26 iunie - Ziua Drapelului Național | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

26 iunie - Ziua Drapelului Național

• astăzi, 26 iunie, pe Platoul din fața Palatului Administrativ, Instituția Prefectului - Județul Brăila organizează o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României • participă oficialități civile, religioase și militare, asociații ale cadrelor militare în rezervă și în retragere și ale veteranilor de război

 

Instituția Prefectului - Județul Brăila organizează miercuri, 26 iunie, pe Platoul din fața Palatului Administrativ (Piața Independenței nr. 1), o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României. Prezentăm mai jos Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional de miercuri, 26 iunie:

Ora 09.00 - Sfinţirea Drapelului României de către un sobor de preoţi la Catedrala        „Naşterea Domnului”, în prezența oficialităților civile și militare;

Ora 09.20 - 09.30 - Aducerea drapelului României, de către garda purtătoare, în Piaţa Independenţei;

Ora 09.30 - Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare din partea Instituţiei Prefectului - Judeţul Brăila, Consiliului Judeţean Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, Arhiepiscopiei  „Dunării de Jos”, Garnizoanei Brăila, Centrului Militar Judeţean Brăila, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al Judeţului Brăila, Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila, Bazei de Reparații Nave Brăila, Direcției Judeţeane de Telecomunicaţii Speciale Brăila, organizațiilor Veteranilor de război, ale Cadrelor militare în rezervă şi retragere, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”- Filiala  Brăila, reprezentanți ai partidelor politice;

Ora 9.35 - Ceremonialul militar-religios, Semnalul Trompetului; Marşul de întâmpinare; Salutul Drapelului de Luptă;

Ora 9.40 - Rostirea alocuţiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional de către Iulian Timofei, Prefectul Judeţului Brăila;

Ora 9.45 - Primirea Drapelului României; Onor la Drapel, Marşul de întâmpinare, Binecuvântarea drapelului;

Ora 9.50 - Înălţarea pe catarg a Drapelului României; Intonarea Imnului Naţional al României;

Ora 9.55 - Defilarea Gărzii de Onoare, cu prezentarea onorului la Drapelul României, înălţat pe catarg;

Ora 10.00 - Încheierea manifestării dedicată Zilei Drapelului Național.

Ziua Drapelului Național este sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie, proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Potrivit legii, Ziua Drapelului Național este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro