Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat instituirea, de ieri, a stării de urgenţă în România. O urgenţă care n-a fost chiar aşa urgentă, din moment ce s-a anuţat încă de sâmbătă că de ieri se va institui starea de urgenţă - timp în care televiziuni iresponsabile au putut lansa public fel de fel de scenarii apocaliptice, numai bune de făcut audienţă şi de panicat aiurea oamenii care se încăpăţânează să se uite la respectivele televiziuni.
Anunţul privind starea de urgenţă a fost destul de anost, la fel ca şi măsurile pe care le presupune această stare. E bine că nu e nimic „apocaliptic”, dar mă aşteptam la mai puţine generalităţi în privinţa a ceea ce se poate institui şi la mai multe decizii concrete în privinţa adevăratei urgenţe a momentului: măsurile economice.
Da, s-a anunţat o eventuală plafonare a preţurilor la medicamente şi utilităţi, „dacă va fi nevoie”, s-a anunţat că se pot face angajări şi fără concurs în structurile de Sănătate şi ale MAI, s-a anunţat chiar că se suspendă controalele ITM şi ale ANAF la angajatori, inclusiv cele cu tematică antifraudă (!?). Ba chiar, a spus Preşedintele, „Guvernul poate adopta măsuri economice pentru operatorii afectaţi de COVID-19”. „POATE”. Dar de ce nu o face? De ce nu a făcut-o deja? Nu putea Guvernul decide măsuri economice dacă nu se instituia starea de urgenţă? De ce nu s-au luat deja, ieri, în regim de urgenţă, măsuri de protejare a mediului economic şi a angajaţilor din sectorul privat? Ce mai aşteaptă statul român şi Guvernul României? N-au habar guvernanţii că deja firmele afectate au început să dea afară din angajaţi? N-au aflat guvernanţii că încasările din mai tot ceea ce înseamnă comerţ, cu excepţia magazinelor alimentare şi farmaciilor, au scăzut dramatic în ultimele 2 săptămâni? Nu-şi dau seama guvernanţii că apelurile cu „staţi acasă” chiar sunt ascultate de mulţi români şi, prin urmare, lumea nu mai merge mai nicăieri? Nici în vacanţe, nici în weekend, nici la plimbare, nici la mall, nici la film, nici la bar, nici la restaurant, nici la ţară, nici la părinţi, nici în parc... Nici la cumpărat de haine, de mobilă, de electronice, de chestii ne-alimentare, care nu sunt neapărat necesare. Iar toate aceste magazine au angajaţi, iar toată marfa aia era produsă de nişte firme cu şi mai mulţi angajaţi, care nu-şi prea mai au obiectul muncii zilele acestea. Au enorm de lucru firmele din domeniul alimentar, firmele care fabrică materiale sanitare sau fabricile de hârtie igienică. Dar restul firmelor încep să resimtă lipsa tot mai acută a cererii, pe zi ce trece.
Iar aceste firme, multe din categoria celor mici şi mijlocii, nu-şi vor putea păstra angajaţii fără să fie ajutate de stat. Multe nici nu vor face asta, chiar şi dacă şi-ar permite. Toată lipsa asta de acţiune a statului va lovi dramatic, peste doar 2-3 luni, în milioane de români şi, automat, în întreg statul român şi în toţi angajaţii sistemului de stat. Iar zilele trec, dar nimeni din fruntea statului nu pare să realizeze care este cu adevărat urgenţa. Nu înţeleg ce se aşteaptă şi care este planul, dar situaţia devine critică. Iar dacă măreţul plan este lăsarea firmelor să-şi facă de cap o perioadă fără teama de controale ale ITM şi ANAF, adică „să se descurce”, ăsta nu e plan de măsuri economice, asta e haiducie.
Şi să ne iasă din cap că stăm bine măcar la capitolul infecţii cu noul coronavirus, având totuşi un număr foarte mic de cazuri. Avem un număr foarte mic de cazuri din simplul motiv că sunt testaţi un număr foarte mic de oameni. Atât!
