• aceasta este deschisă în perioada 22-31 octombrie
Teatrul de Păpuşi Brăila vine în întâmpinarea evenimentelor prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri cu o expoziţie de păpuşi. Evenimentul are scopul de a informa persoanele interesate despre istoria Teatrului de Păpuşi din oraşul nostru, dar şi a poveştilor nemuritoare pentru copii ce au fost interpretate pe scena teatrului.
Expoziţia are loc la Brăila Mall, în perioada 22 – 31 octombrie 2018, şi permite copiilor, părinţilor şi bunicilor, care au fost şi ei cândva copii, să revadă unele păpuşi, care altădată i-au bucurat şi le-au încântat copilăria.
Minunatele păpuşi au fost concepute şi construite, cu măiestrie artistică, până la momentul în care apar în poveste, de către: scenografi, sculptori, butafori, tâmplari şi pictori. Acestea au fost apoi păstrate şi conservate în bune condiţii, fiind o dovadă vie a faptului că poveştile au existat, există şi vor dăinui peste ani.
Iar păpuşile au prins şi prind viaţă în continuare datorită mânuiri cu pricepere, talent, dăruire şi dragoste pentru această artă unică, a actorilor teatrului.
În cadrul evenimentului organizatorii au pregătit o surpriză celor mici: un atelier unde vor învăţa să mânuiască păpuşi. Atelierul va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, începând cu ora 17.00.