Acvariu, planetariu şi minigrădină botanică în Parcul Monument | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acvariu, planetariu şi minigrădină botanică în Parcul Monument

* o condiţie însă pentru ca Parcul Monument să-şi schimbe astfel faţa, ar fi să se termine cu comediile şi învârtitorile de acolo, dar şi cu muzica de la restaurantul "Matteo", care îl împiedică până şi pe preşedintele CJ să ţină scorul la tenis

Preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, doreşte ca anul acesta să transforme Parcul Monument într-un punct de atracţie al Brăilei. Acesta spune că, împreună cu Primăria, se gândeşte cum să găsească surse de finanţare pentru transformarea totală a Muzeului Ştiinţelor Naturale din Parcul Monument şi a zonei care îl înconjoară. Stancu se gândeşte nu numai la construirea unui acvariu de mari dimensiuni, aşa cum a anunţat de mai multe ori, ci şi la un planetariu şi o minigrădină botanică: "Ne-am dori ca una dintre investiţiile importante de anul acesta din Brăila să fie în Parcul Monument. Am tot discutat problema şi vreau să găsim finanţare în bugetul pe 2010 pentru un acvariu mare cu peşti care se găsesc în Dunăre şi care urcă pe Dunăre, pentru un planetariu poate, că e la modă, iar lumea, cred, va fi încântată, mai ales copiii. Şi nu în ultimul rând, o minigrădină botanică, prin extinderea suprafeţei actuale a muzeului. Vrem să facem acolo un adevărat punct de atracţie, că de învârtitori şi comedii s-a săturat lumea şi nu e locul lor acolo", a comentat Stancu în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta s-a arătat însă deranjat şi de faptul că, alături de învârtitori şi comedii, un alt factor de poluare fonică din zonă îl reprezintă restaurantul "Matteo" din Parc, context în care Primăria ar trebui să ia nişte măsuri, după părerea sa: "Deci, nu se poate, când joc tenis în parc nu pot nici măcar să ţin scorul din cauza muzicii lui Matei....Care ocupă un loc ce nu e al lui, se extinde cum vrea şi nu plăteşte nimic. Cred că ar trebui înăsprite legile locale, ca să ducă la o cumpătare a oamenilor din municipiu şi judeţ...". Preşedintele CJ a mai explicat că, probabil, vor fi făcute nişte investiţii şi în "Orăşelul Copiilor" şi că, estimativ, toate transformările care vor fi făcute în Parcul Monument ar putea ajunge la o sumă de cel puţin 70 de miliarde de lei vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro