Vineri, la Facultatea de Inginerie, AJOFM Brăila a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment în cadrul căruia angajatorii locali au scos la bătaie vreo 400 de job-uri. Am fost şi eu acolo, dorim să ne reîntregim echipa, deci suntem în căutare de „tinere talente”. Evident, n-am avut aşteptări foarte mari, dar nici pe departe nu mi-am închipuit că oraşul acesta are atât de puţin de oferit. În ambele sensuri. Pe de o parte, dacă n-ar fi fost câteva licee care să aducă cu grămada elevi din anii terminali, cel mai probabil doar pentru a le arăta cum decurg lucrurile la o astfel de întâlnire, cred că aş fi reuşit să număr lejer pe degete tinerii cu adevărat interesaţi de un loc de muncă. De cealaltă parte, dacă n-ar fi fost o firmă de recrutare din Galaţi, care să ofere ceva job-uri şi pentru tinerii şcoliţi, cred, de asemenea, că aş fi reuşit să număr tot pe degete şi ofertele care impuneau ca studii minimum liceul. Cât despre facultate... ici colo câte un post de inginer foarte clar specializat – construcţii, IT, utilaje nu mai ştiu de care - oricum extrem de puţine. De unde pot să deduc că Brăila are nevoie acută de forţă brută de muncă, mai puţin de creiere. Din acest motiv, de departe, evenimentul de la Inginerie a părut mai degrabă o bursă a muncitorilor, ba mai mult, chiar o vânătoare de necalificaţi, pentru că, deşi oferta era precisă - lăcătuş, sudor, zidar, instalator etc – aproape toţi recrutorii acceptau tineri fără nicio calificare, fiind dispuşi să-i înveţe meserie pe cheltuiala firmei ori direct la locul de muncă. Într-un final, în zadar şi-au îmbrăcat ofertele în tot felul de pachete salariale, apreciau ei, atractive, cei mai mulţi abia dacă au plecat acasă cu câteva CV-uri. Noi, de exemplu, nu am primit nici măcar unul. Şi nu doar noi. În general, din cei foarte puţini participanţi la bursă, şi mai puţini au acceptat să-şi lase datele pentru a fi ulterior contactaţi de angajatori. Unul dintre motive, salariul minim pe economie plus bonuri de masă “e puţin tare, doamnă, şi ştiu eu cum e, te ademenesc cu promisiuni şi apoi te fac topor de oase. De aia am şi plecat de la ultimul serviciu - 10 ore pe zi, plus sâmbăta, cu 11 milioane şi nişte bonuri, e corect? Păi, dacă tot sunt salahor, mă duc afară şi trag pe salariu, nu pe firimituri ca la Brăila”.
De fapt, “mă aşteptam la mai mult” ... foarte des am auzit asta în cele trei ore cât am stat la bursă. Şi dintr-o parte, şi din cealaltă. Că nu vă închipuiţi că şi angajatorii ăştia or fi toţi nişte Hagi Tudose. “Credeţi că noi n-am vrea să le dăm mai mult? Credeţi că e uşor să ai contracte şi să nu ai cu cine le onora? Nu e deloc. Dar suntem într-un cerc vicios. Pentru că tu nu poţi să ceri prea mulţi bani pentru lucrări, dar în acelaşi timp statul te îngenunchează cu taxe şi impozite”.
Cam despre asta a fost vorba, în mare, vineri, la Bursa locurilor de muncă, nu musai pentru absolvenţi, căci în sală am văzut destule persoane trecute de prima tinereţe care îşi încercau norocul.
Culmea, tot vineri, peste Dunăre, la Jijila, mare întâlnire a administraţiilor locale din Brăila şi Tulcea cu ministrul Finanţelor, Orlando Teodorovici, în cadrul căreia înaltul oficial a dat asigurări că la 10 decembrie începe efectiv construcţia podului. Că n-o fi 10 decembrie 2018, poate nici 1 ianuarie 2019, dar, la un moment dat, tot va începe. Iar când va începe, sunt convinsă, una dintre marile probleme cu care se vor confrunta constructorii va fi lipsa resursei umane. Căci ceea ce s-a întâmplat vineri la bursă, nu a fost doar o banală întâmplare. Categoric piaţa locală duce o lipsă acută de muncitori, nu mai zic calificaţi, care sunt deja rara avis, ci şi necalificaţi. De aceea, zic şi eu, bine ar fi ca încă de pe acum, pe lângă tonele alea de documente pe care le tot negociază şi semnează de atâta vreme, să ia în calcul şi o strategie privind atragerea forţei de muncă. Că doar nu s-or aştepta să înalţe cea mai mare lucrare de infrastructură din România postdecembristă cu minimul pe economie.
Vă daţi seama ce aberaţie ar fi! Adică o fâţă de aia din nu ştiu ce instituţie care doar plimbă de colo-colo hârtiile pentru grandiosul pod să câştige 5- 6 mii de lei pe lună, iar fraierul care efectiv îl construieşte şi munceşte în soare, ninsoare şi vânt, o mie şi un pic, plus bonuri de masă! Dacă aşa se pune problema, spor la declaraţii şi plimbat hârtii, boss. Ne vedem la bursa locurilor de muncă pentru... pod! Că or aduce străinii mega-ingineri, supervizori şi bibilitori, dar talpa, munca brută, tot de aici va trebui s-o recruteze.
