Şah şi mat în afacerea CET | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şah şi mat în afacerea CET

Creditorii CET şi-au luat gândul de la orice speranţă în reorganizarea companiei. Aceştia au cerut la şedinţa de ieri deschiderea procedurii de faliment a unităţii, context în care judecătorul-sindic care se ocupă de cazul CET va primi zilele următoare o adresă în acest sens. S-a ajuns la această decizie întrucât societatea nu are niciun fel de şansă de a se salva prin reorganizarea activităţii, în contextul în care a rămas fără abonaţi şi nu mai are activitate de producţie de aproape un an. Intrarea în faliment va deschide, practic, larg uşile spre valorificarea la fier vechi a întregii companii energetice. Nimic nu mai stă în calea jocurilor de culise în urma cărora se va decide cine şi ce anume se va tăia de pe platforma de la km 10. Cel mai mare creditor al CET este statul român, atât prin prisma datoriilor către bugetul general consolidat cât şi a datoriilor istorice la Distrigaz preluate în urmă cu mai mulţi ani de fosta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Pentru salariaţi vestea declanşării procedurii falimentului are o parte bună: aceea că pot spera să-şi recupereze într-un timp mai scurt salariile restante.

Fabrica de căldură intră oficial în faliment. Ieri, creditorii companiei au fost de acord cu închiderea capitolului insolvenţă întrucât au conştientizat că nu există nicio şansă reală de a-şi vedea înapoi banii în urma unui program de reorganizare a debitoarei. Mai precis, în cursul zilei de ieri a avut loc şedinţa comitetului creditorilor SC CET, ocazie cu care s-a stabilit clar că se impune trecerea la ultimul capitol al poveştii CET Brăila, şi anume falimentul. Astfel urmează ca la termenul din 6 decembrie, din dosarul insolvenţei CET aflat pe rolul Tribunalului Brăila să fie depusă cererea de deschidere a procedurii falimentului debitoarei.
Vestea nu i-a luat prin surprindere pe salariaţi care, la rândul lor, au de recuperat sume importante de la companie. "La şedinţa de astăzi au venit reprezentanţi din partea creditorilor bugetari, din partea salariaţilor, a fostei AVAS, dar şi a furnizorului de gaz. Toţi au cerut la unison declanşarea procedurii falimentului, astfel încât la următorul termen în dosarul de insolvenţă va fi înaintată o adresă în acest sens. Pentru salariaţi faptul că unitatea va intra în faliment înseamnă că-şi vor recupera mai repede restanţele salariale şi nu vor mai aştepta ca prin reorganizare societatea să facă venituri din care să le dea banii. De altfel, nici măcar nu a existat o şansă ca societatea să poată desfăşura o activitate din care să obţină venituri. Compania nu a mai făcut un leu venituri de mai multe luni, mai ales de când nu a mai avut activitate de producţie. De altfel, imposibilitatea reluării activităţii de producţie a fost un argument important în favoarea falimentului. La fel ca şi acela al debranşării tuturor abonaţilor de la sistemul de termoficare din oraş. Dacă se va declara falimentul, salariaţii îşi vor recupera cu prioritate banii din valorificările la fier vechi", ne-a declarat Gheorghiţă Pîrlog, liderul Sindicatului Liber CET.

Masa credală este de peste 76 milioane de lei

Iminenţa intrării în faliment a SC CET răzbate foarte clar şi din raportul prezentat consilierilor municipali, în cursul lunii octombrie, de către administratorul judiciar "Contivest Insolvenţă": "Analizând documentele puse la dispoziţie de societate în perioada de observaţie cu precădere în vederea analizării şanselor reale de redresare ale societăţii (...) am constatat o serie de probleme care fac imposibilă continuarea activităţii. Pentru a concluziona de o asemenea manieră am avut în vedere atât problemele de ordin juridic, cât şi cele de ordin economico-financiar". Iată şi motivele la care face referire administratorul Angela Potop: la capitolul probleme de ordin juridic a menţionat expirarea valabilităţii licenţei pentru serviciul public de alimentare cu energie termică; imposibilitatea acordării unei noi licenţe motivat de înregistrarea de pierderi din activitatea de exploatare şi, în fine, încetarea de drept a contractului de concesiune în contextul lipsei licenţei. La capitolul economico-financiar, administratorul a recunoscut că nu se poate reorganiza compania, mai ales că masa credală se ridică la circa 76,5 milioane lei, ceea ce ar însemna plăţi obligatorii lunare către creditori în sumă de 6,37 milioane lei. Mai mult, administratorul judiciar nici nu întrevedea posibilităţi prin care unitatea, în urma unei eventuale reorganizări, să poată obţine venituri care să permită plăţile lunare către creditori. De asemenea, un alt motiv invocat a fost acela că activitatea desfăşurată în ultimii ani de CET a generat în mod constant pierderi, ajungând ca la finalul lui 2011 să se cifreze la 9,5 milioane, iar la finalul lui 2012, la 13,3 milioane lei.
De precizat că principalii creditori ai SC CET sunt fostul AVAS, pentru datoria istorică la Distrigaz consolidată la valoarea de 4,8 milioane USD, ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) pentru obligaţiile restante la bugetul de stat general consolidat plus creditele pentru achiziţia de combustibil garantate de Ministerul Finanţelor Publice, dar şi terţi precum fostul furnizor de gaz - "Alphametal" Bucureşti sau compania energetică "Electrica". Pe lista creditorilor sunt şi angajaţii CET cu drepturi salariale restante.

"Continvest" ar putea fi numit lichidator la CET

Potrivit Legii 85/2006 privind insolvenţa şi falimentul, în cazul în care se dispune trecerea la faliment, judecătorul sindic va desemna un lichidator. Din acel moment, atribuţiile administratorului judiciar încetează. Legea spune însă că poate fi desemnat lichidator şi administratorul judiciar desemnat anterior. Cu alte cuvinte, în ciuda lipsei de transparenţă prin care a ajuns la butoanele CET, "Contivest" Constanţa ar putea rămâne în continuare la pupitrul de comandă al falimentarei, dacă aşa stabileşte judecătorul sindic.
Iată şi care sunt principalele atribuţii ale lichidatorului: examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; conducerea activităţii debitorului; introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor; aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor pentru conservarea lor; menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor; verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea; urmărirea încasării creanţelor; vânzarea bunurilor din averea debitorului.
Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată, spune legea, sub controlul judecătorului sindic, iar pentru maximizarea valorii averii debitorului, "lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului. (...) Bunurile vor putea fi vândute în bloc - ca un ansamblu în stare de funcţionare - sau individual. Metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului şi a recomandării comitetului creditorilor".

Salariaţii au prioritate la recuperarea datoriilor

Iată şi cum se împart sumele ce vor fi obţinute din valorificarea bunurilor SC CET:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii felimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor de specialitate angajate în urma desemnării lor de către lichidator sau de către judecătorul sindic.
2. creanţele izvorâte din raportul de muncă;
3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul sindic pentru întreţinerea debitorului;
7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii.
Angajaţii SC CET pot spera astfel să-şi recupereze măcar în parte drepturile salariale restante. De altfel, preşedintele Sindicatului Liber CET, Gheorghiţă Pîrlog, a explicat că pentru plata salariilor restante pe 3 luni, compania va demara procedura accesării Fondului de Garantare, aşa cum s-a întâmplat de altfel şi în cazul SC "Laminorul" SA, de asemenea aflată în insolvenţă.
Reamintim că problemele cu încălzirea s-au acutizat în ultimii ani şi au culminat în februarie anul curent, când fabrica de căldură a fost nevoită să stingă focul la cazane după ce furnizorul de combustibil a închis robinetul din cauza datoriilor mari acumulate la plata facturilor de gaz metan. Ulterior, operatorul de termoficare a fost nevoit să intre în insolvenţă, iar în toamnă Consiliul Local Municipal a aprobat acordarea unui ajutor financiar direct ultimilor abonaţi casnici ai sistemului de termoficare pentru achiziţia şi montarea de centrale de apartament. În paralel, şi unităţilor şcolare încă racordate la reţea le-a fost asigurată sursa de finanţare pentru montarea unor surse proprii de încălzire. Deciziile au însemnat, practic, sfârşitul sistemului public de termoficare a oraşului în contextul în care nu mai sunt clienţi nici casnici, nici instituţii publice.

Controversa numirii "Continvest" ca administrator judiciar la CET

La începutul lunii septembrie, Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC CET a aprobat intrarea în insolvenţă a companiei, după o lungă perioadă de agonie financiară. Tribunalul Brăila, pe 17 septembrie, a admis cererea debitoarei CET şi a numit administrator judiciar "Continvest Insolvenţă" SPRL. Curios lucru, această companie cu sediul în Constanţa a fost aleasă nu printr-o procedură transparentă, aşa cum este, de exemplu, licitaţia publică, ci a fost aleasă "la întâmplare" pe Internet, după cum spune chiar preşedintele Consiliului de Administraţie al CET, Alexandru Caragea. Unele voci au susţinut că firma a fost aleasă pe "prietenii" şi s-ar fi bătut palma pentru această afacere la o masă, într-un restaurant. Controversată a fost şi decizia AGA de a aproba propunerea Consiliului de Administraţie privind valorificarea unor active de pe platforma energetică a companiei cu puţin timp înainte de intrarea în insolvenţă. În mod netransparent a apărut brusc o firmă din Braşov - SC "Silnef MG", care a semnat un contract privind cumpărarea în vederea demolării şi valorificării deşeurilor a unui lot de clădiri din curtea fabricii de căldură de la Km 10. Valoarea tranzacţiei a fost de 4,7 milioane de lei. Anunţul pentru această procedură de achiziţie a fost publicat doar în cotidianul "Naţional".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro