... şi securistul lingea coroana regelui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

... şi securistul lingea coroana regelui

N-are rost să mai aduc în discuţie orgiile mediatice cu moderatori antenişti, prăbuşiţi în extazuri aristocratice şi cabaretul politic care s-au dezlănţuit săptămâna trecută, după discursul Regelui Mihai. Totul a fost de o ipocrizie atât de flagrantă, încât mi-e teamă să mă gândesc la chinurile gastrice prin care au trecut stomacurile monarhiştilor autentici la vederea unor "domni" precum Voiculescu sau Năstase, păşind provocator în trena Regelui. În fine, după cum era de aşteptat, discursul Regelui Mihai din forul legislativ a declanşat şi o dezbatere. Despre monarhie vs. republică. Ambrozie politologică, subiect apetisant, dar tardiv. Buuun...

În opinia mea, instaurarea monarhiei în România reprezintă o "doleanţă" care frizează visul utopic. Principalul argument ar fi acela că electoratul român, chiar şi cel cu simpatii regaliste, se raportează la formula de guvernare numită monarhie doar într-o accepţiune MELANCOLICĂ a acestui mod de guvernare, fără a avea însă şi o înţelegere nu profundă, dar cât de cât schematică a factorilor istorici care au dus la necesitatea - repet, NECESITATEA! - monarhismului pe pământ românesc, legând acest mod de guvernare cu noduri romantice de un trecut al României în care politicul, deşi avea o sumedenie de lucruri "în neregulă", nu periclita, indiferent de gradul de corupţie, motorul de bază al vieţii sociale, care-i asigură prestanţa şi viabilitatea. Care era acela? Instituţia familiei. Mulţi ar putea considera această perspectivă asupra politicului ca aparţinând peşterii şi nu ar fi chiar departe de adevăr, dar tocmai această perspectivă asupra politicului traduce, din punctul meu de vedere, sila incurabilă şi neîncrederea abisală ale românului faţă de politică. Căci, pentru român, politica nu reprezintă mâna care-i şterpeleşte portofelul, ci mâna care îi dezbină familia. În altă ordine de idei, acel segment electoral de 15% cu simpatii regaliste, în opinia mea, percepe monarhia doar ca stil de viaţă şi mai puţin ca alternativă politică. Adică, acel segment electoral de 15% urmăreşte o afirmare individuală şi nu civică a propriei identităţi.
În ceea ce priveşte roiul de figuri politice care a bâzâit pe lângă Regele Mihai în ziua discursului, subscriu întrutotul punctului de vedere al lui Sebastian Lăzăroiu: "Goană după voturi. Nimic altceva nu a fost invitarea fostului monarh Mihai I să vorbească Parlamentului. Niciunul din cei care s-au repezit să-i facă invitaţia, să-i ducă trena, să îşi facă o poză, să stea un loc mai în faţă nu a avut în minte mai mult decât să smulgă o halcă, cât de mică, din popularitatea de care încă se mai bucură acum Casa Regală printre români".
Pe final de editorial vreau să transmit un mesaj adevăraţilor monarhişti: dragii mei, ţineţi-vă bine, securiştii nu se hrănesc cu mâncare, ci cu tradiţie!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro