Afacerea Fin.Co.Ge.Ro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Afacerea Fin.Co.Ge.Ro

Italienii de la Fin.Co.Ge.Ro Spa fac o ultimă încercare în speranţa că vor putea totuşi să-şi realizeze la Brăila proiectul imobiliar, un complex multifuncţional cu restaurant, cofetărie, zone de agrement şi apartamente pe 25 de etaje din zona falezei Dunării, proiect care a tot bătut pasul pe loc din 2006 încoace. Au înaintat municipalităţii o propunere care spune că, în linii mari, partea italiană doreşte implementarea investiţiei cu finalizare cel târziu în 2019. Dar cer în schimb să beneficieze de o scutire la plata redevenţei pe următorii 5 ani, plus o compensare a costului obţinerii autorizaţiei de construire în contul redevenţei plătite până acum. Urmează ca mini-Parlamentul local să-şi spună cuvântul în sensul că va da sau nu undă verde proiectului în condiţiile propuse de Fin.Co.Ge.Ro. Dacă şi această tentativă eşuează, este foarte posibil să se ajungă la arbitraj internaţional pentru tranşarea litigiului. Şi nu va fi deloc uşor, pentru că italienii au ameninţat că vor cere daune de circa 5 milioane de euro plus returnarea sumelor cheltuite până acum cu acest proiect. Aşadar, consilierii au de ales între a da girul investiţiei şi să accepte propunerea italienilor sau să arunce municipalitatea în proces internaţional din care sunt şanse să iasă serios şifonată şi cu visteria mai goală cu câteva milioane de euro.

A venit vremea bătăliei finale în problema proiectului propus în urmă cu mai bine de 7 ani de către italienii de la Fin.Co.Ge.Ro Spa: investitorul a înaintat autorităţii locale o propunere menită să împace pe toată lumea. În primul rând, italienii îşi manifestă interesul de a realiza investiţia asumată, un proiect constând în realizarea unui complex multifuncţional cu 25 de etaje plus restaurant, cofetărie, parcări, spaţii de recreere, situat în zona Falezei Dunării, dar spun că o vor finaliza cel târziu în 2019. Mai mult, cer să fie scutiţi de la plata redevenţei anuale în tot acest răstimp. În plus, ar vrea să beneficieze şi de o compensare a costului obţinerii autorizaţiei de construire pentru acest obiectiv în contul redevenţei plătită până în 2012 inclusiv. Altfel spus, costul estimativ al obţinerii autorizaţiei de construire care se ridică undeva la circa 10 miliarde de lei vechi să se compenseze cu cele aproximativ 12 miliarde de lei vechi plătite cu titlu de redevenţă, iar diferenţa să fie considerată plată în avans pentru orice alte obligaţii de plată către bugetul local. "Noi încercăm să încheiem o tranzacţie cu Primăria Brăila pentru a putea continua investiţia, având în vedere timpul extrem de lung scurs până acum de la încheierea contractului de concesiune", ne-a declarat Cristina Ţicoi din partea Fin.Co.Ge.Ro România.

Simionescu: "este posibil ca lucrurile să se termine mai repede de 5 ani"

La rândul său, primarul Aurel Simionescu s-a arătat optimist în ce priveşte realizarea proiectului celor de la Fin.Co.Ge.Ro: "Am avut negocieri, să spunem aşa, discuţii cu reprezentanţii companiei şi am ajuns la o formulă pe care însă o vom discuta într-o viitoare şedinţă de Consiliu Local, undeva în prima parte a săptămânii viitoare, 10, 11, 12 iunie, să vedem când o vom stabili", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. El a explicat că, în linii mari, italienii au cerut ca până la finalizarea lucrărilor la acest obiectiv investiţional să fie scutiţi de plata redevenţei, "iar ce s-a plătit până acum să fie considerată sumă din care firma va plăti datoriile curente şi costurile presupuse de obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare în acest proiect. Au mai fost discuţii şi mă bucur că dumnealor au înţeles că în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale nu avem cum să umblăm, ci doar la aspecte ce ţin de noi, ca municipalitate. De asemenea, dumnealor au venit şi cu un plan multianual privind realizarea obiectivului, în sensul că au cerut cel mult un an pentru depunerea documentaţiei pentru obţinerea Autrorizaţiei de Construire, plus încă maxim 12 luni pentru ca să se înceapă lucrările şi după începerea construcţiei încă maxim 36 de luni pentru finalizarea proiectului. Dacă dumnealor vor obţine autorizaţia de construire în 6 luni şi nu un an, termenele se comprimă, astfel încât este posibil ca lucrurile să nu se întindă pe 5 ani de-acum înainte, ci să se termine mai repede", a mai spus sursa citată. De asemenea, edilul şef a punctat că va avea o discuţie înainte de viitoarea şedinţă a CLM cu consilierii "şi am convingerea că lucrurile vor intra pe un făgaş favorabil implementării acestei investiţii în forma aprobată prin Planul Urbanistic Zonal aprobat anul trecut", a încheiat Simionescu.

