Aş fi pierdut pariul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aş fi pierdut pariul

Cu adevărat grav, alte zeci de miliarde de lei, din banii publici, s-au dus către contractorii şi subcontractorii care s-au făcut că dau zăpada la o parte, Brăila rămânând, în fapt, un imens patinoar. O factură imensă pentru o bătaie de joc. Anul acesta, înainte de prima ninsoare, mi-am reînnoit provocarea faţă de primar, însă edilul-şef nu a mai dat curs "invitaţiei" mele.

Mi se pare însă corect să recunosc faptul că, de data asta, aş fi pierdut acest pariu. Nu exagerez cu nimic dacă spun că pentru prima oară în istorie, Brăila a avut parte de o deszăpezire profesionistă. Fireşte, mereu se vor găsi şi motive de nemulţumire, însă, una peste alta, efortul administraţiei publice de a curăţa oraşul a fost, până acum, vizibil şi eficace. În ciuda imensului şantier care muşcă din bulevardele oraşului, în ciuda ninsorii abundente şi în ciuda automobilelor parcate de multe ori complet aiurea - scuză folosită anul trecut în repetate rânduri -, pe străzile Brăilei s-a putut circula rezonabil. Mai mult decât atât, este şi pentru prima dată - şi spun asta în cunoştinţă de cauză - când operaţiunea de deszăpezire din Brăila a fost mai eficientă decât cea din Galaţi.

Ştiu, rostul unui ziar este să arate ce nu e în regulă şi sunt sigur că sunt mulţi care vor spune "Ce mare lucru? Şi-au făcut datoria pentru care sunt plătiţi cu vârf şi îndesat". Absolut de acord, însă pasul ăsta important către normalitate merită punctat. Cu o brumă de interes, cu un control strict şi cu presa pe urmele ei, administraţia publică locală a arătat că se poate.

Aşadar, cu riscul de a fi acuzat de pupincurism, îmi fac curaj şi îi felicit public pe Aurel Simionescu şi membrii echipei care au făcut posibilă normalitatea pe străzile oraşului.

Rămâne însă un semn de întrebare legat de costul acestei deszăpeziri. Într-o declaraţie de presă, primarul a menţionat că se aşteaptă ca factura de anul acesta să fie la jumătate faţă de cea de iarna trecută. Asta înseamnă însă că, iarna trecută, cel puţin jumătate din bani - şi vorbim de miliarde de lei din bugetul public -, s-au cheltuit degeaba. Prin incompetenţă sau furt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro