1 milion de lei pentru rezolvarea problemei reţelei electrice de la Spitalul Judeţean de Urgenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

1 milion de lei pentru rezolvarea problemei reţelei electrice de la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila este dispus să plătească aproape 1 milion de lei cu scopul extinderii pentru suplimentarea puterii instalate în staţia electrică de distributie 0,4 Kv (TGD 2) situată la demisolul pavilionului A al unităţii spitaliceşti. Potrivit anunţului postat zilele acestea în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), valoarea estimată a contractului de lucrări este de 943.263 lei fără TVA, din care proiectare şi asistenţă tehnică de 30.000 lei, fără TVA.
De precizat că alimentarea unităţii cu energie electrică la capacitatea necesară face parte din lista scurtă cu probleme de rezolvat a Consiliului Judeţean. "Mă interesează ridicarea la putere a tot ce înseamnă postul acela TRAFO (n.r. - branşament electric) ca să avem curent să poată funcţiona cum trebuie tot ce înseamnă spital. Suntem într-un litigiu cu VAMED pe partea de pediatrie şi cardiologie, dar şi acolo trebuie să găsim o soluţie. Mai e partea de canalizare, să vedem, să dăm drumul repede, să acţionăm acolo, pentru că dacă vine vreo ploaie mai mare se umple imediat cu apă. Sunt termene clare! I-am spus lui Iugulescu (Mihail Iugulescu, managerul SJU Brăila) să îmi dea o soluţie rapidă pe parte de electricitate. Să discute cu cei de la Electrica, să putem să facem o achiziţie. Exact cum e procedura", a comentat pe acest subiect preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac.
Revenind la anunţul de achiziţie publică al SJU Brăila, firmelor interesate de contract li se cere constituirea unei garanţii de participare de 16.280 lei, precum şi să facă dovada că valoarea mediei cifrei de afaceri globale din ultimii 3 ani (2013, 2014, 2015) nu depăşeşte dublul valorii estimată a contractului de achiziţie publică.
Tipul procedurii aleasă pentru atribuire este "cerere de oferte", într-o singură etapă, criteriul de selecţie fiind "preţul cel mai scăzut". Data limită de depunere a ofertelor este marţi, 30 august, ora 15.00.
Mai trebuie adăugat că, recent, consilierii judeţeni au aprobat şi alocarea a aproape jumătate de milion de lei pentru rezolvarea unei alte probleme stringente la Spitalul Judeţean Brăila, cea a inelului de incendiu. "În incinta spitalului au apărut investiţii noi care nu erau cuprinse în reţeaua inelului de incendiu existent. În urma controalelor ISU «Dunărea» s-a atras atenţia asupra acestui aspect, iar beneficiarul a făcut demersurile necesare pentru realizarea inelului de incendiu care să deservească atât corpurile de clădiri în care se desfăşoară activităţi, cât şi cele care sunt în derulare", se arată într-un raport al CJ Brăila. Cel mai aprobabil, urmează lansarea unei noi proceduri de achiziţie publică pentru stabilirea firmei care se va ocupa de lucrările afrente. Stingerea din exterior a incendiilor se va face cu hidranţi subterani, ce se vor monta pe reţeaua exterioară inelară de incendiu. După cum spuneam, valoarea totală a investiţiei este de 493.522 lei (inclusiv TVA 20%) din care construcţia şi montajul - 330.792 lei (inclusiv TVA 20%). De asemenea, timpul de execuţie a fost estimat la 6 luni din care: 2 luni pentru proiectare, 1 lună pentru procedura de achiziţie şi 3 luni pentru execuţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro