Albă ca Zăpada şi ţara gheţurilor

După două luni în care speculaţiile au curs cu nemiluita, avem un guvern nou. Şi chiar mai tânăr şi, să sperăm, cu minţi mai limpezi decât cel condus de Emil Boc. Acum ştim că insistenţa unor miniştri PDL de a nu-şi părăsi mandatele a costat partidul oameni valoroşi, precum Funeriu sau Boagiu. Până la urmă a câştigat "aripa tânără": niciunul dintre miniştrii propuşi de PDL nu are mai mult de 45 de ani, iar cel mai tânăr dintre ei abia a împlinit 32.
Nu mai departe decât anul trecut, cunoscutul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Muncii - funcţii pe care de altfel le-a pierdut pentru că l-a luat gura pe dinainte -, lansa povestea Albei ca Zăpada sub forma unui nou partid politic ce urma să apară până la alegeri. Care alegeri - nu se ştia la vremea aceea, încă nu apăruse nici măcar intenţia de a comasa localele cu parlamentarele (idee abandonată până la urmă, la recomandarea expresă a Curţii Constituţionale). Fiind cine era, Lăzăroiu a fost luat în seamă ca un Nostradamus al politicii româneşti. Însă previziunile sale nu s-au prea adeverit. Ca urmare, dacă nici astăzi, cu zece luni înaintea alegerilor, Albă ca Zăpada nu e, măcar alt premier să fie sub aceeaşi pălărie. În definitiv, la capătul acestor zile încinse (cu tot gerul de afară!), Guvernul Boc a rămas intact în proporţie de peste 50%.
E limpede că preşedintele nu mai are puterea de a face să crească o forţă politică precum în 2004, când a reuşit să surmonteze decalajul şi să câştige prezidenţialele după retragerea intempestivă a lui Theodor Stolojan, cu doar câteva luni înainte de alegeri. Atunci a izbutit să tragă şi partidul, de fapt alianţa DA, după el. Astăzi, partidul pare a fi cel care îl ţine în funcţie. Liderii opoziţiei i-au promis o suspendare pe cinste (deşi Iliescu ar fi meritat-o mai mult la vremea lui). Însă în acele vremuri de tristă amintire nu îndrăznea nimeni să cârtească împotriva fostului lider comunist. Ceea ce se întâmplă azi e democraţie veritabilă. Din abundenţă.
Noul Guvern va avea o soartă deloc de invidiat - şi asta nu pentru că trăim o perioadă de constrângeri economice, ci pentru că premierul Ungureanu va trebui să facă echilibristică între interesele de partid, cele de baron şi, cu voia dvs., ultimele pe listă, cele ale ţării. Cu atât mai mult cu cât el nici măcar nu este membru PDL. Dacă Guvernul a fost schimbat în trei zile şi jumătate nu înseamnă că şi cu metehnele de partid se va întâmpla la fel. Apoi, Executivul va avea de dus la capăt şi proiectele începute în guvernarea Boc, îndeosebi cele controversate - cum ar fi Roşia Montană sau atenuarea unora dintre măsurile nepopulare ce au scos lumea în stradă.
Totuşi, programul de guvernare este unul generos - pe alocuri chiar seamănă cu un manifest electoral -, pe fondul avertizărilor privind înăsprirea crizei, care curg deja din toate părţile. În plus, noua echipă se va confrunta cu o grevă parlamentară a opoziţiei, care va pune probleme serioase proiectelor de lege ce necesită cvorum ridicat, adică jumătate din numărul aleşilor, nu al celor prezenţi. Ba chiar şi tonul discursului de joi al lui Victor Ponta, la învestitură, oricât de echilibrat a fost şi în consecinţă bine primit de toată lumea, nu prevesteşte nimic bun.
Drept urmare, putem spune că, în acest an, competiţia politică rămâne una dintre cele mai interesante, chiar dacă, cu excepţia menţionată adineauri, limbajul şi tonul politic coboară tot mai des până la nivelul peluzei stadionului. Poate de aceea s-au simţit datoare galeriile unor echipe de fotbal să iasă în stradă ca să-şi verse oful în scandări ri(t)mate. Cât priveşte protestele organizate "ad-hoc" în câteva localităţi din ţară, acestea mai degrabă au denaturat sensul cuvântului decât să fi avut un ţel anume, unul tangibil, nu doar ipotetic. Parcă e mult mai la-ndemână să susţii o cauză pe Facebook, decât afară, în ger sau pe arşiţă.