Cele două decenii pe care Silviu Brucan ni le-a dat ca termen ca să deprindem democraţia se vor împlini la sfârşitul acestui an. Brucan nu mai este ca să ne spună dacă am trecut examenul, dar se poate vedea cât se poate de clar că democraţia originală de care pomenea Ion Iliescu la începutul agitaţilor ani '90 este bine înfiptă peste tot. Mineriadele de atunci s-au mutat treptat în instituţiile puterii, dar şi la televizor, iar acum s-a ajuns la o veritabilă bătălie pe democraţii, pentru că fiecare partid îşi are propria democraţie - evident, neînţeleasă de mai toţi ceilalţi.
Originalitatea nu se rezumă doar la felul în care cele trei puteri ale statului îşi măsoară forţele fiecare cu ea însăşi şi, în acelaşi timp, cu celelalte. Ea mai cuprinde lipsa de respect faţă de cetăţean, o lacună prezentă de altfel la toate nivelurile societăţii româneşti şi indiferenţa inclusiv faţă de ceea ce înseamnă simboluri naţionale.
De ce n-avem legi clare şi precise, care să nu se schimbe de la o legislatură la alta, după cum vine un partid sau altul la putere, puse corect în aplicare şi perfect funcţionale în sprijinul cetăţeanului? Chiar şi acum, după 20 de ani de exersat democraţia, sunt legi a căror aplicare se amână periodic, sunt proiecte de legi aflate de mult timp în aşteptare, există norme legislative emise doar ca să contracareze efectele altor norme şi sunt încă locuri unde peste aceste lipsuri se suprapune indiferenţa celor care ar trebui să vegheze la respectarea cadrului legal - aşa învechit şi greoi cum este în destule cazuri.
Aici suntem după 20 de ani. Astăzi vom revedea povestea de succes a Germaniei. Apoi ne vom întoarce resemnaţi la personagiile ce trag în continuare de ciolanul atât de bine lustruit din 1990 încoace.
