Oh God said to Abraham, "Kill me a son"
Abe says, "Man, you must be puttin' me on"
God say, "No." Abe say, "What?"
God say, "You can do what you want Abe, but
The next time you see me comin' you better run"
Bob Dylan - ?Highway 61 revisited"
Din inaltul Boltei n-Dimensionale, Iah-ve isi contempla pe deplin satisfacut noua sa creatie. Dupa sase cicluri de munca istovitoare isi putea ingadui in sfirsit un mic ragaz pentru binemeritata odihna si senina meditatie.
Minunata gradina a Edenului, pomii incarcati de roade aurii, neasemuitele flori inmiresmate deschizindu-si corolele in lumina blinda a diminetii, roua sclipind proaspata pe verdele fraged al ierbii si izvoarele de cristal serpuind printre pietre si impletindu-si susurul linistit cu trilurile pasarilor cintatoare, lacurile limepezi si adinci oglindind seninul de deasupra, toate acestea ii desfatau privirea si ii incintau auzul. Chiar in mijlocul gradinii trona un copac nemaivazut de inalt, cu trunchiul puternic si ramurile aplecate sub povara nenumaratelor poame. In departare, muntele Olimp se ridica spre ceruri, impunator, cu virful inconjurat de o coroana de nori argintii.
Insa nimic nu-i producea o mai mare multumire Marelui Iah-ve decit clipele de zabava in care putea incredinta pentru vecie paginilor Cartii, minunatele impliniri ale Sfintului Sau Har... Folosind una dintre Vocile sale cele mai blinde si mai placute isi chema Al Doilea Favorit si, dupa ce isi inmuie buzele in pocalul cu ambrozie, incepu sa dicteze rar si lamurit. Inaripata creatura scria de zor intr-o carte groasa, cu scoarte de piele rosie.
- ...si a vazut Dumnezeu ca e bine. Ai scris, Azazel?
- Da, Prea Slavite.
Iah-ve surise blajin, magulit, mingiindu-si usor barba alba si stufoasa, asa cum facea de fiecare data cind cineva, oricine, i se adresa astfel. Isi privi zimbitor Al Doilea Favorit, multumit de devotiunea acestuia. Evazel, Primul Favorit, care motaia incolacit la picioarele Divinului, suiera nelinistit la auzul vorbelor mieroase si i se catara in poala printre cutele robei purpurii, asteptind sa fie mingiiat ca de obicei. Ceea ce nu se intimpla.
Cei din stirpea lui Evazel ii insotisera pe Demiurgi inca de la inceputuri. Erau creaturi subtiratice si lunecoase, cu pielea solzoasa si fara membre, care se strecurau cu usurinta printre interstitiile dimensiunilor. Fusesera inzestrati cu inteligenta (desi Azazel ar fi numit-o mai degraba viclenie si ingimfare) si folositi ca mesageri si iscoade.
- Bine, spuse Divinul. Atit deocamdata. Acum zboara si vezi ce fac cei doi.
- Desigur, Prea Slavite, glasui de indata Azazel si se indeparta grabnic (nu inainte de a-i arunca o privire triumfatoare lui Evazel, insa Primul Favorit atipise din nou). Totusi, batrinului Demiurg nu-i scapa tremurul de spaima din vocea credinciosului Sau slujitor: dupa atitea cicluri, nici el si nici vreun altul dintre semenii sai nu reusisera sa-si invinga teama de a-si folosi aripile pentru a zbura.
Semintia lui Azazel fusese cea din urma creatie a lui Shi-va Bufonul si pricina pentru care Ghilda il pedepsise amarnic. Nesabuitul nascocise un tip de evolutie prin mutatii autoinduse in genotipuri instabile care ii scapase de sub control, inzestrind specimene ce aveau un nivel primar de inteligenta cu perceptie n-dimensionala. Creaturile cu blana stacojie, cornite si coada incovrigata patrunsesera din intimplare in Bolta, iar Batrinii Ghildei isi dovedisera inca o data neiertatoarea Lor intelepciune: Shi-va fusese constrins sa renunte pentru totdeauna la experimentele sale si fusese surghiunit pentru o suta de cicluri in spatiul (n-1) dimensional... Totusi, fiii sai erau daruiti cu harul vorbelor mestesugite si al plecaciunilor supuse, asa ca fusesera inzestrati cu aripi pentru tranzitul interdimensional si deprinsi cu Sfintele Obiceiuri, iar in scurt timp devenisera nepretuiti insotitori pentru toti Demiurgii.
Isi cobori din nou privirea catre gradina multicolora, sclipitoare in lumina diminetii, pierzindu-se dincolo de linia orizontului. De cealalta parte - oceanul imens, stralucind sub soarele zorilor, cu valuri mici ce unduiau linistit in adierea molcoma a zefirului si delta plina de verdeata unde nestapinitul Nil isi varsa apele involburate. Ii urmari cu privirea curgerea si il vazu izvorind laolalta cu celelalte trei marete fluvii din inaltimile Olimpului - un firicel de apa cristalina, apoi tot mai navalnic si mai bogat, ocolind Edenul pe la miazanoapte, strabatind netulburat paduri dese si cimpii nesfirsite. Din inaltul Boltei n-Dimensionale putea vedea cimpiile si oceanele, muntii si lacurile, padurile si fluviile miscindu-se fara contenire, departindu-se incetul cu incetul unele de altele, umplind intreaga nisa in centrul careia se intindea incintatoarea gradina. Intr-adevar, gindi: totul era la fel de minunat, asa cum fusese prima data...
In clipele de zabava isi amintea uneori vremurile acelea binecuvintate, cind Sfintul Har se pogorise pentru intiia data asupra-i... Era tinar si plin de sperante, iar nestinsa flacara a Creatiei ardea intr-insul cu stralucire fara de seaman; insa era singur si parasit si se plictisea de moarte, iar povara tristetii il apasa tot mai greu pentru ca, desi era un Demiurg desavirsit, nu era nimeni care sa-i inteleaga si sa-i pretuiasca harul. (Dintotdeauna, Batrinii Ghildei ii prigonisera fara incetare, rosi de invidie, pe cei tineri si daruiti cu puterea plasmuirii... insa chiar si acum, cind pletele si barba ii erau albite de vreme, El era tot Iah-ve Prigonitul... )
Asa ca se apucase de lucru. La inceput, o nisa biotica intr-un spatiu virtual, pe care o populase cu nenumarate vietuitoare. Munca fusese istovitoare, dar la capatul eforturilor sale simtise ca ceea ce facuse nu era ceea ce isi dorea cu adevarat: nici una dintre creaturile carora le daduse viata nu era in stare sa-i vorbeasca, sa-l asculte, sa-i inteleaga si sa-i slaveasca creatia. A petrecut apoi inca patru cicluri lucrind fara incetare si, cind totul a fost in sfirsit gata, le-a putut arata celorlalti, triumfator, rezultatul: un nou tip de inteligenta. Creatia sa era absolut originala si putea spune, fara falsa modestie, ca noua sa viziune putea deschide nenumarate si nebanuite cai, mai ales ca de peste cinci sute de cicluri nimeni nu reusise sa realizeze vreo cit de neinsemnata inovatie in domeniul inteligentelor artificiale?Totusi, invidiosi, Batrinii nici nu l-au luat in seama. Cu totii il pizmuiau pentru stralucirea neaseamuita a Harului Sau si nimeni nu voia sa-i recunoasca superioritatea.
