E anul 2010. 220.000 de boboci de clasa I încep școala.
12 ani mai târziu și după multe decizii greșite sau neasumate...
E anul 2022. Generația 2010-2022 a rămas doar cu puțin peste 150.000 de elevi.
Și dintre aceștia, un sfert nu s-au înscris la bacalaureat. Iar la final, doar aproximativ 35% mai ajung să promoveze examenul.
Așa arată un dezastru național. Fără exagerări!
Rândurile de mai sus au fost postate, recent, pe rețelele de socializare, de senatorul Ștefan Pălărie, membru în cadrul comisiei pentru Învățământ.
Expert în educație, nu este prima dată când senatorul Pălărie, spre deosebire de mulți dintre colegii săi, are curajul să descrie negru pe alb dezastrul din școala românească.
Dar cu ce folos?
Astfel de semnale de alarmă, postate la final de an, se pierd printre miile de fotografii cu diplome și robe, cu mesaje de felicitare ori încurajare pentru examenul ce va să vină. Sub euforia momentului absolvirii, puțini mai au răbdare să socotească ce au lăsat în urmă.
Și lăsăm în urmă, iată, generație de generație, zeci de mii de copii, care nu dispar doar din statisticile școlare, ci și din propriul viitor, victime ale unei clase politice bolnave, dar și ale unei societăți încă mult prea nepăsătoare la poveștile lor.
Fiecare generație pierde zeci de mii de exponenți, copii pe care îi regăsim, apoi, în comunitățile sărace, vulnerabile, îmbătrâniți înainte de vreme de atâta muncă și de responsabilități mai mari decât umerii lor firavi, în căsătorii forțate, pe șantierele vest-europene ori, dimpotrivă, în medii obscure, căzuți pradă viciilor și infracționalității. Zeci de mii de copii de care și societatea, și piața muncii ar avea nevoie ca de aer.
Sunt atâția ani de când tot tragem semnale de alarmă! Sunt atâția experți care radiografiază sistemul și creionează măsuri concrete! Sunt atâția profesori care se plâng că le-a ajuns cuțitul la os și părinți debusolați, care fac eforturi uriașe ca să suplinească tarele școlii românești! Sunt..., sunt..., sunt...
Și totuși, tot de atâția ani nu se întâmplă nimic. Modificări doar de fațadă, multe discutabile, experimente eșuate, dascăli nemulțumiți, copii neîmpliniți, părinți disperați... educația este, fără doar și poate, un pariu pierdut.
Și dacă am începe astăzi reforma cea mai corectă, concretă, vizionară, școala românească este atât de ruinată - la propriu și la figurat - că tot am avea nevoie de zeci de ani ca să vedem primele rezultate. Ca să ne revenim complet, am avea nevoie de multe generații... și de copii, și de dascăli.
Dar nu vă faceți probleme... acel ”astăzi” este atât de departe, că se pierde în negura vremii și printre zecile de mii de copii ieșiți deja din statistici și care, la rându-le, au de acum băieți și fete pentru care școala este, cel mai probabil, la fel de neinteresantă și neprietenoasă. Pentru că mediocritatea din Ministerul Educației, îndârjirea cu care tot felul de găști de neavenți țin cu dinții de bugete, corupția etc sunt plăgi greu vindecabile și cu un tratament adecvat, darămite lăsate să se extindă fără nicio intervenție. Iar bulibășeala care se pregătește acum pentru anul școlar viitor, chiar nu-mi dă nicio speranță – încă un an în care se va paria la ruletă cu destinul a sute de mii de copii.
