• cuantumul sprijinului financiar direct este de peste 1,3 milioane euro • banii alocaţi sunt pentru subvenţionarea a peste 200 locuri de muncă nou create la viitoarea fabrică de corpuri de iluminat, în special bazate pe tehnologie LED
Investitorii chinezi care au cumpărat fostul mall Armonia au solicitat şi li s-a aprobat, recent, alocarea a 1,35 milioane euro de la Guvern în baza prevederilor HG nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Potrivit datelor disponibile pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice, pe lista cererilor de acord pentru finanţare în cadrul legal prevăzut prin HG 332/2014 apare şi firma “Glorious Lighting” SRL din Brăila, care a solicitat, în iunie anul curent, acordarea unui sprijin financiar direct în cuantum de 6,246 milioane lei, echivalentul a 1,35 milioane euro, pentru crearea a 204 noi locuri de muncă din care 63 pentru lucrători defavorizaţi.
Ca o paranteză, beneficiarii eligibili ai shemei de ajutor de stat sunt întreprinderile (mari şi IMM-uri) care au activitate, sau start-up-uri (care au capital social subscris vărsat mai mare de 30.000 lei), din toate sectoarele economice, exceptand domenii cum ar fi: pescuit, acvacultură, producţia primară, prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, sector siderurgic, construcţii navale, fibre sintetice, transporturi, energie, lista completă fiind menţionată în Anexa 1 la HG nr 332/2014.
Investiţia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
- să fie considerată investiţie iniţială, adică să vizeze înfiinţarea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unităţii existente, diversificarea producţiei unităţii sau schimbarea fundamentală a procesului de producţie;
- să conducă la crearea a cel puţin 10 locuri de muncă noi, dintre care minimum 3 destinate lucrătorilor defavorizaţi, pentru fiecare locaţie de realizare a investiţiei.
Cheltuielile eligibile în acest ajutor de stat sunt costurile totale salariale pe o perioadă de 2 ani consecutivi, în limita salariului mediu brut pe economie, pentru locurile de muncă nou create ca urmare a investiţiei iniţiale. Procentul de finanţare acordat diferă, în funcţie de regiunea de implementare, în cazul nostru, Regiunea de Dezvoltare Sud Est, intensitatea maximă a ajutorului de stat fiind de până la 50%.
De precizat că odată cu firma “Glorious Lighting” SRL au mai depus solicitări de acces alte 37 de companii, ele cerând ajutoare de stat în cuantum total de 164,87 milioane lei pentru crearea a 4.720 noi locuri de muncă dintre care 1.274 pentru lucrători defavorizaţi.
Reamintim că “Glorious Lighting” SRL din Brăila are unic asociat persoana juridică “Liting Universal” din Shanghai, China, companie care, conform datelor furnizate de primăria municipiului, are o cifră de afaceri de 80 de milioane dolari. Grupul “Liting Universal” este format din “Liting Universal Company” şi “Glorious Electric Corporation” şi a cumpărat, recent, Centrul Comercial “Armonia” (cu o suprafaţă construită de 36.585 metri pătraţi şi un teren intravilan de 197.555 metri pătraţi) cu intenţia de a realiza pe platforma fostului mall o fabrică specializată în producţia de lămpi, veioze şi alte produse electrice de iluminat locuinţe, în special bazate pe tehnologie LED. Iar odată finalizată fabrica, tot la Brăila ar trebui să funcţioneze şi un Centrul European pentru producţie, dar şi Hub-ul companiei pentru operaţii în alte regiuni ale Europei. Cu alte cuvinte, de aici se va distribui întreaga linie de produse a grupului investiţional, către partenerii acestuia din România, dar şi din restul Europei.
Cumpărătorii promit peste 600 de locuri de muncă în viitorii 3 ani, angajările urmând să înceapă din această toamnă, într-o primă fază pentru 200 de persoane.
Mai trebuie spus că investitorilor le-au fost oferite de către autoritatea locală o serie de facilităţi, precum începerea procedurilor pentru acordarea statutului de parc industrial (care presupune o serie de facilităţi fiscale inclusiv la plata impozitelor locale), reabilitarea unor drumuri de acces, sprijin pentru transportul angajaţilor, suport în relaţiile cu furnizorii de utilităţi.