„Celui ce are i se va da” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Celui ce are i se va da”

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

În lumea demenței, se crede că pacea se obține prin arme, iar invulnerabilitatea prin apărare.

În aceeași logică dementă, binele se obține recurgând la rău, iar nevinovăția se face prin învinovățire.

 

În lumea reală, doar nevinovăția este adevărata invulnerabilitate.

Nevinovăție este ceea ce Dumnezeu a creat. Și de aceea, doar ea există, pentru că este veșnică precum El.

Vezi vinovăție în jur? Ai primit ceea ce ai oferit prin credința ta. Nu Dumnezeu a creat-o pentru tine și, pentru El, ea nici nu există. Voia Lui este fericirea ta, lăsându-ți libertatea însă de a decide singur ce voie urmezi.

Poți alege să îți iubești propriile creații, substituindu-le pe ale Lui, singurele reale.

 

Oferă, deci, nevinovăție și pace. Și asta vei primi.

„Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua”

(Sfânta Evanghelie după Matei, 13, 12)

Sunt darurile tale, pregătite din veșnicie pentru tine de Cel care știe că le meriți.

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă

(Sfânta Evanghelie după Matei, 6, 32-33)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro