Îmi povestea cineva, în urmă cu câțiva ani, cum o companie cu acționariat străin a renunțat la implementarea și dezvoltarea unor proiecte pe zona Brăila – Galați, aceasta având deja un punct de lucru la Galați. Persoana care îmi mărturisea lucra în cadrul acestei companii și a participat la vizitele străinilor. Îmi povestea cum aceștia își exprimau nemulțumirea de fiecare dată când soseau în România, doar pentru faptul că din momentul aterizării pe aeroport trebuiau să petreacă câteva ore în autoturisme până la punctul de lucru din zona noastră. Ulterior, proiectele lor de dezvoltare nu au depășit faza discuțiilor și nici pereții birourilor deoarece un aspect era foarte clar: aceștia nu aveau o perspectivă a infrastructurii zonei și evident nicio motivație de a mai investi capital.
Am făcut această introducere pentru a da doar un exemplu despre cum “fug” investitorii de noi, una dintre cauzele majore fiind lipsa infrastructurii rutiere. Nu suntem singurii, de fapt toată zona de sud-est și zona Moldovei suferă la acest capitol extrem de important atunci când vine vorba de dezvoltare economică.
Au trecut mulți ani, multe guverne și multe administrații locale care nu au schimbat aproape nimic.
Este clar că prima și singura investiție din zona noastră este construirea podului de peste Dunăre, lucru care ne-a dat speranță că poate așa vom intra în rândul lumii, alături de regiunile de dezvoltare din vestul țării. Din păcate, administrațiile Brăila și Galați, sunt din nou șterse de pe lista invitaților de la masa PNRR, purtând în continuare stigmatul “celor săraci”, “fără interes major” pentru macroeconomia țării.
Fără să detaliez situația vecinilor din Galați – cu toate că interesele sunt comune atunci când vine vorba de dezvoltarea regiunii – Brăila este efectiv ignorată de actualul Guvern în ceea ce privește finanțarea unor proiecte depuse în programul PNRR, program ce vizează dezvoltarea întregii Românii. Toate cele opt proiecte depuse de Brăila au fost respinse, în condițiile în care, se pare, favoriții au fost și râmân cei din regiunea Vest.
Nu sunt economist să am capacitatea de a decide cine primește și cine nu, nici politician ca să pot influența sau nu unele decizii, dar nu am cum să nu-mi exprim uimirea și dezamăgirea când - pentru a câta oară – suntem efectiv dați la spate precum frații mai mici, în cazul de față grandiosul Proiect Național de Redresare și Reziliență. Păi vorbind de “redresare”, oare noi nu avem nevoie? Suntem cumva cetățeni ai unei alte țări ori trăim într-o enclavă? Nu, suntem tot cetățeni români, plătim taxe aceluiași stat pentru că știm și înțelegem că obligațiile sunt aceleași. Dar beneficiile? Departe de minte gândurile de invidie în ceea ce-i privește pe cei din vestul țării; știu, mereu am considerat că “acolo este altă țară”, dar tocmai asta nu este normal, să ajungi după 30 de ani să suporți umilința de a te ști din “sărăcia” din Brăila, și asta pentru că în tot acest timp niciun Guvern nu a întros capul spre noi: “Ăștia sunt tot ai noștri?”. Da, cam așa suntem priviți, cu tot cu podul de peste Dunăre, care de fapt nu este al nostru, al brăilenilor, este al României, deci și a celor din Vest.
În final, dacă cineva mai zice că toate aceste neajunsuri au ca și cauză faptul că am fost și suntem “oraș roșu”, l-aș invita să-și aducă aminte că guvernele au fost divers colorate de-a lungul timpului și că niciodată nu s-a mâncat la masă cu tacâmuri roșii din farfurii albastre.
Să mulțumim, deci, gazdelor!
