Șapte săli de sport din municipiu vor deveni centre de vaccinare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șapte săli de sport din municipiu vor deveni centre de vaccinare

* consilierii locali au aprobat, ieri, în unanimitate de voturi, schimbarea temporară de destinație a spațiilor respective * inițial, au fost luate în calcul 11 săli de sport, însă patru dintre acestea n-au mai fost incluse pe lista finală intocmită de DSP și ISU * în prezent, se așteaptă și avizul Ministerului Educației, apoi se va proceda la amenajarea propriu-zisă a centrelor de vaccinare * spre sfârșitul săptămânii viitoare, acestea vor putea fi puse în funcțiune

 

Consilierii locali municipali au aprobat, ieri, în unanimitate, schimbarea temporară de destinație, din unități de învățământ în centre de vaccinare, a șapte săli de sport de pe raza municipiului Brăila. Astfel, în municipiu, vaccinul anti-Covid-19 se va face în următoarele centre: Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Mihu Dragomir”, Sala de Sport a Liceului Tehnologic “Anghel Saligny”, Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu”, Sala de Sport a Liceului Teoretic “Nicolae Iorga”, Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu”, Sala de Sport a Liceului Tehnologic “Edmond Nicolau”,  și Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Nedelcu Chercea”.

Inițial, fuseseră luate în calcul încă patru săli, însă acestea nu au mai fost incluse pe lista finală întocmită de Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este vorba despre Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv, Sala de Sport a Colegiului Național “Gheorghe Munteanu Murgoci”, Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Fănuș Neagu”, Sala de Sport a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”.

În ceea ce privește sălile pentru care Consiliul Local Municipal și-a dat acordul de schimbare temporară de destinație, unele vor găzdui un singur centru de vaccinare, iar în altele vor fi amenajate câte două centre, astfel că, în final, vor fi 11 astfel de centre. Concret, în Sala de Sport a Școlii ”Mihu Dragomir”, de pe Calea Galați, în cea a Liceului ”Nicolae Iorga”, de pe strada Campiniu din Centrul Vechi, și în sala Școlii ”Mihai Sadoveanu”, de pe Aleea Cocorilor, cartier Viziru III, se vor amenaja câte un singur centru de vaccinare.

În sălile de sport de la Școala ”Mihai Eminescu”, situată pe Aleea Cutezătorilor din cartierul Hipodrom, Școala ”Nedelcu Chercea”, de pe strada Deva, cartierul Chercea, liceul ”Anghel Saligny”, de pe strada Gral. Eremia Grigorescu (fosta Gării), și liceul ”Edmond Nicolau”, de pe Calea Călărașilor, vor fi amenajate câte două centre de vaccinare.

După acordul dat de Consiliul Local Municipal, urmează ca și Ministerul Educației să își dea avizul pentru transformarea respectivelor săli de sport în centre de vaccinare, iar apoi se vor face amenajările necesare. ”După ce sosește avizul de la minister, centrele de vaccinare vor fi amenajate propriu-zis. Vom avea nevoie de câteva zile pentru a finaliza aceste amenajări, apoi se vor da avizele finale, din partea DSP și ISU, iar centrele vor deveni funcționale”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir. Astfel, spre sfârșitul săptămânii viitoare, va putea începe activitatea de vaccinare și în cele șapte săli de sport de pe raza municipiului Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro