Mergi la conţinutul principal

Acţiune caritabilă la Colegiul "Murgoci" - "Dăruieşte Crăciunul"

Chiar la prima oră s-au vândut prăjiturile făcute în casă, dar nici cele cumpărate nu au rămas nemâncate. Pe lângă prăjituri şi plăcinte, copiii au mai consumat ceai, ciocolată caldă sau au cumpărat decoraţiuni de Crăciun, brăţări, lanţişoare, toate făcute de mână.

Târgul, aflat la cea de-a III-a ediţie, a fost organizat de Consiliul Şcolar al Elevilor, iar de coordonarea lui s-a ocupat preşedintele Consiliului, eleva Elena Răducu, din clasa a XI-a B. La târgul "Dăruieşte Crăciunul" s-au implicat 14 clase, însă foarte multă energie şi entuziasm au demonstrat elevii de gimnaziu. Ei făceau reclamă produselor pe care le vindeau, în gura mare, ca la un târg adevărat. Foarte apreciat a fost şi standul clasei a X-a F, la care s-au vândut imediat toate produsele.

"Din aceşti bani ne vom ajuta în primul rând colegii aflaţi în situaţii dificile. Avem colegi olimpici care vor să renunţe la şcoală pentru că nu mai au bani pentru manuale, nu mai au cu ce să se îmbrace ca să vină la şcoală. Apoi vom ajuta şi alţi copii cu probleme aflaţi în evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Copilului sau a Organizaţiei «Trebuie». Mie îmi place să organizez astfel de acţiuni, să fiu utilă celor din jur", a spus eleva Elena Răducu, preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor din "Murgoci". Elena este şi preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor şi vicepreşedinte al Consiliului Naţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro