“Nautică” by Braiconf, succes la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Nautică” by Braiconf, succes la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti

• firma brăileană a fost singurul expozant prezent la eveniment cu articole vestimentare, cămăşi şi pantaloni, reunite în minicolecţia “Nautică” 

 

Minicolecţia “Nautică” a “Braiconf” a atras atenţia vizitatorilor, dar şi a expozanţilor, la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti - Caravan, Motorhome & Adventure, eveniment la care producătorul local de articole vestimentare a participat ca partener şi expozant. “Majoritatea expozanţilor la acest târg a prezentat bărci şi accesorii, dar printre ei au fost şi companii care aveau expuse în standurile proprii, printre altele, şi obiecte vestimentare precum tricouri imprimate şi vestimentaţie Army. Braiconf a fost însă singurul expozant cu articole vestimentare – cămăşi şi pantaloni”, ne-au comunicat reprezentanţii companiei, subliniind că, în ceea ce priveşte modelul cămăşilor, cel mai mare succes l-au avut cele cu print, iar dintre acestea, modelul “Cristofor Columb”. “Clienţii au fost încântaţi de modelele prezentate în cadrul minicolecţiei «Nautică», dar mai ales de ţesăturile cu tematică nautică. De asemenea, minicolecţia a avut succes şi la doamne, una dintre vizitatoare achiziţionând pe loc două cămăşi”, au precizat aceleaşi surse.

Pentru participările viitoare la aceste evenimente, compania se gândeşte serios să realizeze colecţii separate dedicate “Pentru EL şi EA”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro