Supranumit și “Examenul maturității”, Bacalaureatul este unul dintre cele mai importante teste ale sistemului de învățământ românesc. An de an însă, examenul de bacalaureat dă mari bătăi de cap unor elevi care au trecut ca gâsca prin apă prin cei 12 ani de școală și habar nu au de cele mai elementare noțiuni de cultură generală sau nici măcar nu știu să vorbească sau să scrie corect românește. Despre respectul pentru limba maternă sau despre felul în care vorbesc sau scriu unii tineri absolvenți de liceu am mai amintit. Am mai scris și despre faptul că, pentru adolescenții de astăzi nu prea mai există modele sau că tinerii se raportează la false valori, care răzbat cu ușurință prin ecranele televizoarelor sau din tabloide. Pentru această categorie, puterea bolizilor pe care îi conduc sau prețul hainelor sau al poșetelor pe care le afișează în locații de lux contează mai mult decât niște banale opere literare, sau niște sărmani poeți, despre care nici măcar nu au auzit.
Dacă, pentru mulți tineri, examenul de maturitate reprezintă o rampă de lansare, după care pornesc în viață cu un bogat bagaj de cunoștințe, alți absolvenți de liceu nu reușesc să acumuleze nici măcar noțiunile de bază ale unei culturi generale, după 12 ani de școală. An de an însă, după proba scrisă la Limba și literatura română, mulți dintre noi abia așteptăm să ne delectăm cu “perlele” extrase de profesorii care au corectat lucrările la examenul de bacalaureat.
Pe moment, am zâmbit când am auzit că “Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii!” sau că “George Bacovia stă înțepenit în sicriu” , că “Poetul stă acolo, nu-i place, dar s-a înțepenit și îl apasă versurile”, că “Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu” , sau, că “În cimitir toată lumea dormea- sicriele, coroanele, amorul... iar mortului îi atârnau aripile”...
Am zis că puștanii au umor; un umor negru, desigur. Dar, cum să mai zâmbești când un absolvent de liceu scrie că “Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile”? Cum să tolerezi pângărirea limbii române, întinarea numelui de POET și aruncarea cu noroi asupra celor mai frumoase POEZII? Cum au trecut acești elevi prin școală?
Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga sau Ion Barbu sunt poeții despre care mulți dintre elevii care au terminat anul acesta liceul, fie de la secția de real, fie de la uman, habar nu au. Acești absolvenți de liceu sunt viitorul de mâine al României, tinerii care vor slujbe bine plătite, ei sunt cei care vor să trăiască în lux și să se bucure de distracții. Pentru unii dintre ei, “Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte” și , “Ânainte de orice spici te documentezi dacă oamenii au case, mașini, neveste și diverse animale de companie”, pentru că “Documentarele le folosești la nevoie, și ei să rămână surprinzători”. Cu alte cuvinte, ei sunt șmecherii pentru care doar banii contează...
Examenul de bacalaureat nu a început și nici nu se termină însă cu o adunătură de inculți. Să nu uităm că BAC-ul a fost adus în sistemul de învățământ românesc din Franța, în anul 1925 și că, printre cei 15 elevi care au promovat primul examen de bacalaureat pe teritoriul țării noastre a fost și Mircea Eliade. Dar, pe vremea aceea, nu orice terchea berchea se lăuda cu o diplomă de bacalaureat! Și nu orice terchea berchea conducea țara violând limba română din toate pozițiile!