„Nostalgia izbăvirii”. Lansare de carte la muzeu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Nostalgia izbăvirii”. Lansare de carte la muzeu

• miercuri, 15 ianuarie, ora 17:00, de Ziua Culturii Naționale, scriitorul Nicolae Grigore Mărășanu își lansează volumul de eseuri „Nostalgia izbăvirii”, apărut la Editura G&S Cultura Națională, în luna decembrie • evenimentul va avea loc în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I”

 

Lansare de carte - prima din noul an - la sediul central, din Piața Traian nr. 3, al Muzeului Brăilei „Carol I”.

Astfel, miercuri, 15 ianuarie, începând cu orele 17:00, de ziua nașterii Poetului Național Mihai Eminescu - proclamată și Ziua Culturii Naționale - în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3), va avea loc lansarea volumului de eseuri „Nostalgia izbăvirii”, semnat de scriitorul brăilean Nicolae Grigore Mărășanu, unul dintre cei mai iscusiți mânuitori ai condeiului de pe aceste meleaguri și apropiat al regretatului Fănuș Neagu.

Volumul „Nostalgia izbăvirii” a apărut la Editura G&S Cultura Națională, în decembrie 2024. Vor susține alocuțiuni Adriana Bănică Petre, critic literar, prof. dr. Viorel Coman, critic și istoric literar, prof. dr. Daniel Kițu, poet și critic literar, conf. univ. dr. Valentin Popa, romancier, critic litertar, și conf. univ. dr. Zamfir Bălan, prozator, cercetător principal la Muzeul Brăilei.

Iată și câteva titluri din capitolul „Introspecții asupra unor capodopere” al cărții lui Nicolae Grigore Mărășanu: „Paradoxul tragicului grec”; „Tensiuni și sens la Eliot”; „Sanctificarea muzicii și efectul Bocelli sau despre infirmitatea învingătoare”; „Pound - poet literar sau poet al vieții? Nicolescu recurs la Frazer”; „Paradoxul Daniel și modelul celor trei asceze”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro