“Altfel de politică?” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
UN ALTFEL DE EDITORIAL

“Altfel de politică?”

Cum reuşeşte Ungaria să aibă, la o populaţie pe jumătate cât România, de aproape 12 ori mai puţine cazuri de Covid-19 şi un sfert din decesele înregistrate la noi? Cum poate Bulgaria, care are tot cam jumătate din locuitorii României, să aibă de 4 ori mai puţini diagnosticaţi şi de 6 ori mai puţini morţi de coronavirus? Dar Grecia, tot cu jumătate din populaţia noastră, cum poate avea de 11 ori mai puţini bolnavi şi decedaţi?

Şi asta în condiţiile în care grecii se încăpăţânează şi reuşesc să primească turişti străini, salvând ce se mai poate salva din acest sezon estival. Iar Ungaria şi Bulgaria sunt ţări de tranzit rutier intens în perioada asta. Dar Polonia, cu o populaţie dublă faţă de a României, cum poate să aibă mai puţini infectaţi şi morţi decât noi?

Ne-am înecat la mal şi de data asta. În primul rând, din cauza momentelor de vid legislativ, prin care Guvernul şi-a pus capac propriilor bâjbâieli amatoriste. Lipsa de competenţă şi credibilitate a autorităţilor a lăsat loc dezinformării masive, la care s-au înghesuit să pună umărul idioţii utili şi jefuitorii de cadavre. Într-o situaţie care se degradează dramatic de la o zi la alta, grija PNL şi USR-PLUS e să împartă primăriile de sector din Bucureşti şi să racoleze candidaţi pentru localele de la Paştele cailor. Situaţia de la Iaşi va intra în antologia umorului negru al acestei perioade. Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii româneşti se bat pe transferuri îmbibate de principii: PNL şi-a găsit candidat la primărie un pesedist, iar USR-PLUS şi-a stabilit candidat la Consiliul Judeţean un liberal.

Asta da primenire, asta da alternativă! «O altfel de politică», de-i sare românului muştarul, când vede că e luat de prost în halul ăsta, iar grijile lui cele mai apăsătoare - boala şi sărăcia - sunt ultimele preocupări ale găştilor de lupi moralişti ce se înghesuie la ciolan!...

Ca Prim-ministru, am salvat de la închidere şi hăcuire imobiliară Institutul Cantacuzino... ce aţi făcut cu el? Ce sume şi ce «eforturi» a investit Guvernul acum în astea 5 (cinci) luni de pandemie? Că eu zic că ne cam era de folos... Dar.... «un alt fel de politică».....

Să ne ajute Dumnezeu.... căci cu «păgânii» guvernamentali ne-am cam lămurit...”

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro