la 0 la 3 ani, asigurându-se premisele pentru reîntoarcerea pe piața muncii a persoanelor active. De asemenea, se va dezvolta infrastructura educațională, care este de o importanță deosebită, fiind esențială pentru educație, dezvoltarea timpurie a copiilor și a capacității lor de integrare socială”, se arată în raportul proiectului.
Locuri de muncă în municipiu
În ceea ce privește impactul social, după cum se mai precizează în acest document aflat la mapa consilierilor, prin punerea în funcțiune a unei creșe, se vor crea locuri de muncă în municipiu, se va optimiza activitatea economică prin reducerea timpului alocat copiilor de către familiile tinere, timp care poate fi utilizat mai armonios în activități economice și relaxare.
”Această investiție va avea de asemenea un efect pozitiv asupra nivelului sănătății copiilor și părinților acestora”, se mai spune în raport.
Reprezentanții Primăriei mai menționează că acest obiectiv va fi edificat cu fonduri alocate de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul Programului Național de construcții de interes public sau social – subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat” prin care se are în vederea realizarea unor noi unități de învățământ pentru educație timpurie.
Consilierii au avut de aprobat un proiect bazat pe draft-ul transmis de CNI privind predarea către minister a amplasamentului și asigurarea condițiilor de executare a obiectivului.
”Având în vedere adresa dumneavoastră cu nr. (…), din 12.07.2024, înregistrată la CNI (…), prin care ne transmiteți soluțiile la punctul de vedere al proiectantului proiectului tip-creșă mică, SC Cocrete&Design Solutions SRL, referitor la amplasarea unei creșe mici pe amplasamentul propus de UAT Municipiul Brăila și transmis prin e-mail de către CNI (…), vă comunicăm că suntem de acord cu acestea și vă transmitem draftul HCL de predare-primire amplasament refăcut în consecință”, se precizează în adresa semnată de directorul general Manuela Irina Pătrășcoiu și de directorul promovare investiții Georgiana Alexandra Vasilescu.
Clădirea de pe Str. Nicolae Titulescu 119, dată în administrarea «Creșa Brăila»
În aceeași ședință, consilierii municipali au mai aprobat un proiect legat tot de o creșă. Mai precis, darea în administrare către ”Creșa Brăila” a imobilului din str. Nicolae Titulescu, nr. 119, aflat în proprietatea publică a Municipiului Brăila, care a fost recent realizat. Destinația acestuia va fi aceea de creșă, pe durata desfășurării activităților specifice. Dotările realizate în cadrul proiectului ”Realizarea unei creșe în cartierul Buzău”, se transmit, de asemenea, în administrare ”Creșei Brăila”, pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Contractul de dare în administrare se încheie între primarul Marian Dragomir și Laura-Iulia Tarău, directorul Creșa Brăila, după cum reiese din documentația atașată proiectului.
Din aceeași sursă aflăm că în cadrul obiectivului de investiții s-a construit această clădire care are subsol, parter și un etaj, cu o suprafață desfășurată de 1.558,91 mp. Aceasta are destinația de creșă, cu o capacitate de 70 de copii, cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani. De asemenea s-a făcut dotarea cu toate instalațiile necesare funcționării în condiții optime și cu respectarea cerințelor impuse de legislația specifică, în vigoare. S-au amenajat și alei pietonale, alei acces auto, spații verzi cu gazon și un loc de joacă de 120 mp.
Totalul investiției a însemnat 6.898.858 lei cu TVA, din care obiectele de inventar 106.954 lei, mijloacele fixe 184.936 lei. Recepția lucrării s-a făcut pe 3 aprilie 2024.
Crește numărul de creșe din Municipiul Brăila
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat în legătură cu acest subiect, primarul Marian Dragomir a explicat că în prezent funcționează trei creșe la nivelul municipiului, încă una va fi dotată în curând, una este în curs de construire, tot prin proiectul ministerului. La toate acestea se va adăuga și cea din curtea fostului liceu de Chimie, unde abia se predă amplasamentul pentru a putea fi demarate procedurile de către Guvern pentru edificarea creșei mici.
”În momentul de față avem trei creșe în Municipiul Brăila. Una în zona Concordia. A doua în cartierul Obor, lângă Școala 32. Și a treia în zona Gării, Eremia Grigorescu cu I.C. Brătianu. Am mai construit acum o creșă pe fonduri europene la intersecția dintre Grigore Alexandrescu și Chișinăului. Urmează dotarea cu mobilier și după aceea i se va da drumul. Am mai predat un teren către CNI în zona Școlii 9, Mihail Kogălniceanu, de pe Cezar Petrescu. Era o structură de școală veche, pe care am dărâmat-o. Acolo lucrările sunt foarte avansate. Au și autorizație de construire din ceea ce știu eu. Și acum vrem să mai facem una în curtea Liceului de Chimie, tot prin CNI. Aici noi am dorit să facem o creșă mai mare, dar nu încăpea pe terenul respectiv. Și ne-au transmis cei de la minister să introducem o schiță a unei creșe mai mici. Lucru pe care l-am făcut”, a conchis Dragomir.
Cele două proiecte au fost aprobate cu unanimitate de voturi.