Alţi “munţi” de gunoaie pe sectorul firmei “Eco” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alţi “munţi” de gunoaie pe sectorul firmei “Eco”

• sesizări referitoare la activitatea deficitară a firmei de salubritate din subordinea Primăriei ne sunt trimise, periodic, de cititorii noştri • de această dată, ne-a fost reclamată o situaţie apărută la o asociaţie de proprietari din cartierul Progresul, unde ridicarea gunoiului a întârziat mai bine de trei zile, astfel că punctul gospodăresc în cauză a ajuns să arate aşa cum se vede în imaginea alăturată

 

După ce, în urmă cu câteva săptămâni, ne-a fost semnalată o situaţie similară pe Str. I.C. Brătianu, unde firma de salubritate “Eco” întârziase câteva zile ridicarea gunoiului de la o asociaţie de proprietari, ieri am primit o nouă sesizare care vizează tot sectorul firmei “Eco”. Mai exact, este vorba despre punctul gospodăresc care deserveşte bocurile D7, D8 şi D9, din cartierul Progresul. “De vreo trei zile, firma de salubritate nu a mai trecut prin zonă. Drept urmare, peisajul arată aşa cum poate fi văzut în fotografie”, ne-a scris un cititor, trimiţându-ne, evident, şi o imagine cu tomberoanele arhipline şi cu grămezile de gunoaie adunate în jurul lor.

Când s-a întâmplat pe Str. I.C Brătianu, directorul “Eco”, Ionuţ Pisică, ne-a explicat că de vină a fost o defecţiune apărută la autospeciala care ar fi trebuit să deservească zona respectivă. Ieri, directorul Pisică nu a mai putut fi contactat pentru a oferi o explicaţie referitoare la incidentul din cartierul Progresul. Că la mijloc a fost tot o defecţiune sau nu, cert este că locatarilor celor trei blocuri enumerate mai sus nu le-a picat deloc bine această nouă sincopă în activitatea  “Eco”, firmă care, după cum se ştie, se află în subordinea Primăriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro