23 dintre romii repatriaţi din Franţa sunt brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

23 dintre romii repatriaţi din Franţa sunt brăileni

"A fost repatriată o serie întreagă de brăileni de etnie romă. Până acum, avem 23 de cetăţeni repatriaţi. Fiecare U.A.T (Unitate Administrativ Teritorială, n.r.) în parte va trebui să analizeze situaţia celor repatriaţi. Soluţia pentru rezolvarea parţială a problemei considerăm a fi accesarea de fonduri europene. Veţi fi sprijiniţi inclusiv de Ministerul Muncii. Dacă aveţi propuneri, vă rog frumos să contactaţi Agenţia Naţională pentru Protecţia Romilor", a precizat prefectul.

22romi2 Săndel Grosu Vizavi de această problemă, l-am contactat telefonic în cursul zilei de ieri pe Săndel Grosu, preşedintele Alianţei pentru Unitatea Romilor (AUR) Brăila. Grosu ne-a explicat că, din informaţiile pe care le deţine în acest moment, cei mai mulţi romi dintre cei repatriaţi ar aparţine comunelor Viziru şi Unirea. În ceea ce priveşte motivul care ar sta la baza repatrierii în masă a romilor din Franţa, liderul AUR Brăila e de părere că, pe lângă faptul că reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului fundamental european, asistăm şi la o formă de "rasism mascat", menită a-i aduce capital de simpatie preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy: "Este o expulzare care încalcă orice drept fundamental european. Mi se pare că este o prelucrare pe la spate. Mi se pare abuzivă toată această problemă. De fapt, e o problemă politică, aşa, ca să mai câştige câteva puncte domnul Sarkozy. Asistăm la o expulzare etnică şi ceea ce se întâmplă, la ora actuală, poate degenera. Ce mai, e clar o formă de rasism mascat!".

De asemenea, Grosu ne-a precizat că a trimis o circulară primăriilor din judeţ, prin care cere efectuarea unei analize minuţioase a celor repatriaţi. "Oamenii aceştia nu sunt educaţi, ca să-şi poată da seama că li se încalcă drepturile. Oricum, prin această «metodă» problema nu-şi va găsi în niciun fel rezolvarea. E clar că ei se vor întoarce în Franţa, pentru că nu mai au nicio pârghie în România", a mai adăugat preşedintele AUR Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro