Adrian Drăgan la DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adrian Drăgan la DNA

Fostul şef de la "Agrodunărea", Adrian Drăgan, a ajuns din nou în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dosarul celor de la DNA are în centru o "dibăcie" cu bani europeni, în esenţă o manevră menită să-i asigure continuitatea încasării ilegale, spun procurorii DNA, a banilor de subvenţie pe suprafaţă. Iar suma nu este de ici, de colo, pentru că discutăm de aproape un miliard de lei vechi. În schema de lucru este implicată şi soţia lui Drăgan - administrator al unei întreprinderi individuale prin care s-a derulat afacerea cu arendarea unor terenuri pe raza comunei Chiscani. Pe scurt, omul ar fi cerut bani de subvenţie de la APIA Brăila pentru un teren de aproape 86 de hectare asupra căruia nu mai avea dreptul să dispună întrucât proprietarul, o firmă aparţinând tatălui său (Drăgan Manea), era în faliment şi astfel dreptul de administrare fusese preluat de lichidator. Cu toate acestea, Adrian Drăgan a semnat un contract de arendă cu o întreprindere aparţinând soţiei sale, susţin procurorii DNA. Prejudiciul a fost estimat undeva la circa 80.000 lei, adică 800 milioane de lei vechi. Nu este pentru prima dată când afaceristul brăilean este acuzat de comiterea unor infracţiuni grave. Totuşi, în dosarul anterior, Drăgan s-a «luptat» cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a fost achitat de instanţa superioară. La vremea respectivă l-au ajutat însă şi modificările din noul Cod Penal. Adrian Mihail Drăgan a mai fost trimis în judecată, în 2009, şi condamnat pentru trafic de influenţă, în 2012, procurorii DNA acuzându-l că ar fi pretins 12.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecătorii Curţii de Apel Galaţi, care aveau spre soluţionare un dosar civil, "în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti favorabile unei societăţi din Brăila".

Noul dosar în care inculpatul principal este acelaşi Adrian Drăgan, acuzat de infracţiuni de corupţie, a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila, încă din decembrie 2015. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pentru infracţiunile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune (pentru campania 2013). Aceleaşi infracţiuni, comise în forma tentativei, au fost şi pentru campania 2014, toate faptele fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie, după cum arată procurorii. Mai precis, Drăgan, în calitate de reprezentant împuternicit al I.I. David Ana - Maria (soţia lui Adrian Drăgan), a obţinut subvenţii prin APIA, pentru un teren din Chiscani, în valoare de peste 80.000, pentru campania agricolă 2013 şi urma să încaseze subvenţii şi pentru 2014. Ca o paranteză, pe final de 2015, mai precis în noiembrie, Ana-Maria Drăgan a înaintat acţiune de divorţ.
Revenind, procesul nu a început deocamdată pentru că inculpatul a contestat rechizitoriul DNA. Pe 21 martie 2016, prima instanţă a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul Drăgan şi a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DNA. S-a dispus începerea judecăţii, însă decizia nu era definitivă. Persoana acuzată a reacţionat, astfel că dosarul privind "măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară" a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, unde se va da decizia finală. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 15 aprilie 2016, când instanţa superioară a luat act de retragerea contestaţiei împotriva încheierii din 21.03.2016, pronunţată de Tribunalul Brăila, formulată de inculpatul Drăgan Adrian Mihail. Soluţia este definitivă, ceea ce înseamnă că se poate da startul judecăţii.

Solicitare de subvenţie pe contract de arendă nul

După cum se arată în rechizitoriul remis la solicitarea redactorilor "Obiectiv - Vocea Brăilei", procurorii DNA - Serviciul Teritorial Galaţi au mai trimis în judecată, alături de Adrian Drăgan, şi Intreprinderea Individuală David Ana - Maria. Titulara acesteia este Ana-Maria Drăgan, după cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila, unde dosarul este în curs de judecată. Dacă pentru campania agricolă 2013 s-au alocat fondurile, pentru campania 2014, documentaţia a fost depusă la APIA, însă s-au constatat neregulile şi s-a oprit plata.
Iniţial, cauza a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, care şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea DNA- Serviciul Teritorial Galaţi pentru a se efectua cercetări. Potrivit procurorilor, pe 15.05.2014, Intreprinderea Individuală David Ana - Maria, prin împuternicit Drăgan Adrian, a depus la APIA Brăila cererea unică de plată prin care a solicitat sprijin pentru o suprafaţă de 85,72 ha teren agricol. Acesta a folosit şi prezentat documente şi declaraţii inexacte (respectiv, contractul de arendă nr. 19/20.02.2013, declarat nul absolut de către instanţa de judecată competentă). Ulterior, din verificările efectuate în cauză, a rezultat că Intreprinderea Individuală a încasat subvenţia pe suprafaţă în anul 2013, în baza aceluiaşi contract de arendă, existând indicii că avea cunoştinţă despre faptul că acel contract de arendă nu a fost încheiat în condiţiile legii. Banii acordaţi de APIA cu titlu de subvenţie de suprafaţă au provenit atât din fonduri europene, cât şi din bugetul naţional.

Afaceristul Drăgan

În rechizitoriul DNA se mai arată că din actele şi lucrările dosarului, a rezultat faptul că în anul 2005 a fost înfiinţată S.C. AGROTEST SRL Brăila, fiind înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului. Drăgan Adrian - Mihail a fost împuternicit să administreze cu puteri depline firma. În data de 20 ianuarie 2010, instanţa a admis cererea formulată de debitoarea S.C. AGROTEST SRL Brăila pentru deschiderea procedurii de insolvenţă. Prin sentinţa din 15.06.2010, pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Brăila, s-a respins planul de reorganizare a S.C. AGROTEST SRL, propus de administratorul acesteia, aprobându-se în schimb raportul întocmit de administratorul judiciar. În consecinţă, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei S.C. AGROTEST SRL, dizolvarea acestei societăţi şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia.
În anul 2009, a fost înfiinţată întreprinderea individuală, fiind mandatat tot Drăgan Adrian - Mihail să o reprezinte în faţa tuturor autorităţilor, la încheierea de contracte, acte adiţionale.
Societatea "Agrotest" era cea care deţinea în proprietate, din anul 2008, suprafaţa de 85,72 ha teren în extravilanul localităţii Chiscani, categoria de folosinţă a acestui teren fiind aceea de teren agricol productiv, arabil. "În februarie 2013, administratorul S.C. AGROTEST SRL Brăila, încheie, în calitate de arendator, cu I.I. DAVID M.C. ANA - MARIA, în calitate de arendaş, contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Chiscani, având ca obiect terenul în suprafaţă de 85,72 ha situat în extravilanul localităţii Chiscani, proprietatea S.C. AGROTEST SRL Brăila. Întrucât se declanşase procedura falimentului faţă de S.C. AGROTEST SRL Brăila, în anul 2010, concomitent cu ridicarea dreptului de administrare a firmei pentru administratorul împuternicit Drăgan Adrian - Mihail, acest contract nu a fost legal încheiat", au stabilit procurorii DNA. Aflând despre încheierea frauduloasă a acestui contract, în cursul anului 2013, lichidatorul judiciar a formulat la judecătorul sindic, în cadrul procedurii falimentului, cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului de arendă încheiat între "Agrotest" prin administrator, şi I.I. DAVID M.C. ANA - MARIA.
Prin sentinţa din ianuarie 2014, Tribunalul Brăila a admis acţiunea formulată şi a constatat nulitatea absolută a contractului de arendă din februarie 2013, privind terenul din Chiscani.
Aflând despre declararea nulităţii absolute a contractului de arendă, APIA - Centrul Judeţean Brăila a formulat, la data de 11.08.2014, o plângere penală la IPJ Brăila faţă de Drăgan Adrian - Mihail, în calitate de împuternicit al I.I. DAVID M.C. ANA - MARIA. Acuzaţiile se refereau la faptul că, pentru campaniile agricole 2013 şi 2014, a depus la această instituţie contractul de arendă respectiv, în baza căruia a obţinut subvenţii de sprijin pe suprafaţă din fonduri UE şi din fonduri naţionale. La data de 16.10.2014, dosarul a fost declinat la DNA - Serviciul Teritorial Galaţi.

Subvenţii încasate ilegal

Prin cererea unică de plată pentru suprafaţă, pentru campania 2013, înregistrată la APIA Brăila, I.I. David Ana - Maria, prin reprezentant împuternicit Drăgan Adrian Mihail, a solicitat acordarea subvenţiei şi suma a fost virată în cont. Procedura s-a reluat şi în campania agricolă 2014.
Astfel, în 2013, în baza contractului de arendă încheiat între S.C. Agrotest SRL - în calitate de arendator - şi I.I. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată, a fost obţinută subvenţia în cuantum total de 78.295, 59 lei, din care 66.057, 32 lei din bugetul Uniunii Europene şi 12.238, 27 lei din bugetul de stat. Pentru campania 2014, s-a depus documentaţia la APIA, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat. În iunie 2014, APIA - Centrul Judeţean Brăila a solicitat o copie a hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Brăila, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de arendă din 2013. "Luând la cunoştinţă despre conţinutul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se constata nulitatea absolută a contractului de arendă, (...) cererea de acordare a subvenţiei pe suprafaţă pentru anul 2014 nu a fost autorizată la plată, acel contract fiind un document inexact. În consecinţă, serviciul juridic din cadrul APIA - Centrul Judeţean Brăila a formulat şi sesizarea penală".
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma totală de 80.501, 36 lei - campania 2013. Pentru campania 2014, suma de recuperat este de 1.304, 09 lei, reprezentând acciză motorină.
Prin ordonanţa procurorului, din 26.08.2015, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile/imobile aflate în coproprietatea inculpatului Drăgan Adrian Mihail, până la concurenţa sumei de 80.501, 36 lei.

Drăgan nu ştie nimic de dosarul DNA

Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv-Vocea Brăilei", Adrian Drăgan ne-a declarat că nu are cunoştinţă despre vreun dosar în care procurorii anticorupţie să-l fi trimis în judecată. Ne-a spus că nu el este cel căruia trebuie să îi punem întrebări. "Eu nu ştiu despre aşa ceva, cred că trebuie să întrebaţi avocaţii. Trebuie să întrebaţi pe altcineva, nu pe mine, că nu ştiu despre ce este vorba".

Răspunsul lui Drăgan se cam bate cap în cap cu ceea ce apare pe site-ul instanţei. Practic, dosarul în care DNA a dispus trimiterea în judecată este deja înregistrat la Tribunalul Brăila. În plus, în cauză au fost invocate unele excepţii, chiar de către inculpatul Adrian Drăgan, acestea fiind respinse. Prezentăm, în continuare, soluţia exactă a judecătorilor: "respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Drăgan Mihail Adrian. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 144/P/2014 din data de 15.12.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, privind pe inculpaţii Drăgan Mihail Adrian şi David MC Ana-Maria Întreprindere Individuală, prin titular Drăgan Ana Maria, trimişi în judecată". În acest context, afirmaţiile lui Drăgan că nu ar şti nimic despre acuzaţiile DNA sunt puse sub semnul întrebării.

Achitarea lui Drăgan

În noiembrie 2011, Adrian Mihail Drăgan a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, sub trei capete de acuzare: înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, abuz de încredere şi emitere de file cec în alb. Potrivit procurorului care a supravegheat cercetările, "în perioada 2008-2010, Drăgan Adrian Mihail, în calitate de administrator al SC «Agrodunărea Tractorul Service» SRL, a iniţiat o serie de relaţii comerciale prin care a vătămat interesele mai multor societăţi comerciale cărora le-a provocat prejudicii însemnate. Este de precizat faptul că, în perioada 17 iunie 2008 - 17 iunie 2009, învinuitul Drăgan Adrian Mihail s-a aflat în interdicţie bancară. Modul de operare evidenţiat din probe relevă o succesiune de acte de natură penală, fiecare nouă acţiune infracţională având implicaţii în acoperirea unor pagube anterioare".
Astfel, în anul 2013, omul de afaceri a fost condamnat cât pentru o crimă, respectiv 11 ani închisoare, în dosarul în care era judecat pentru înşelăciune, însă Curtea de Apel Galaţi a schimbat încadrarea juridică a faptelor şi i-a redus afaceristului pedeapsa la 3 ani şi 6 luni închisoare. Câştigul final a venit în urma recursului la instanţa supremă, magistraţii dispunând, în februarie 2015, încetarea procesului penal şi rezolvarea problemelor pe cale civilă. Apariţia noilor coduri şi împăcarea părţilor l-au scăpat pe Drăgan de răspundere penală, după câţiva ani de la săvârşirea faptelor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro