* serviciile de proiectare au fost scoase la licitație, prin SEAP, termenul limită de depunere a ofertelor fiind până la jumătatea lunii februarie * după finalizarea proiectului tehnic, care va stabili criteriile de execuție, se va semna contractul de finanțare cu bani europeni, iar lucrările vor putea fi demarate * din păcate, procedura este una de durată, așa că mai avem de așteptat câțiva ani până când vom vedea acest obiectiv implementat
Municipalitatea brăileană a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) serviciile de proiectare pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea conexiunii tramvai Brăila - Lacu Sărat”. Firmele interesate pot depune oferte până în data de 14 februarie, ora 15.00, valoarea totală estimată pentru acest contract fiind destul de generoasă: 704.051 lei. Va câștiga ofertantul cu cel mai bun raport calitate - preț.
Firma sau asocierea de firme care va câștiga licitația va trebui să se ocupe, într-o primă etapă, de realizarea documentației tehnico-economice, ce presupune atât tema de proiectare și documentația pentru obținerea certificatului de urbanism cât și expertiza tehnică pentru toată infrastructura de tramvai (cale de rulare, fir de contact, stîlpi, peroane/stații), studiu topografic vizat de O.C.P.I., studiu geotehnic, documentația pentru obținerea tuturor avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, inclusiv Analiză Cost- Beneficiu și studiul de trafic/circulație pentru zona de intervenție a proiectului, inclusiv Instrumentul pentru calcularea emisiilor GES din sectorul transporturilor. În etapa a doua se va realiza documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (DTAC) și realizare documentație tehnică de organizare a execuției lucrărilor (DTOE). În fine, în etapa a treia se va realiza proiectul tehnic de execuție, cu detaliile de execuție.
Procedura este, așadar, una de durată, doar pentru finalizarea proiectului tehnic. Iar în ceea ce privește lucrările propriu-zise de modernizare a liniei de tramvai, acestea vor începe abia după ce va fi obținută finanțarea europeană necesară investiției. Care finanțare se va acorda în funcție de criteriile detaliate în proiectul tehnic scos acum la licitație. Este, așadar, puțin probabil ca în următorii doi - trei ani să înceapă efectiv lucrările la acest obiectiv. Important, este, însă că s-au început demersurile pentru reabilitarea acelei linii de tramvai care se află în prezent într-o stare destul de precară. În plus, intenția municipalității este de a amenaja, în paralel cu linia, și o pistă de bicicletă care să facă legătura între municipiul Brăila și Stațiunea Lacu Sărat.
După cum v-am mai informat, arealul de implementare al proiectului este de la Șoseaua de Centură a Municipiului Brăila, până la platforma Chimică a fostului Combinat de la Chiscani, inclusiv bucla de întoarcere. Liniile de tramvai și infrastructura acestora, inclusiv terenul aferent sunt proprietatea Municipiului Brăila, iar terenul pe care se va amenaja pista de biciclete este parțial proprietatea Municipiului Brăila, restul fiind în proprietatea Comunei Chiscani. În acest sens a fost încheiat un acord de parteneriat între cele două Unități Administrativ Teritoriale.
Serviciile de proiectare vor avea în vedere refacerea infrastructurii: înlocuirea șinei pe calea de rulare dublă și cele două bucle de întoarcere Lacu Sărat și Chiscani, înlocuirea schimbătoarelor de cale, stații călători SMART de îmbarcare-debarcare, ce vor fi prevăzute și cu accesibilități pentru persoanele cu dizabilități, înlocuirea stâlpilor de susținere linie de contact, înlocuirea liniei de contact, înlocuirea accesoriilor și a cablului de alimentare pentru rețeaua de contact până în depoul aflat în proximitatea Șoselei de Centură și amenajarea pistei de biciclete cu două sensuri de la Brăila - Șoseaua de Centură -, până în Stațiunea Lacu Sărat.