Nu, politicienii nu greşesc niciodată, ci nu sunt lăsaţi să facă ceea ce au promis prin campanii. N-am auzit încă pe nimeni care să spună, sincer, că în urmă cu un an, când toţi promiteau marea cu sarea la alegerile parlamentare, au greşit grav. Pentru că au greşit grav atunci când tratau criza economică - ce avea oricum să vină - ca pe un fleac care oricum va ocoli România. N-am auzit pe niciunul - deşi legea de mărire a salariilor profesorilor cu 50%, de exemplu, a fost votată, cam în urmă cu un an, în unanimitate de parlamentari - că a fost o mare tâmpenie. Nu a existat niciun politician care să recunoască franc: "am greşit enorm atunci când vă dădeam asigurări că în România criza nu va lovi din toate părţile, sau am fost prea orbit de putere ca să mă gândesc măcar o clipă că va fi mai rău decât mă aşteptam eu să fie". Dacă am fi avut pe cineva responsabil, poate că România ar fi fost mult mai pregătită să treacă de criza economică. În timp ce mediul de afaceri opera deja primele îngheţări sau chiar reduceri de salarii şi primele disponibilizări, Guvernul anunţa creşteri de pensii şi de ajutoare sociale. Acum, însă, când prin alte ţări au apărut deja primele semne de revigorare, România se chinuie să facă rost de bani pentru a plăti tocmai pensiile şi salariile bugetarilor. Statul e la un pas de faliment şi, fără împrumuturile externe, nu mai e în stare să-şi plătească nici măcar propriii angajaţi.
În tot acest context, avalanşa de promisiuni a revenit, odată cu campania pentru alegerile prezidenţiale. Candidaţii promit în continuare, cu aceeaşi lipsă de sinceritate, ca şi acum un an. Prezidenţiabilii se visează viitori premieri, au programe economice care mai de care mai aberante şi continuă să fabuleze despre câte vor putea face ei odată ce vor fi aleşi preşedinţi. Încă n-am auzit pe niciunul (poate că nu a ajuns mesajul lor la mine) care să fie sincer şi să spună din capul locului că vor mai urma vreo doi ani grei, că de fapt nu va putea face mare brânză economică din postura de preşedinte, dar că va face tot posibilul să asigure echilibrul politic şi instituţional care să creeze stabilitatea politică de care are nevoie mediul economic. Asta chiar dacă va trebui să desemneze un alt premier decât cel pe care l-ar fi preferat el personal, fără să fie un preşedinte jucător, antrenor, impresar sau şef de club, ci doar unul constituţional şi mai ales sincer.