A inzestrat apoi cu inteligenta pe care o crease o pereche de mamifere, asigurindu-le un areal propice: clima perfecta, hrana din belsug, tot ce si-ar fi putut dori vreodata... O gradina de vis, pe care o numise Eden. De jur imprejurul ei, facuse insa cimpii sterpe, bintuite de vinturi uscate, deserturi fierbinti fara urma de viata, paduri dese si intunecoase unde ploua necontenit, mari tulburate de uragane, munti inzapeziti, cu pante abrupte si ripe adinci. Locuri salbatice, pe care le aratase fiilor sai ca sa se teama de puterea Sa si ca sa-i inteleaga nemasurata generozitate cu care le daruise acel tinut minunat, unic, in care toate lucrurile erau rinduite spre deplina lor desfatare. Ei n-aveau nimic de facut, decit sa se bucure de viata... Erau atit de minunati amindoi, si-L slaveau si I se inchinau necontenit. Cel putin asa il facusera sa creada...
...Nu putea intelege cum fusese posibil... Fiii Sai, frumosi si buni, creati intocmai dupa chipul si asemanarea Sa... Nu, nu voia sa-si mai aduca aminte ce se intimplase. Prea mult se straduise sa uite... Nerecunoscatorii...
Tremurind de furie, Divinul il izbi pe Evazel, care ii picotea incolacit in poala, iar Primul Favorit se trezi azvirlit cit colo. Se tiri cit putu de repede si isi reocupa locul, dar oricit incerca, nu mai putu sa adoarma cu nici un chip.
In sfirsit, hm, i-a... alungat afara din Eden, in pustietati, altceva nu era de facut. A fost nevoit sa extinda tot mai mult nisa. (Desigur, Ghilda n-a scapat prilejul sa-i impuna restrictii jignitoare la consumul de energie). Ei s-au inmultit, s-au dezvoltat incredibil de repede, iar in scurt timp au vrut sa ajunga la "stele ". Nu faurise decit un singur generator de energie si o puzderie de luminite pe cer pentru ca ei sa nu se sperie noaptea, cind sursa principala se decupla pentru realimentare. Apoi, niste nebuni visatori, nemaivoind sa stie de Creatorul lor, au inventat teorii caraghioase, cum ca lumea lor ar fi o planeta sferica facind parte, impreuna cu alte planete, dintr-un sistem solar, sistem care la rindul lui n-ar fi decit unul dintre nenumaratele sisteme planetare care se rotesc in jurul stelelor din universul infinit. Singura lui greseala fusese o infima eroare de proiectare. (Ca sa nu mai spunem ca restrictiile Ghildei avusesera partea lor de vina...) Unuia dintre ei ii venise colosala idee sa mearga "pina la marginea lumii". A fost de ajuns o insuficienta minima in continuumul dimensional, pentru ca el sa se pomeneasca ajungind de unde a plecat. Asta le-a alimentat presupunerile stupide cu "o dovada concreta". Cu timpul fabulatiile au devenit de neoprit: planete, univers infinit, sisteme stelare - ce mai bazaconii! - si evolutionismul - o teorie incintatoare, trebuia sa recunoasca - insa pur si simplu falsa...
Citiva intelepti, care nu-i uitasera invataturile, au incercat sa-i readuca cu picioarele pe pamint. Zadarnic... A incercat El insusi sa intervina - discret, respectind cu strictete Sfintele Legi - pentru a le modifica ritmul evolutiei: religii, dogme, profeti... A reusit sa-i incetineasca intrucitva, dar nu indeajuns.
Isi amintea spaima pe care o traise atunci cind unul dintre ei, inaltindu-si spiritul deasupra lumii sale, intrezarise pentru o clipa, cu ajutorul gindirii, nesfirsitul sir de dimensiuni ale spatiului. Putin lipsise ca el sa patrunda in Bolta, dar gindul muritorului incremenise in fata nemarginirii si reusise sa-l opreasca la timp. Oricum, trimisii Ghildei ii pindeau indeaproape orice greseala, oricind gata sa aplice fara nici o abatere Sfintele Legi ale Neinterventiei, nerabdatori sa-l exileze in pustietatea spatiilor n-x dimensionale. (Nu, nici Potopul si nici Inchizitia nu fusesera vina lui, Ghilda fusese nevoita sa admita, nu fara parere de rau, evidentele...) A fost nevoit asadar sa faca "planete" si sa preschimbe luminitele in gigante gazoase. Ce s-ar fi intimplat oare daca ei ar fi zburat catre stele si ar fi descoperit ca sint singuri, inchisi intr-un continuum cvadridimensional virtual, ca nu exista nimeni si nimic in afara lumii lor, ca toate teoriile pe care le construisera timp de generatii si de care erau atit de mindri nu erau decit halucinatie si autosugestie? Nici nu voia sa se gindeasca... Atit ar fi asteptat Batrinii: Iah-ve Prigonitul ar fi fost expulzat din Bolta fara intirziere...