Italienii au ameninţat cu daune de 5 milioane euro

Ce se întâmplă dacă totuşi nu se ajunge la un punct comun în cadrul acestei negocieri? Cel mai probabil se va apela la Curtea de Arbitraj Internaţional Bucureşti, aşa cum stabileşte procedura agreată de părţi în contractul semnat de italieni cu Primăria Brăila, în timpul mandatului lui Constantin Cibu. Acolo, specialişti în drept comercial internaţional vor tranşa problema şi nu este exclus ca Brăila să piardă, mai ales că ani de zile s-a tot tergiversat prin hăţişul birocratic brăilean eliberarea avizelor şi autorizaţiilor necesare demarării proiectului. Ba chiar, la un moment dat, italienii au acuzat administraţia publică locală şi pe şeful CJ Gheorghe Bunea Stancu de rea-credinţă, după ce Consiliul Judeţean, prin arhitectul judeţului, a refuzat să elibereze un aviz necesar demarării lucrărilor. Abia în cursul anului trecut s-a reuşit printr-o hotărâre a CLM să se lămurească cât de cât apele cu proiectul tehnic al italienilor şi să li se mai netezească un pic drumul spre obţinerea autorizaţiei de construire. Dar asta, după ce Fin.Co.Ge.Ro a ameninţat că va cere daune de aproximativ 5 milioane de euro, restituirea redevenţei achitată în contul concesiunii, plus recuperarea costurilor suportate cu realizarea şi obţinerea de proiecte, avize, certificate şi PUZ-uri.
Întreaga poveste cu italienii de la Fin.Co.Ge.Ro Spa îşi are izvorul în 2005 când, în mandatul primarului liberal Constantin Sever Cibu, a fost aprobată în CLM scoaterea la licitaţie în vederea concesionării a unui teren în suprafaţă de circa 8.600 mp pe Faleza Dunării, în zona străzii Griviţa, pentru realizarea unui complex multifuncţional (hotel, săli de conferinţă, spaţii de alimentaţie publică, spaţii de recreere). Contractul cu italienii s-a semnat în primăvara anului 2006 şi de atunci şi până acum nu s-a săpat nici măcar o cazma la fundaţia acestui complex, deşi Fin.Co.Ge.Ro a plătit municipalităţii sute de milioane anual drept taxă de concesiune. Firma nu a reuşit să obţină autorizaţia de construire pe motiv că "documentaţia este incompatibilă cu exigenţele unei arhitecturi contemporane şi solicitarea unor derogări majore de la prevederile PUG (planul Urbanistic General - n.r.) al municipiului Brăila. Printre acestea se numără şi absenţa unor conexiuni funcţionale cu vecinătăţile, calitatea redusă a spaţiilor publice, etc". Între timp, de la semnarea contractului de concesiune a intervenit şi criza globală şi a dat peste cap proiectele iniţiale ale italienilor care ulterior s-au gândit să schimbe planurile şi să construiască şi apartamente spre vânzare în afară de camere de hotel. Evident că asta a stârnit reacţii în contradictoriu în rândul consilierilor municipali atunci când, anul trecut, aceştia au fost puşi în faţa unui plan urbanistic zonal - PUZ modificat faţă de înţelegerea iniţială. Într-un final, anul trecut, CLM a aprobat acel PUZ cu speranţa că Brăila va scăpa de ameninţarea cu plata daunelor de 5 milioane de euro şi că italienii se vor declara mulţumiţi şi astfel se vor apuca efectiv de implementarea proiectului investiţional.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro