„Brai - Cata” îşi extinde afacerea în Caraş Severin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Brai - Cata” îşi extinde afacerea în Caraş Severin

• operatorul brăilean a câştigat două contracte de salubritate, care acoperă o perioadă de 8 ani, în valoare de peste 27 milioane de lei fără TVA

 

Operatorul brăilean de salubritate „Brai - Cata” se extinde cu afacerea în vestul ţării, tocmai în judeţul Caraş Severin. Recent, firma a fost desemnată câştigătoare în cazul a două contracte de delegare a gestiunii prin concesiune a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor muncipale în două areale din judeţul amintit: zona 4 Oraviţa şi zona 5 Herculane. În ambele cazuri, organizatorul licitaţiilor a fost Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară INTERCOM Deşeuri Caraş Severin, iar cele două contracte vizează mai multe comune din judeţul amintit. Mai precis, este vorba despre UAT Băile Herculane, Mehadia, Mehadica, Cornea, Cornereva, Iablaniţa, Luncaviţa, Topleţ, Domaşnea (toate din zona 5 Herculane), precum şi comunele Oraviţa, Ticvaniu Mare, Ciclova Romana, Răcăşdia, Vrani, Varadia, Berlişte, Ciuchici, Sasca Montană, Cărbunari, Naidăş, Ciudanoviţa, Grădinari şi Forotic (toate arondate zonei 4 Oraviţa).

Obiectul delegării îl reprezintă serviciul public de salubrizare menajer a judeţului Caraş Severin, pe zone de colectare, şi cuprinde activităţi precum colectarea separată a mai multor tipuri de deşeuri printre care menajere reciclabile pe 3 fracţii (sticlă, hârtie şi carton, plastic şi metal), deşeuri menajere reziduale, deşeuri reciclabile similare de la operatorii economici şi transportul acestora către staţia de transfer pe raza de arondare.

În baza acestor contracte, operatorul brăilean va asigura prestarea continuă a serviciului de salubritate pe o durată de 8 ani, urmând să încaseze în total aproape 27,3 milioane de lei, fără TVA.

De precizat că întreaga operaţiune se derulează prin proiectul “ Sistem de Management Integrat al deşeurilor în judeţul Caraş Severin”, care a primit finanţarea pentru asigurarea unui sistem eficient de management al deşeurilor municipale, inclusiv operarea centrului integrat de management al deşeurilor (CMID) Lupac şi a staţiilor de transfer Reşita, Bozovici, Pojejena, Oraviţa, Băile Herculane şi Oţelu Roşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro