Mergi la conţinutul principal

Şapte salcâmi de pe Regală au murit

Salcâmii de pe Str. Mihai Eminescu, care s-au uscat în anii trecuţi, au fost înlocuiţi, ieri, de angajaţii "Seroplant" cu alte exemplare din aceeaşi specie. În total, au fost puşi pe poziţie şapte salcâmi cu coroană rotundă, specia "robinia pseudoacacia umbraculifera".
După cum se ştie, în 2008 au fost plantaţi circa 100 de astfel de copaci pe Str. Mihai Eminescu, în încercarea Primăriei de a reda Brăilei renumele de Oraş al Salcâmilor. După o perioadă în care totul părea în regulă, salcâmii de pe strada respectivă au început să aibă probleme. Anul trecut, de exemplu, aproape toţi au dat semne de boală, având coronamentul mai mult galben decât verde. În luna mai 2015, o comisie formată din specialişti ai Oficiului Fitopatologic, Ocolului Silvic, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Direcţiei Seroplant şi Primăriei Brăila a prelevat probe pentru a stabili motivul ce stă la baza acesti situaţii. Potrivit directorului "Seroplant", Ligia Drăgan, analizele de laborator au arătat că solul în care sunt plantaţi salcâmii era contaminat cu reziduuri din detergenţii folosiţi pentru spălarea podelelor unora dintre magazinele din zonă sau cu săruri folosite la deszăpezire. În plus, mai este o problemă legată de structura terenului. Astfel, cu cât coboară mai în adâncime sau se întind pe orizontală, rădăcinile fie se lovesc de fundaţiile clădirilor existente sau ale unor clădiri vechi, demolate între timp, fie ajung la un strat de pământ galben, din care nu pot extrage nutrienţii necesari. "Va trebui să le păstrăm un coronament mai mic, ca să existe un echilibru între partea de la suprafaţă şi sistemul radicular aflat în pământ. Cu cât e coronamentul mai mare, cu atât rădăcinile încearcă să se extindă mai mult, dar sunt împiedicate de fundaţiile existente în subteran", ne-a explicat directorul Drăgan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro