Atit dureaza proiectia efectiva a peliculei "4 luni, 3 saptamini si 2 zile", timp in care Cristian Mungiu isi sileste spectatorii sa-si intoarca privirea cu minie spre trecut.
In firea omului este sa uite raul; de pe timpul "comunistilor" se evoca doar intimplarile nostime traite laolalta cu prietenii, prima iubire, o calatorie cu surprize, vizionarea unui spectacol ori a unui film bun, si nu agresiunile infometatilor asezati la coada, seringile nesterilizate sau absurda comercializare "la pachet" a crevetilor intr-o vreme in care uleiul era rationalizat. Romanii s-au obisnuit sa priveasca inapoi cu umor. Ei prefera sa-si vada trecutul aidoma unui bilci in care uriteniile si monstruozitatile sint amestecate de-a valma cu panourile-kitsch ale lanturilor invirtite si cu mirosul mititeilor. Pina si micile lor acte de disidenta si le povestesc cu inflorituri glumete, iar dictatorul Ceausescu, asemenea vinului, cu cit se-nvecheste, cu-atit mai mult se transforma in Ceasca-baiat bun. In acest sens, romanii nu doresc sa revada trecutul brut, amar, exact asa cum a fost el si cum a incercat Stere Gulea sa-l surprinda in peliculele "Stare de fapt" si "Vulpe-vinator". Nici cu alegoriile care-i supun neuronii la tractiune (stil "Hotelul de lux" al lui Pita) nu este obisnuit; el inghite drama trecutului doar inmuiata in comedie. Asa a ajuns publicul romanesc sa aprecieze neconditionat "Balanta" lui Pintilie, debutul lui Nae Caranfil, "E periculoso sporgersi", si sa ramina circumspect in fata povestii dure prezentate de tinarul Cristian Mungiu, care, insotind pelicula in lansarile internationale, sesiza cu amaraciune ca "filmul in sine este considerat acolo un eveniment mai important decit la noi".
Resourile din camerele de camin, pachetul de Kent ca unitate de masura a spagii, bisnitarii, avortul ilegal, pozitia sociala privilegiata a doctorilor, aroganta militienilor lipsiti de educatie, bezna care se instala in si printre blocurile-cutie de chibrit, toate circumscriu in "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" universul trist al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Filmul, parte a unei programate trilogii - "Amintiri din Epoca de Aur", are la baza o poveste simpla: Gabita, o studenta oarecare, comite in 1987 un avort ilegal. Este ajutata de colega sa de camera, Otilia, care inchiriaza o camera de hotel, negociaza realizarea avortului cu domnu’ Bebe, arunca avortonul etc. Pentru cei care sint oripilati de ideea avortului, poate ar trebui precizat ca acesta este fondat pe o relatie cauzala simpla. Odata ce femeia este redusa la conditia de obiect-jucarie sexuala, ea isi va refuza maternitatea. Ipocritii care considera ca demnitatea fiintei umane inseamna in fapt demnitatea barbatului, ar trebui sa desprinda din acest film un adevar simplu: pe timpul comunistilor, in cazul femeii, teroarea era dublata de intransigenta unei culturi aflate inca sub dominatia unei masculinitati in deriva.
Anamaria Marinca (Otilia) a mai jucat in "Sex Traffic" (2004), un film de genul docu-drama, cum bine remarca un comentator. Interpretarea rolului moldovencei care cade victima traficantilor de carne vie i-a adus atunci premiul BAFTA, Gemini, Golden Nymph si Royal Television Society pentru cea mai buna actrita. Cele doua personaje, Elena Visinescu (din filmul amintit) si Otilia au ca numitor comun altruismul bolnav. Intr-un mod curios, la limita normalitatii, isi ofera trupul pentru salvarea temporara a surorii, respectiv a prietenei, de la abuzul sexual. E ceva greu de definit, undeva la granita dintre sacrificiu si masochism. Cele doua personaje mai au in comun si aparitia in anumite ipostaze pe care puritanii degeaba le vor reclama, nudul "taiat" de pulover netransmitind nici un sentiment, fiind profund primitiv si avind intr-un mod de-a dreptul incredibil o conotatie antisexuala. De fapt, este chiar una din fazele care "pigmenteaza" filmul si care era cit pe ce sa impiedice etichetarea lui drept material didactic de catre Ministerul Educatiei din Franta.
