Iată că, după aproape 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, a început să prindă cu adevărat contur şi ceea ce s-a numit „Dosarul Revoluţiei”. În sfârşit, procurorii au început să anunţe, cu nume şi prenume, învinuiţii din acest dosar – de la Ion Iliescu şi doi comandanţi militari aflaţi în prim-planul camerelor din studioul Televiziunii Române „Libere” de atunci (Iosif Rus şi Emil „Cico” Dumitrescu) şi până la aşa-zisul crainic Teodor Brateş (de fapt redactor şef adjunct al ştirilor TVR). Învinuirile sunt pe cât de grave, pe atât de fireşti: infracţiuni contra umanităţii.
Iar una dintre concluziile procurorilor – pe care o bănuiam, de fapt, de foarte mulţi ani – este esenţa acestui dosar: celebrii „terorişti” din cauza cărora au murit, de fapt, peste 1.000 de oameni după fuga soţilor Ceauşescu, nu au existat. Logic, din moment ce nu a fost găsit niciunul – nici atunci, şi nici ulterior. Nici viu, nici mort. Dar morţi, din păcate, au existat.
Acum, să ne gândim unde existau de fapt „teroriştii” şi unde acţionau ei. Din studioul Televiziunii Române se anunţa grav că se otrăvea apa potabilă (de fapt nicăieri în ţară apa nu a fost otrăvită), că veneau elicopterele cu terorişti peste România (de fapt erau elicopterele Armatei, revopsite în grabă la ordinul unuia dintre acuzaţi), că veneau terorişti să atace Aeroportul Otopeni (de fapt, un alt acuzat din dosar trimisese de capul lui nişte trupe anti-tero ale fostei Securităţi să acorde ajutor militarilor care păzeau aeroportul, dar la TVR, prin vocea lui Brateş, se anunţa că spre aeroport se îndreaptă camioane cu terorişti – ceea ce s-a lăsat cu un măcel, toţi luptătorii anti-tero fiind ucişi de Armată).
De fapt, din studioul TVR s-au transmis toate acele informaţii false, diversioniste, care au creat toată confuzia, isteria, panica şi psihoza de după fuga cuplului de dictatori. „Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor şi civililor înarmaţi, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unităţi militare, ordonate în general pe timpul nopţii), au avut drept rezultat numeroase situaţii de foc fratricid şi de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfăşurau activităţi potrivnice mişcării revoluţionare” – este fraza definitorie a cercetărilor procurorilor militari, făcute în acest dosar. Un dosar greu, sensibil şi curajos al procurorilor.
Pentru cei mai tineri poate este mai greu de înţeles, dar cine a trăit acele momente şi face un exerciţiu obiectiv de aducere aminte, realizează că exact asta s-a întâmplat. A fost totuşi atunci o revoluţie? Da, fără nicio îndoială. A fost necesar masacrul de după fuga cuplului Ceauşescu? Celor care au preluat puterea politică în România le-a folosit, cu prisosinţă. Le-a întărit puterea şi autoritatea, au pozat în „salvatorii” naţiei şi în coordonatorii revoluţiei. Au făcut-o Iliescu şi gaşca sa conştient? Este greu de spus, dar cu siguranţă ar fi putut evita vărsarea de sânge, dacă îşi doreau cu adevărat. Au fost nişte unelte comandanţii militari din studioul TVR ori Teodor Brateş, care şi-a asumat rolul de crainic – deşi el nu era prezentator de ştiri – sau au făcut-o doar din prostie? Nici măcar nu contează - şi prostia se plăteşte, mai ales că, din cauza prostiei lor, mii de oameni nevinovaţi au fost ucişi ori răniţi.
Adevăraţii terorişti s-au aflat în studioul TVR şi tot de acolo au şi acţionat. De acolo a fost terorizată populaţia şi Armata deopotrivă. Din acel studio de televiziune au plecat toate informaţiile false, toate dezinformările, toate diversiunile – cam cum se întâmplă şi în ziua de azi, la o altă scară şi din alte studiouri tv.
Este clar că până la definitivarea dosarului şi judecarea sa va mai trece multă vreme şi se vor mai afla multe lucruri. Dar este totuşi bine că aflăm toate aceste lucruri chiar şi după aproape 30 de ani. Sunt lucruri care, deşi poate că îi şochează pe unii, fac bine moralului unei naţiuni. O singură întrebare va rămâne însă fără răspuns: cum ar fi arătat acum România dacă toate aceste lucruri s-ar fi aflat şi ştiut de acum 25 de ani?
