13 iunie, zi neagră pentru clanul interlop "Haret" din cartierul Vidin. Vineri, Daniel Buricea s-a predat poliţiştilor şi a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, iar tatăl său, Spiru Buricea, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins băut la volan. Pe numele lui "Haret Jr." Judecătoria Brăila a emis mandatul de executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare, la care a fost condamnat, pe 13 iunie, de Curtea de Apel Galaţi, după ce, în 2009, a lipsit de libertate o tânără, pe care a răpit-o de la Plaja Lipovenească, ameninţând-o cu pistolul. Imediat după emiterea mandatului, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au pornit pe urmele interlopului, însă aceasta s-a prezentat după câteva ore la poliţie, auzind că este căutat. Vineri, la ora 17.00, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale - linia de muncă violenţă, s-au sesizat din oficiu despre faptul că la sediul Poliţiei Municipiului Brăila s-a prezentat interlopul Daniel Buricea (37 de ani). "Acesta se afla în supravegherea poliţiştilor din luna august 2009, de când instanţa a dispus faţă de el măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi, ulterior, de a nu părăsi ţara. După ce a fost preluat de poliţişti de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.
Supărat că fiul său va ajunge la puşcărie, liderul interlopilor din Vidin, Spiru Buricea, şi-a înecat amarul în băutură. Mai mult decât atât, interlopul s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului, însă poliţiştii brăileni l-au "mirosit". Vineri, la ora 15.45, lucrători de la Biroul Rutier l-au depistat în trafic pe "Haret", pe strada Andrei Cocoş, din municipiu, şi i-au întocmit un dosar penal după ce au constatat că era băut. "Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală", a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ. Faptul că acum a "călcat pe bec", în condiţiile în care anul trecut a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru scandalul de la bac, îl va costa scump pe liderul interlop. Pentru că a comis o infracţiune, "Haret" riscă să ajungă şi el în puşcărie, alături de fiul său. Reamintim că în ianuarie 2011, magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe Spiru Buricea la 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea executării. Asta după ce pe 15 august a provocat scandal pe bacul care face trecerea peste Dunăre, în zona Smârdan - Brăila, luându-le la palme şi picioare pe fiica şi soţia unui poliţist, pentru că au îndrăznit să solicite bon fiscal pentru trecerea cu bacul. În plus, interlopul s-a urcat pe plafoniera maşinii victimelor, provocând distrugeri.