Pina la urma s-au distrus singuri, inainte sa fie nevoit sa creeze viata si pe alte planete. Se asteptase la asta, civilizatia lor se indrepta vizibil spre colaps: fortele nucleare nu sint ceva cu care sa te joci.
I-a salvat, totusi, pe doi dintre ei. Avea de gind sa le mai dea o sansa. Un nou inceput. Dar daca nici de data asta...
Fara veste, amintirea care nu-i dadea pace, amintirea care ii trezea spaima si il facea sa fiarba de minie, amintirea rusinoasa pe care se straduise din toate puterile s-o ascunda, i se strecura vicleana printre ginduri si il facu sa racneasca cu Voce de tunet:
- Azazel! Pe unde umbli, netrebnicule? Te-am trimis sa vezi ce fac ei, nu sa te ghiftuiesti!
Invesmintata intr-un strai cenusiu, creatura inaripata se ivi de nicaieri, cu sinul plin de fructe:
- Prea Slavite, Cel Mai Maret dintre Demiurgi, spuse Azazel printre sughituri, scapindu-si poamele din sin, i-am cautat peste tot in Eden, nu sint de gasit...
Din nou! Se intimplase din nou! Din nou fugisera! Minia Divinului era fara margini. Primul Favorit simti pericolul in ultima clipa si dadu sa coboare din poala Demiurgului, dar era prea tirziu?
?Stropi reci de singe tisnira din trupul despicat al nefericitului Evazel, improscind chipul imaculat al Prea Slavitului. Ceea ce nu-L racori citusi de putin. Precaut, Azazel facu citiva pasi inapoi, frecindu-si palmele de bucurie si vinturindu-si nerabdator coada. De douazeci de cicluri asteptase clipa: in sfirsit, Primul Favorit!
Vocea Divinului era acum un muget de furie. Intreaga Bolta se cutremura, gata sa se surpe.
- Nemernicii! Mi-au facut-o din nou! Iar au fugit! Iar m-au parasit! O s-ajung de risul tuturor!
Era sigur ca bufonul de Shi-va isi trimisese iscoade in Bolta, si ca in scurt timp toti Demiurgii aveau sa auda incintati glasul pitigaiat al nemernicului: "Batrinul Iah-ve iar si-a facut supusi si iar l-au parasit..."
- Blestem!, tuna Prea Slavitul. Azazel, neghiobule! CARTEA! Lucrurile n-au sa ramina asa! Istoria nu s-a scris inca! Nimeni nu-l pacaleste pe Marele Iah-ve! Scrie: "Si auzind aceasta s-a miniat Dumnezeu foarte si fulgere si vapaie a slobozit asupra-le si neinduplecat la rugaciunile lor fierbinti i-a izgonit pe amindoi din Eden..." Si-ai face bine sa gasesti o pricina temeinica pentru minia Mea, cit mai iute!
- Desigur, Mult Luminate! Magnifica Stralucire a Spiritului Tau orbeste pe nevrednicul de mine, iar porunca Ta cea inteleapta imi copleseste sufletul de nespusa bucurie! rosti Azazel dintr-o suflare, iar privirea Divinului se imblinzi pe data. "Ia te uita", gindi El, "nimeni nu mi-a spus vreodata astfel de vorbe!"
Azazel privi cu satisfactie ce mai ramasese din predecesorul sau - Sfinte Mare Divin, cit il mai urise pe sarpele asta ingimfat! - si merele imprastiate pretutindeni, si isi freca palmele incintat, pentru ca tocmai ii venise o idee grozava...
Abe says, "Man, you must be puttin' me on"
God say, "No." Abe say, "What?"
God say, "You can do what you want Abe, but
The next time you see me comin' you better run"
Bob Dylan - ?Highway 61 revisited"
Din inaltul Boltei n-Dimensionale, Iah-ve isi contempla pe deplin satisfacut noua sa creatie. Dupa sase cicluri de munca istovitoare isi putea ingadui in sfirsit un mic ragaz pentru binemeritata odihna si senina meditatie.
Minunata gradina a Edenului, pomii incarcati de roade aurii, neasemuitele flori inmiresmate deschizindu-si corolele in lumina blinda a diminetii, roua sclipind proaspata pe verdele fraged al ierbii si izvoarele de cristal serpuind printre pietre si impletindu-si susurul linistit cu trilurile pasarilor cintatoare, lacurile limepezi si adinci oglindind seninul de deasupra, toate acestea ii desfatau privirea si ii incintau auzul. Chiar in mijlocul gradinii trona un copac nemaivazut de inalt, cu trunchiul puternic si ramurile aplecate sub povara nenumaratelor poame. In departare, muntele Olimp se ridica spre ceruri, impunator, cu virful inconjurat de o coroana de nori argintii.
Insa nimic nu-i producea o mai mare multumire Marelui Iah-ve decit clipele de zabava in care putea incredinta pentru vecie paginilor Cartii, minunatele impliniri ale Sfintului Sau Har... Folosind una dintre Vocile sale cele mai blinde si mai placute isi chema Al Doilea Favorit si, dupa ce isi inmuie buzele in pocalul cu ambrozie, incepu sa dicteze rar si lamurit. Inaripata creatura scria de zor intr-o carte groasa, cu scoarte de piele rosie.
- ...si a vazut Dumnezeu ca e bine. Ai scris, Azazel?
- Da, Prea Slavite.
Iah-ve surise blajin, magulit, mingiindu-si usor barba alba si stufoasa, asa cum facea de fiecare data cind cineva, oricine, i se adresa astfel. Isi privi zimbitor Al Doilea Favorit, multumit de devotiunea acestuia. Evazel, Primul Favorit, care motaia incolacit la picioarele Divinului, suiera nelinistit la auzul vorbelor mieroase si i se catara in poala printre cutele robei purpurii, asteptind sa fie mingiiat ca de obicei. Ceea ce nu se intimpla.
Cei din stirpea lui Evazel ii insotisera pe Demiurgi inca de la inceputuri. Erau creaturi subtiratice si lunecoase, cu pielea solzoasa si fara membre, care se strecurau cu usurinta printre interstitiile dimensiunilor. Fusesera inzestrati cu inteligenta (desi Azazel ar fi numit-o mai degraba viclenie si ingimfare) si folositi ca mesageri si iscoade.
- Bine, spuse Divinul. Atit deocamdata. Acum zboara si vezi ce fac cei doi.
- Desigur, Prea Slavite, glasui de indata Azazel si se indeparta grabnic (nu inainte de a-i arunca o privire triumfatoare lui Evazel, insa Primul Favorit atipise din nou). Totusi, batrinului Demiurg nu-i scapa tremurul de spaima din vocea credinciosului Sau slujitor: dupa atitea cicluri, nici el si nici vreun altul dintre semenii sai nu reusisera sa-si invinga teama de a-si folosi aripile pentru a zbura.
Semintia lui Azazel fusese cea din urma creatie a lui Shi-va Bufonul si pricina pentru care Ghilda il pedepsise amarnic. Nesabuitul nascocise un tip de evolutie prin mutatii autoinduse in genotipuri instabile care ii scapase de sub control, inzestrind specimene ce aveau un nivel primar de inteligenta cu perceptie n-dimensionala. Creaturile cu blana stacojie, cornite si coada incovrigata patrunsesera din intimplare in Bolta, iar Batrinii Ghildei isi dovedisera inca o data neiertatoarea Lor intelepciune: Shi-va fusese constrins sa renunte pentru totdeauna la experimentele sale si fusese surghiunit pentru o suta de cicluri in spatiul (n-1) dimensional... Totusi, fiii sai erau daruiti cu harul vorbelor mestesugite si al plecaciunilor supuse, asa ca fusesera inzestrati cu aripi pentru tranzitul interdimensional si deprinsi cu Sfintele Obiceiuri, iar in scurt timp devenisera nepretuiti insotitori pentru toti Demiurgii.
Isi cobori din nou privirea catre gradina multicolora, sclipitoare in lumina diminetii, pierzindu-se dincolo de linia orizontului. De cealalta parte - oceanul imens, stralucind sub soarele zorilor, cu valuri mici ce unduiau linistit in adierea molcoma a zefirului si delta plina de verdeata unde nestapinitul Nil isi varsa apele involburate. Ii urmari cu privirea curgerea si il vazu izvorind laolalta cu celelalte trei marete fluvii din inaltimile Olimpului - un firicel de apa cristalina, apoi tot mai navalnic si mai bogat, ocolind Edenul pe la miazanoapte, strabatind netulburat paduri dese si cimpii nesfirsite. Din inaltul Boltei n-Dimensionale putea vedea cimpiile si oceanele, muntii si lacurile, padurile si fluviile miscindu-se fara contenire, departindu-se incetul cu incetul unele de altele, umplind intreaga nisa in centrul careia se intindea incintatoarea gradina. Intr-adevar, gindi: totul era la fel de minunat, asa cum fusese prima data...
In clipele de zabava isi amintea uneori vremurile acelea binecuvintate, cind Sfintul Har se pogorise pentru intiia data asupra-i... Era tinar si plin de sperante, iar nestinsa flacara a Creatiei ardea intr-insul cu stralucire fara de seaman; insa era singur si parasit si se plictisea de moarte, iar povara tristetii il apasa tot mai greu pentru ca, desi era un Demiurg desavirsit, nu era nimeni care sa-i inteleaga si sa-i pretuiasca harul. (Dintotdeauna, Batrinii Ghildei ii prigonisera fara incetare, rosi de invidie, pe cei tineri si daruiti cu puterea plasmuirii... insa chiar si acum, cind pletele si barba ii erau albite de vreme, El era tot Iah-ve Prigonitul... )
Asa ca se apucase de lucru. La inceput, o nisa biotica intr-un spatiu virtual, pe care o populase cu nenumarate vietuitoare. Munca fusese istovitoare, dar la capatul eforturilor sale simtise ca ceea ce facuse nu era ceea ce isi dorea cu adevarat: nici una dintre creaturile carora le daduse viata nu era in stare sa-i vorbeasca, sa-l asculte, sa-i inteleaga si sa-i slaveasca creatia. A petrecut apoi inca patru cicluri lucrind fara incetare si, cind totul a fost in sfirsit gata, le-a putut arata celorlalti, triumfator, rezultatul: un nou tip de inteligenta. Creatia sa era absolut originala si putea spune, fara falsa modestie, ca noua sa viziune putea deschide nenumarate si nebanuite cai, mai ales ca de peste cinci sute de cicluri nimeni nu reusise sa realizeze vreo cit de neinsemnata inovatie in domeniul inteligentelor artificiale?Totusi, invidiosi, Batrinii nici nu l-au luat in seama. Cu totii il pizmuiau pentru stralucirea neaseamuita a Harului Sau si nimeni nu voia sa-i recunoasca superioritatea.
A inzestrat apoi cu inteligenta pe care o crease o pereche de mamifere, asigurindu-le un areal propice: clima perfecta, hrana din belsug, tot ce si-ar fi putut dori vreodata... O gradina de vis, pe care o numise Eden. De jur imprejurul ei, facuse insa cimpii sterpe, bintuite de vinturi uscate, deserturi fierbinti fara urma de viata, paduri dese si intunecoase unde ploua necontenit, mari tulburate de uragane, munti inzapeziti, cu pante abrupte si ripe adinci. Locuri salbatice, pe care le aratase fiilor sai ca sa se teama de puterea Sa si ca sa-i inteleaga nemasurata generozitate cu care le daruise acel tinut minunat, unic, in care toate lucrurile erau rinduite spre deplina lor desfatare. Ei n-aveau nimic de facut, decit sa se bucure de viata... Erau atit de minunati amindoi, si-L slaveau si I se inchinau necontenit. Cel putin asa il facusera sa creada...
