Adjunctul Politiei de Frontiera va fi anchetat de Parchetul Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adjunctul Politiei de Frontiera va fi anchetat de Parchetul Braila

Dosarul de braconaj cinegetic, uz ilegal de arma letala si ultraj, intocmit pe numele comisarului sef Grama Matei, prim adjunctul sefului Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Braila, va fi instrumentat de Parchetul de pe linga Tribunalul Braila. Motivul: comisarul nu este ofiter al Politiei Judiciare. In consecinta, competenta de solutionare a cauzei nu a fost declinata Parchetului de pe linga Curtea de Apel Galati, asa cum ne-a precizat initial Politia dupa intocmirea dosarului penal.
Comisarul Matei a fost prins in urma cu doua saptamini, de agentii Postului de Politie Galbenu, dupa ce s-a intors de la o vinatoare ilegala de iepuri. Mai mult, el este acuzat ca, incercind sa scape basma curata din aceasta poveste, l-ar fi lovit pe agentul care incerca sa raporteze evenimentul. Cu toate acestea, pina in momentul de fata nu s-a luat nici o hotarire cu privire la suspendarea sa din functie, comisarul fiind, in continuare, in activitate. Subinspector Carmen Pasnicu, purtator de cuvint al IJPF Braila, ne-a declarat ca se asteapta rezolutia Parchetului, iar apoi va fi chemat in fata Consiliului de Onoare al institutiei, care va da un verdict.
"Parchetul de pe linga Tribunalul Braila efectueaza cercetari in aceasta cauza, sub aspectul faptelor penale sesizate. Cauza este de competenta institutiei noastre, deoarece comisarul Grama Matei nu este ofiter al Politiei judiciare ca sa fie cercetat de Parchetul Curtii de Apel Galati", ne-a precizat Fanel Mihalcea, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila.

Prins cu iepurii in sac

Reamintim ca totul a inceput in seara de 20 octombrie, in jurul orei 22, atunci cind masina adjunctului IJPF Braila, o Dacia 1310 Break, condusa de braileanul Costel G., a fost oprita in trafic, pentru un control de rutina. Politistii au devenit suspiciosi atunci cind au observat ca in masina exista doua arme de vinatoare si cartuse si in consecinta i-au legitimat pe cei patru ocupanti si au decis sa efectueze si un control sumar asupra autoturismului. Banuiala lor a fost confirmata atunci cind, in portbagajul masinii, au gasit sapte iepuri impuscati. Fara sa mai stea pe ginduri, agentul Costel Dutu, ajutorul sefului Postului de Politie Galbenu, a pus mina pe telefon, intentionind sa raporteze evenimentul. Realizind ca a fost prins in ilegalitate, comisarul a incercat sa-l impiedice pe agent sa-si faca datoria, lovindu-l peste mina in care tinea telefonul si provocindu-i leziuni usoare.
Cu toate acestea, agentul nu s-a lasat intimidat si a anuntat evenimentul, la fata locului sosind o echipa operativa formata din ofiteri din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substante Toxice, impreuna cu cei de la Politia orasului Faurei. Acestia au ridicat in vederea cercetarilor arma de vinatoare "IJ 58 MAE", calibru 12x2, apartinind lui Grama Matei, arma de vinatoare "Suhl", calibru 12x2, apartinind lui Costel G., 31 cartuse si 10 tuburi cu capsa percutanta, cei 7 iepuri impuscati, precum si autoturismul.
Celor patru ocupanti ai autoturismului, comisarul sef Grama Matei (47 de ani), Costel G. (31 de ani), Pavel C. (39 de ani), din comuna Stancuta, si Teddy Lucian T. (34 de ani), din municipiul Tirgoviste, le-au fost intocmite dosare penale, sub aspectul savirsirii infractiunilor de braconaj cinegetic si uz ilegal de arma letala. In plus, adjunctului sefului IJPF Braila i s-a intocmit si dosar penal pentru ultraj.

Vinovatii vor ramine fara permis de vinatoare

Laurentiu Radu, directorul Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi Braila ne-a precizat ca dintre cei implicati in actul de braconaj, doar Costel G. este membru al asociatiei vinatorilor braileni, din anul 2003. "Daca acuzatiile se vor confirma, acesta va fi exclus din asociatie", a declarat directorul AJVPS.
Comisarul sef Grama Matei este membru al AJVPS Galati, fapt confirmat de directorul asociatiei vinatoresti din judetul vecin, Vladimir Talpes. Acesta ne-a spus ca Grama este membru vinator din 2004, iar pina acum nu a iesit in evidenta cu nimic negativ, avind cotizatiile platite la zi. Si directorul AJVPS Galati ne-a declarat ca daca acuzatiile de braconaj vor fi dovedite, politistul de frontiera va suporta toate consecintele, pe linga raspunderea penala urmind sa fie exclus fara drept de apel din rindul membrilor vinatori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro