Nu cred că au învăţat ceva! Guvernul Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu nu poate recunoaşte, în ruptul capului, că a greşit. Că acea ordonanţă de urgenţă, dată pe ascuns şi la lăsarea întunericului, era una care legaliza hoţia. Nu, totul era în regulă, totul era perfect, protestatarii sunt proşti, ei, care au dat ordonanţa, sunt deştepţi. „E important să spunem că toate argumentele pe care le-am avut în susţinerea OUG nu au fost bine comunicate. Din acest motiv s-a creat multă confuzie, distorsiuni, care nu au legătură cu ce s-a adoptat”, declara, senin, premierul Sorin Grindeanu, chiar în momentul anunţării abrogării OUG.
„Guvernul nu e vinovat, sunt vinovaţi cei care au făcut campanie de dezinformare pentru că, în esenţă, oamenii care s-au mobilizat (...) au fost induşi în eroare, foarte mulţi probabil că la un moment dat or să aibă un moment de luciditate. Întotdeauna înţeleptul cedează”, spune, arogant peste măsură, Tăriceanu.
„Este efectul incitării pe care a făcut-o preşedintele ţării, care a incitat strada şi a provocat această anarhie la care asistăm cu toţii. Este răspunderea totală a preşedintelui Iohannis şi va trebui să dea socoteală ţării”, sare şi „tata” lor, Ion Iliescu, cu un tupeu nemărginit. Adică tocmai el vorbeşte de anarhie, în contextul în care acum au loc cele mai civilizate proteste care s-au desfăşurat vreodată în România şi nu numai. Tocmai el, autorul unor mineriade care au însângerat ţara la propriu şi care ne-au întors zeci de ani înapoi.
„Ordonanţa respectivă a fost doar un pretext al celor care au incitat enorm de multă lume de bună credinţă să iasă în stradă prin dezinformare. Şi-a asumat Ministerul Justiţiei o comunicare defectuoasă. Acesta e şi motivul pentru care primul ministru a decis să retragă ordonanţa. Simpatizanţii PSD au fost supăraţi pe retragerea ordonanţei”, spune şi cel de la care şi pentru care a pornit totul, infractorul Liviu Dragnea.
Pentru ei, abrogarea ordonanţei este doar un gest de mărinimie faţă de nişte proşti, care au fost dezinformaţi, care n-au înţeles nimic. În viziunea lor, oricine e vinovat de această situaţie – de la preşedintele ţării şi până la cei care au popularizat protestele pe reţelele de socializare – dar nu ei. Ei consideră în continuare că sutele de mii de oameni nu aveau niciun motiv să protesteze, că nemulţumiţii au fost manipulaţi, organizaţi, aduşi, plătiţi pentru a ieşi în stradă. Când, de fapt, ei - PSD, Dragnea şi marionetele lui din guvern – sunt singurii responsabili de crearea acestei situaţii. Ei, care au declanşat acest război total împotriva justiţiei, a adevărului, a bunului simţ. Dacă n-ar fi acţionat hoţeşte şi cu atâta dispreţ faţă de atâţia oameni, nu cred că se agita nimeni.
Dar ei nu pot recunoaşte că au greşit, nu-şi asumă greşeala - despre scuze nici nu încape vorbă! -, aruncă totul în ograda lui Iordache, dar nici măcar pe acesta nu l-au demis în secunda doi. Neagă evidenţa, jurându-se că totul era ok. Ca borfaşii ăia prinşi cu portofelul furat în mână: „L-am găsit pe jos, să moară mama!”.
Cu o aroganţă nemărginită, ei continuă să dea lecţii, să dea verdicte, să ne trateze pe toţi – inclusiv pe o bună parte a alegătorilor lor – cu acelaşi tupeu nesimţit. Să mintă cu neruşinare şi să sfideze sute de mii de oameni ieşiti zilnic în stradă în cele mai ample proteste de după Revoluţie. Tocmai ei, hoţii prinşi în flagrant, în toiul nopţii. Ei care, în mod normal, s-au compromis definitiv şi care ar fi trebuit deja să devină istorie. Da, au câştigat PSD şi ALDE alegerile şi da, au tot dreptul legitim să guverneze. Dar oamenii n-au votat guvernul Grindeanu – nici nu s-a ştiut cine va fi măcar premier - şi nu l-au votat pe Iordache ca ministru al Justiţiei. Un alt guvern PSD-ALDE poate, la fel de bine, să aplice mult-lăudatul program de guvernare, pe care doar Dragnea îl ştie din scoarţă-n scoarţă. Da, PSD plus ALDE să guverneze - sincer, aşa şi trebuie -, dar nu cred că guvernul Grindeanu mai poate prezenta vreun dram de încredere, după hoţia cu ordonanţa şi după toată sfidarea asta. Nu de alta, dar tentativa se pedepseşte ca şi fapta, nu-i aşa?