Daca nu luam in calcul aparitia episodica din filmul lui Nicolae Margineanu, "Binecuvintata fii inchisoare" (2004), in cazul Laurei Vasiliu (Gabriela Dragut, Gabita) putem vorbi despre realul debut al acesteia pe marele ecran, debut care se materializeaza intr-o interpretare rezonabila, umbrita in mod firesc de rolul saritoarei colege Otilia. Cit despre Vlad Ivanov, alias Domnu’ Bebe, cu o exceptie, acesta a aparut doar in filme de serie B, produse in strainatate.
Despre Cristian Mungiu nu m-as hazarda sa scriu prea multe. Este fratele cunoscutei analiste politice (si autoare a controversatei piese de teatru "Evanghelistii" ) Alina Mungiu-Pipide, absolvent al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi (1990) si al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, sectia Regie de film (1998). A lucrat ca profesor si jurnalist pina in 1994, in timpul ultimului an secondindu-l la A.T.F. pe Radu Mihaileanu la regia cunoscutului "Train de vie". Dupa trei scurt-metraje a realizat, in 2002, "Occident". Despre el se vor putea face aprecieri corecte doar dupa realizarea integrala a trilogiei promise. Un inceput bun (recompensat pina acum cu Palm d’Or, European Film Award, Hollywood World Award etc.) nu garanteaza un traseu perfect, Mungiu insusi recunoscind ca "numarul de premii e irelevant" si ca nu se raporteaza la el...
Pe site-ul oficial al filmului se pot gasi link-uri spre alte recenzii, intre care, de remarcat, cea semnata de Philippe Azoury pentru "Liberation", precum si multe alte materiale conexe interesante, insemnari de jurnal ale regizorului care mai ca ne promite ca urmatorul sau film va fi mai bun: "Filmul din mintea mea e mai mare decit filmul de pe ecran. In spatele fiecarui cadru sint atitea amanunte de care imi place sa imi amintesc..."
Interesanta este folosirea piesei "Si m-am indragostit de tine" a lui Adrian Daminescu pentru a ilustra fondul sonor al finalului. Refrenul usor taraganat si versurile contrasteaza puternic cu drama vizionata. Ea este cheia ironica care ar trebui sa-i insoteasca pe cei care parasesc sala inca refuzind ideea ca sexul iresponsabil poate fi un motiv rezonabil pentru o intrerupere legala de sarcina intr-o Romanie totalitara sau nu.
In firea omului este sa uite raul; de pe timpul "comunistilor" se evoca doar intimplarile nostime traite laolalta cu prietenii, prima iubire, o calatorie cu surprize, vizionarea unui spectacol ori a unui film bun, si nu agresiunile infometatilor asezati la coada, seringile nesterilizate sau absurda comercializare "la pachet" a crevetilor intr-o vreme in care uleiul era rationalizat. Romanii s-au obisnuit sa priveasca inapoi cu umor. Ei prefera sa-si vada trecutul aidoma unui bilci in care uriteniile si monstruozitatile sint amestecate de-a valma cu panourile-kitsch ale lanturilor invirtite si cu mirosul mititeilor. Pina si micile lor acte de disidenta si le povestesc cu inflorituri glumete, iar dictatorul Ceausescu, asemenea vinului, cu cit se-nvecheste, cu-atit mai mult se transforma in Ceasca-baiat bun. In acest sens, romanii nu doresc sa revada trecutul brut, amar, exact asa cum a fost el si cum a incercat Stere Gulea sa-l surprinda in peliculele "Stare de fapt" si "Vulpe-vinator". Nici cu alegoriile care-i supun neuronii la tractiune (stil "Hotelul de lux" al lui Pita) nu este obisnuit; el inghite drama trecutului doar inmuiata in comedie. Asa a ajuns publicul romanesc sa aprecieze neconditionat "Balanta" lui Pintilie, debutul lui Nae Caranfil, "E periculoso sporgersi", si sa ramina circumspect in fata povestii dure prezentate de tinarul Cristian Mungiu, care, insotind pelicula in lansarile internationale, sesiza cu amaraciune ca "filmul in sine este considerat acolo un eveniment mai important decit la noi".
Resourile din camerele de camin, pachetul de Kent ca unitate de masura a spagii, bisnitarii, avortul ilegal, pozitia sociala privilegiata a doctorilor, aroganta militienilor lipsiti de educatie, bezna care se instala in si printre blocurile-cutie de chibrit, toate circumscriu in "4 luni, 3 saptamini si 2 zile" universul trist al societatii socialiste multilateral dezvoltate. Filmul, parte a unei programate trilogii - "Amintiri din Epoca de Aur", are la baza o poveste simpla: Gabita, o studenta oarecare, comite in 1987 un avort ilegal. Este ajutata de colega sa de camera, Otilia, care inchiriaza o camera de hotel, negociaza realizarea avortului cu domnu’ Bebe, arunca avortonul etc. Pentru cei care sint oripilati de ideea avortului, poate ar trebui precizat ca acesta este fondat pe o relatie cauzala simpla. Odata ce femeia este redusa la conditia de obiect-jucarie sexuala, ea isi va refuza maternitatea. Ipocritii care considera ca demnitatea fiintei umane inseamna in fapt demnitatea barbatului, ar trebui sa desprinda din acest film un adevar simplu: pe timpul comunistilor, in cazul femeii, teroarea era dublata de intransigenta unei culturi aflate inca sub dominatia unei masculinitati in deriva.
Anamaria Marinca (Otilia) a mai jucat in "Sex Traffic" (2004), un film de genul docu-drama, cum bine remarca un comentator. Interpretarea rolului moldovencei care cade victima traficantilor de carne vie i-a adus atunci premiul BAFTA, Gemini, Golden Nymph si Royal Television Society pentru cea mai buna actrita. Cele doua personaje, Elena Visinescu (din filmul amintit) si Otilia au ca numitor comun altruismul bolnav. Intr-un mod curios, la limita normalitatii, isi ofera trupul pentru salvarea temporara a surorii, respectiv a prietenei, de la abuzul sexual. E ceva greu de definit, undeva la granita dintre sacrificiu si masochism. Cele doua personaje mai au in comun si aparitia in anumite ipostaze pe care puritanii degeaba le vor reclama, nudul "taiat" de pulover netransmitind nici un sentiment, fiind profund primitiv si avind intr-un mod de-a dreptul incredibil o conotatie antisexuala. De fapt, este chiar una din fazele care "pigmenteaza" filmul si care era cit pe ce sa impiedice etichetarea lui drept material didactic de catre Ministerul Educatiei din Franta.
Daca nu luam in calcul aparitia episodica din filmul lui Nicolae Margineanu, "Binecuvintata fii inchisoare" (2004), in cazul Laurei Vasiliu (Gabriela Dragut, Gabita) putem vorbi despre realul debut al acesteia pe marele ecran, debut care se materializeaza intr-o interpretare rezonabila, umbrita in mod firesc de rolul saritoarei colege Otilia. Cit despre Vlad Ivanov, alias Domnu’ Bebe, cu o exceptie, acesta a aparut doar in filme de serie B, produse in strainatate.
Despre Cristian Mungiu nu m-as hazarda sa scriu prea multe. Este fratele cunoscutei analiste politice (si autoare a controversatei piese de teatru "Evanghelistii" ) Alina Mungiu-Pipide, absolvent al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi (1990) si al Academiei de Teatru si Film din Bucuresti, sectia Regie de film (1998). A lucrat ca profesor si jurnalist pina in 1994, in timpul ultimului an secondindu-l la A.T.F. pe Radu Mihaileanu la regia cunoscutului "Train de vie". Dupa trei scurt-metraje a realizat, in 2002, "Occident". Despre el se vor putea face aprecieri corecte doar dupa realizarea integrala a trilogiei promise. Un inceput bun (recompensat pina acum cu Palm d’Or, European Film Award, Hollywood World Award etc.) nu garanteaza un traseu perfect, Mungiu insusi recunoscind ca "numarul de premii e irelevant" si ca nu se raporteaza la el...
Pe site-ul oficial al filmului se pot gasi link-uri spre alte recenzii, intre care, de remarcat, cea semnata de Philippe Azoury pentru "Liberation", precum si multe alte materiale conexe interesante, insemnari de jurnal ale regizorului care mai ca ne promite ca urmatorul sau film va fi mai bun: "Filmul din mintea mea e mai mare decit filmul de pe ecran. In spatele fiecarui cadru sint atitea amanunte de care imi place sa imi amintesc..."
Interesanta este folosirea piesei "Si m-am indragostit de tine" a lui Adrian Daminescu pentru a ilustra fondul sonor al finalului. Refrenul usor taraganat si versurile contrasteaza puternic cu drama vizionata. Ea este cheia ironica care ar trebui sa-i insoteasca pe cei care parasesc sala inca refuzind ideea ca sexul iresponsabil poate fi un motiv rezonabil pentru o intrerupere legala de sarcina intr-o Romanie totalitara sau nu.
