Dupa cum ne-a declarat directorul ADR SE, Luminita Mihailov, "pina la ora actuala nu s-a depus nici un proiect, insa nu din cauza faptului ca nu exista interes pentru aceasta schema de finantare, ci datorita clarificarilor care inca se mai cer la Ghidul Solicitantului. Exista deja peste 100 astfel de solicitari si inca mai sosesc. In mod normal, cu 10 zile inainte de termenul limita, adica pe 5 august, nu se mai primesc astfel de clarificari. Oricum, nu ne facem probleme ca nu vor fi depuse multe proiecte. De obicei, aplicantii le depun cu doua, trei zile inainte de termenul limita".
3,33 milioane de euro, bugetul disponibil pentru regiunea Sud-Est
Schema de finantare, a carei licitatie a fost organizata in urma cu doua luni de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, va oferi spriijin financiar nerambursabil autoritatilor publice din Romania, in vederea dezvoltarii activitatilor
de investitii la nivel regional, in sectoare prioritare de mediu,
respectiv gestionarea deseurilor, gospodarirea apelor,
biodiversitate, protectia naturii.
Obiectivul principal al schemei de granturi este acela de a acorda
asistenta financiara autoritatilor publice loale cu responsabilitati in
domeniul protectiei mediului si organizatiilor neguvernamentale cu
responsabilitati in domeniul biodiveristatii/protectiei naturii, din toate
cele opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei, in efortul lor de a
reduce volumul deseurilor, de a imbunatati calitatea resurselor de
apa si a apei potabile, de a reduce poluarea atmosferei si de a
extinde activitatile privind protectia naturii si biodiversitatea.
Bugetul disponibil regiunii Sud-Est (in componenta careia intra judetele Braila, Galati, Constanta, Buzau, Tulcea si Vrancea) pentru aceasta licitatie este de 3,33 milioane euro, din care 2,5 milioane de euro din fonduri Phare si 0,834 milioane de euro co-finantare de la bugetul de stat.
Valoarea finantarii nerambursabile pentru aceste proiecte va fi
cuprinsa intre 300.000 si 1.000.000 de euro, pentru fiecare proiect.
Fiecare beneficiar al finantarii trebuie sa contribuie cu un aport
propriu de cel putin 10% din bugetul proiectului, in numerar.
Ghidul Solicitantului este disponibil pentru consultare pe pagina de
internet a Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor,
www.mdlpl, precum si la sediul ADR Sud-Est, din Piata
Independentei nr.1, etaj 5.