...Nu putea intelege cum fusese posibil... Fiii Sai, frumosi si buni, creati intocmai dupa chipul si asemanarea Sa... Nu, nu voia sa-si mai aduca aminte ce se intimplase. Prea mult se straduise sa uite... Nerecunoscatorii...
Tremurind de furie, Divinul il izbi pe Evazel, care ii picotea incolacit in poala, iar Primul Favorit se trezi azvirlit cit colo. Se tiri cit putu de repede si isi reocupa locul, dar oricit incerca, nu mai putu sa adoarma cu nici un chip.
In sfirsit, hm, i-a... alungat afara din Eden, in pustietati, altceva nu era de facut. A fost nevoit sa extinda tot mai mult nisa. (Desigur, Ghilda n-a scapat prilejul sa-i impuna restrictii jignitoare la consumul de energie). Ei s-au inmultit, s-au dezvoltat incredibil de repede, iar in scurt timp au vrut sa ajunga la "stele ". Nu faurise decit un singur generator de energie si o puzderie de luminite pe cer pentru ca ei sa nu se sperie noaptea, cind sursa principala se decupla pentru realimentare. Apoi, niste nebuni visatori, nemaivoind sa stie de Creatorul lor, au inventat teorii caraghioase, cum ca lumea lor ar fi o planeta sferica facind parte, impreuna cu alte planete, dintr-un sistem solar, sistem care la rindul lui n-ar fi decit unul dintre nenumaratele sisteme planetare care se rotesc in jurul stelelor din universul infinit. Singura lui greseala fusese o infima eroare de proiectare. (Ca sa nu mai spunem ca restrictiile Ghildei avusesera partea lor de vina...) Unuia dintre ei ii venise colosala idee sa mearga "pina la marginea lumii". A fost de ajuns o insuficienta minima in continuumul dimensional, pentru ca el sa se pomeneasca ajungind de unde a plecat. Asta le-a alimentat presupunerile stupide cu "o dovada concreta". Cu timpul fabulatiile au devenit de neoprit: planete, univers infinit, sisteme stelare - ce mai bazaconii! - si evolutionismul - o teorie incintatoare, trebuia sa recunoasca - insa pur si simplu falsa...
Citiva intelepti, care nu-i uitasera invataturile, au incercat sa-i readuca cu picioarele pe pamint. Zadarnic... A incercat El insusi sa intervina - discret, respectind cu strictete Sfintele Legi - pentru a le modifica ritmul evolutiei: religii, dogme, profeti... A reusit sa-i incetineasca intrucitva, dar nu indeajuns.
Isi amintea spaima pe care o traise atunci cind unul dintre ei, inaltindu-si spiritul deasupra lumii sale, intrezarise pentru o clipa, cu ajutorul gindirii, nesfirsitul sir de dimensiuni ale spatiului. Putin lipsise ca el sa patrunda in Bolta, dar gindul muritorului incremenise in fata nemarginirii si reusise sa-l opreasca la timp. Oricum, trimisii Ghildei ii pindeau indeaproape orice greseala, oricind gata sa aplice fara nici o abatere Sfintele Legi ale Neinterventiei, nerabdatori sa-l exileze in pustietatea spatiilor n-x dimensionale. (Nu, nici Potopul si nici Inchizitia nu fusesera vina lui, Ghilda fusese nevoita sa admita, nu fara parere de rau, evidentele...) A fost nevoit asadar sa faca "planete" si sa preschimbe luminitele in gigante gazoase. Ce s-ar fi intimplat oare daca ei ar fi zburat catre stele si ar fi descoperit ca sint singuri, inchisi intr-un continuum cvadridimensional virtual, ca nu exista nimeni si nimic in afara lumii lor, ca toate teoriile pe care le construisera timp de generatii si de care erau atit de mindri nu erau decit halucinatie si autosugestie? Nici nu voia sa se gindeasca... Atit ar fi asteptat Batrinii: Iah-ve Prigonitul ar fi fost expulzat din Bolta fara intirziere...
Pina la urma s-au distrus singuri, inainte sa fie nevoit sa creeze viata si pe alte planete. Se asteptase la asta, civilizatia lor se indrepta vizibil spre colaps: fortele nucleare nu sint ceva cu care sa te joci.
I-a salvat, totusi, pe doi dintre ei. Avea de gind sa le mai dea o sansa. Un nou inceput. Dar daca nici de data asta...
Fara veste, amintirea care nu-i dadea pace, amintirea care ii trezea spaima si il facea sa fiarba de minie, amintirea rusinoasa pe care se straduise din toate puterile s-o ascunda, i se strecura vicleana printre ginduri si il facu sa racneasca cu Voce de tunet:
- Azazel! Pe unde umbli, netrebnicule? Te-am trimis sa vezi ce fac ei, nu sa te ghiftuiesti!
Invesmintata intr-un strai cenusiu, creatura inaripata se ivi de nicaieri, cu sinul plin de fructe:
- Prea Slavite, Cel Mai Maret dintre Demiurgi, spuse Azazel printre sughituri, scapindu-si poamele din sin, i-am cautat peste tot in Eden, nu sint de gasit...
Din nou! Se intimplase din nou! Din nou fugisera! Minia Divinului era fara margini. Primul Favorit simti pericolul in ultima clipa si dadu sa coboare din poala Demiurgului, dar era prea tirziu?
?Stropi reci de singe tisnira din trupul despicat al nefericitului Evazel, improscind chipul imaculat al Prea Slavitului. Ceea ce nu-L racori citusi de putin. Precaut, Azazel facu citiva pasi inapoi, frecindu-si palmele de bucurie si vinturindu-si nerabdator coada. De douazeci de cicluri asteptase clipa: in sfirsit, Primul Favorit!
Vocea Divinului era acum un muget de furie. Intreaga Bolta se cutremura, gata sa se surpe.
- Nemernicii! Mi-au facut-o din nou! Iar au fugit! Iar m-au parasit! O s-ajung de risul tuturor!
Era sigur ca bufonul de Shi-va isi trimisese iscoade in Bolta, si ca in scurt timp toti Demiurgii aveau sa auda incintati glasul pitigaiat al nemernicului: "Batrinul Iah-ve iar si-a facut supusi si iar l-au parasit..."
- Blestem!, tuna Prea Slavitul. Azazel, neghiobule! CARTEA! Lucrurile n-au sa ramina asa! Istoria nu s-a scris inca! Nimeni nu-l pacaleste pe Marele Iah-ve! Scrie: "Si auzind aceasta s-a miniat Dumnezeu foarte si fulgere si vapaie a slobozit asupra-le si neinduplecat la rugaciunile lor fierbinti i-a izgonit pe amindoi din Eden..." Si-ai face bine sa gasesti o pricina temeinica pentru minia Mea, cit mai iute!
- Desigur, Mult Luminate! Magnifica Stralucire a Spiritului Tau orbeste pe nevrednicul de mine, iar porunca Ta cea inteleapta imi copleseste sufletul de nespusa bucurie! rosti Azazel dintr-o suflare, iar privirea Divinului se imblinzi pe data. "Ia te uita", gindi El, "nimeni nu mi-a spus vreodata astfel de vorbe!"
Azazel privi cu satisfactie ce mai ramasese din predecesorul sau - Sfinte Mare Divin, cit il mai urise pe sarpele asta ingimfat! - si merele imprastiate pretutindeni, si isi freca palmele incintat, pentru ca tocmai ii venise o idee grozava...
