• înmatricularea lor este programată pentru prima săptămână din august • tot cam atunci ar urma să fie aduse în oraş şi restul de 10 autobuze din lotul de 20 recent cumpărate de “Braicar” cu bani de la Primărie • la recepţia primelor 10 maşini au participat, printre alţii, ambasadorul Turciei la Bucureşti, Koray Ertaş, directorul fabricii de autobuze din Turcia, Muzaffer Arpacioglu, precum şi preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, Murat Demiray
Tot mai aproape de un serviciu de transport în comun civilizat şi de reducerea timpilor de aşteptare în staţii. Flota operatorului public local “Braicar” a crescut cu 10 autobuze noi, marca Karsan, aduse ieri la Brăila în cadrul contractului de achiziţie semnat recent de compania locală cu “Anadolu Automobil Rom”, importatorul în România al mărcilor Isuzu şi Karsan produse în Turcia. Este vorba despre 4 maşini de capacitate mică, similare celor care circulă pe liniile 13, 16 şi 17, şi încă 6 maşini de medie capacitate, toate destinate transportului urban în comun de persoane. “Recepţia acestui prim lot de autobuze are loc cu mult înainte de termenele din contract şi invit şi alte firme care au contracte publice cu municipalitatea, sau care îşi doresc să intre în colaborare cu autoritatea locală, să urmeze acest exemplu. (...) Efectul acestei achiziţii se va vedea imediat în creşterea calităţii serviciului de transport în oraşul nostru şi în rezolvarea unei probleme intens reclamată de călători, timpul mare de aşteptare în staţii”, a declarat ieri primarul municipiului, Marian Dragomir, punctând faptul că, în mai puţin de 2 ani, municipalitatea a asigurat banii pentru achiziţia a 36 de autobuze noi. De asemenea, sursa citată a mai adăugat că este în derulare şi o investiţie de modernizare a aparatelor de vânzare a biletelor de călătorie şi achiziţia altora noi, urmând implementarea primei etape de modernizare a staţiilor.
De remarcat că la recepţia de ieri a primelor 10 autobuze, a fost prezentă o delegaţie la nivel înalt din partea Turciei în frunte cu Koray Ertaş - Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti şi Ali Bozcalişkan - Consul General al Consulatului Republicii Turcia la Constanţa. Cei doi au fost însoţiţi de reprezentanţi ai “Karsan Otomotiv” Turcia (Muzaffer Arpacioglu - directorul general şi directorul de export, Kagan Deniz), reprezentanţi ai importatorului în România “Anadolu Automobile Rom” (Huseyin Aykol - Ceo şi Magda Peşu, director general), precum şi de preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România, Murat Demiray şi Ibrahim Ozdemir, directorul general al fabricii de confecţii “Solo Textil” Brăila.
În alocuţiunile rostite, oficialii turci au ţinut să puncteze faptul că interesul ţării lor în ce priveşte judeţul Brăila nu se limitează doar la relaţiile culturale dezvoltate de-a lungul timpului, ori afacerile implementate deja la noi, ţinta fiind dezvoltarea continuă a acestora.
Revenind la recepţia noilor autobuze, reprezentantul companiei publice locale de transport a explicat că programarea pentru înmatricularea maşinilor este făcută pentru data de 3 august, ceea ce înseamnă că abia după finalizarea acestei proceduri autobuzele vor intra în circulaţie.
Mai trebuie spus că, tot în acea perioadă, ar urma să fie aduse la Brăila şi celelalte 10 autobuze de medie capacitate, cumpărate de “Braicar” în cadrul aceleiaşi licitaţii, toate la un preţ final de 8,29 milioane lei, fără TVA. Banii necesari au fost asiguraţi de către Consiliul Local Municipal Brăila care, în cursul lunii aprilie a.c., a aprobat majorarea capitalului SC „Braicar” cu suma de 8,3 milioane lei, astfel încât operatorul public să-şi poată înnoi flota de autobuze.